|
Nr. 24, decembrie 2000 - ianuarie 2001
Canada vazuta de mine
Maria Mihalceanu
Windsor, un orasel civilizat si curat cu oameni de toate nationalitatile si de toate culorile care traiesc in intelegere si respect reciproc.
In orice parte te-ai indrepta, Est, Vest, Sud, DAI DE LACURI IMENSE CARE TE DUC CU GINDUL LA Marea din frumoasa noastra tara unde trebuie sa parcurg 800 km ca sa o vad si sa ma bucur de valurile si plaja ei. Este adevarat ca in acest oras si in imprejurimi nu poti admira privelistea dealurilor si a muntilor impaduriti sau stincosi ca la noi, dar, fiecare gospodar a stiut sa-si faca in jurul casei o oaza de verdeata si fiecare casa te duce cu gindul la casutele din povesti unde traiau pitici, zane bune, sau Feti frumosi, ca nu toti locuiau in palate. Pe vremuri cind traiam in tara si-l ascultam pe Tom Jones cintind “mi-e dor de iarba verde de acasa”, ma miram ca din toate dorurile posibile el alesese tocmai acest dor, dar acