|
Nr. 24, decembrie 2000 - ianuarie 2001
Apel de solidaritate al Basarabenilor, Bucovinenilor, Hertenilor, Transnistrenilor
Comitetul de initiativa - Alianta Nationala
Noi, basarabenii, bucovinenii, hertenii si transnistrenii suntem exponentii celei mai marii tragedii a natiunii romane. Suntem victimele dezastrului care a lovit Romania in blestematul iunie 1940, cind URSS ne-a ocupat cele unsprezece judete: Balti, Soroca, Orhei, Tighina, Lapusna, Cahul, Ismail, cetatea Alba, Hotin, Cernauti, Storojinet si tinutul Herta.
Fiind partea cea mai amenintata de exterminarea bolsevica, noi,oamenii de cultura, de stiinta, medicii, profesorii, inginerii, economistii, clericii, funcionarii si proprietarii, ne-am refugiat din teritoriile rapite in alte judete din interiorul tarii.
Asa am devenit refugiati.
Astfel am constituit un segment de populatie al Romaniei, care a suferit cel mai mult din cauza razboiului, a prigoanei comuniste a opresiunii regimului totalitar. Romania tratata intre 1945-1964 de catre URSS ca o tara ocupata si tinuta sub regim totalitar de sorginte sovietica, n-a putut sa ne apere de persecutie si teroare. Trenuri intregi cu refugiatii ajunse dincoace de Prut, au fost trimise inapoi. Incepind din toamna anului 1944, peste 60.000 dintre refugiati au fost ridicatii cu forta de catre autoritatile sovietice de ocupatie. Cei mai multi dintre ei au fost dusi in Siberia si Asia Centrala. Peste o suta de refugiati, refuzand deportarea s-au sinucis. Majoritatea insa am reusit sa ne ascundem in cele mai diverse moduri, inclusiv prin schimbarea identitatii.
Noi, basarabenii, nordbucovinenii, hertenii, transnistrenii, care am scapat de deportarea in URSS, nu am avut parte de o viata normala. Starea de “refugiat“ a devenit in ochii puterii un stigmat dezonorant. Am fost urmaritii supusi unor tracasari permanente, tratati drept cetateni de categorie inferioara, suspectatii. Pina in 1965 noi eram “dusmanii” sau “potentiali dusmani“, ”fugarii din tara socialismului infloritor” ca dupa aceea sa fim acuzatii de “simpatii pro sovietice”. Dar si mai grav era faptul ca atitudinea represiva, restrictiile si marginalizarea se resfrimgea si asupra celora care in perioada exodului nu erau decit copii. Pe buletinul de identitate scria “nascut in URSS” si acest blestem a insemnat calvar pe viata. Si totusi in lunga perioada de persecutii ale regimului totalitar comunist, noi am ramas patrioti romani si am fost fii loiali ai tarii-mama, Romania, de care este legata speranta noastra in restabilirea dreptatii.
Evenimentele din 1989 au insemnat pentru noi, inaine de toate, revigorarea sperantei de reintregire nationala si de revenire a Romaniei la statutul de dinaintea anului 1940. Asa cum s-a intimplat cu Germania si cu republicile baltice. Am investit mari sperante in partidele politice aparute dupa 1990, convinsi ca ele vor promova si vor apara interesul national.
Ne-am inselat !
Nici unul dintre partidele care s-au perindat la putere in ultimii zece ani, nu numai ca nu au facut nimic pentru reintregirea nemului si a teritoriului national, ci, culmea absurdului, acestea au actionat impotriva idealului reintregirii. Prin semnarea unor tratate cu fosta URSS, cu Ucraina si Republica Moldova, cauza reintregirii a fost tradata. Iar drepturile noastre patrimoniale au fost tratate cu un real dispret. In timp ce diverse categorii de cetateni au obtinut tot felul de despagubiri si reparatii mai mult sau mai putin justificate (vezi fostii detinutii politici, revolutionarii, minoritatile nationale, proprietarii de terenuri, de paduri, imobile, stamutatii din Cadrilater, etc., etc.,) noi, basarabenii, nordbucovinenii, hertenii, transnistrenii, nu am obtinut absolut nimic. In timp ce pe plan international sunt revendicate si acordate reparatii pentru persecutiile suferite de reprezentantii etnicilor evrei, tigani, germani italieni, in timp ce Estonia, Letonia, Lituania cer Rusiei-succesoarea URSS, despagubirii de sute de miliarde de dolarii pentru pagubele provocate in perioada ocupatiei, de ale noastre revendicarii si drepturii, nici nu se aminteste macar. Astazi cind se vorbeste mereu despre restituirea averilor fostilor proprietarii, despre proprietatile refugiatilor ramase rapite nu se rosteste nici un cuvint. Toate protestele si avertismentele Asociatiei Culturale Pro Basarabia si Bucovina, Consiliul National al reintregirii, Societatii pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina, Asociatiunii Transilvane pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman (ASTRA), Asociatiei Romane a Victimelor Stalinismului (ARVIS), Solidaritatii Universitare, Vetrei Romanesti si ale altor organizatii de legi privind despagubirii si reparatii pentru proprietatile si bunurile ramase in teritoriile ocupate, privind improprietarirea refugiatilor si descendentilor acestora, cu terenuri, privind reparatiile pentru opresiunile indurate din partea ocupantului sovietic si altele, zac in Parlament de ani de zile trecind din legislatura in legislatura, fara a fi puse pe ordinea de zi. Analizind cauzele acestei starii de lucruri, trebuie sa recunoastem ca o mare parte din vina o purtam chiar noi basarabenii, nordbucovinenii, hertenii, transnistrenii. Am gresit fundamental atunci cind am acordat increderea noastra partidelor traditionale. Deceniul care s-a scurs ne arata ca politicienii romanii (cu foarte mici exceptii) nu sunt receptivii la problemele romanilor instrainatii, nu sunt patrunsi de ideea reintregirii si importanta ei pentru interesele strategice ale Romaniei viitoare, nu simt si nu impartasesc durerea noastra.
Pentru a fi in stare sa ne rezolvam problemele noastre trebuie sa avem reprezentantii nostri in Parlament .
Detinutii politici si-au impus drepturile si au obtinut Legea Dosarelor pentru ca in senat a existat un Constantin Ticu Dumitrescu; proprietarii de terenuri si padurii au fost reprezentatii de deputatul Vasile Lupu, ungurii au UDMR , tiganii si celelalte minoritatii au si ele reprezentantii lor. Noi suntem absenti. Desi numaram circa un milion (impreuna cu descendentii refugiatilor si “repatriatii” de dupa 1990) si am putea constitui o forta economica si politica redutabila, ne comportam de parca nici nu am exista. Ghinionul nostru consta in faptul ca nu suntem uniti intr-un singur partid si nu avem grupul nostru parlamentar. Optiunile noastre politice sunt dispersate in tot evantaiul, atit de pestrit, al formatiunilor politice. Noi suntem si la taranisti si la liberali si la PDSR si la PD si oriunde, numai la noi si cu ai nostri nu suntem.
Experienta celor zece ani ne arata ca avem marea datorie sa ne SOLIDARIZAM.
A fi SOLIDARI pentru noi noi, basarabenii, nordbucovinenii, hertenii, transnistrenii, inseamna:
- sa ne declaram sa ne aparam statutul nostru de refugiatii politici, deoarece am fugit din tara regimului sovietic pentru care am fost indezirabili; azi nu suntem acceptati nici de actuala putere de la Chisinau, si cu atit mai putin de cea de la Kiev;
- sa luptam pentru drepturile noastre legitime si pentru reintregirea nationala;
- sa contracaram cursul politic antinational de la Chisinau si Bucuresti;
- sa luptam impotriva deznationalizarii brutale si silentioase la care este supusa si astazi populatia romaneasca din teritoriile nationale ocupate de sovietici si aflate acum in componenta Ucrainei si chiar a Republicii Moldova
- sa acordam intotdeauna in mod constient si solidar voturile noastre candidatilor nostri, atit pentru parlamentul de la Bucuresti, cit si pentru cele de la Chisinau si Kiev;
- sa luptam pentru obtinerea unui cadru juridic ce ar putea permite punerea in practica integral a hotaririlor adoptate la Primul Congres Mondial al refugiatilor si descendentilor acestora din teritoriile ocupate de imperiul sovietic (Iasi 30 iunie - 2 iulie 1995) sub deviza: Ne cheama pamantul stramosesc;
- sa contribuim in mod pragmatic la fortificarea premiselor reintregirii Nationale si integrarii Europene a romanilor.
|
|
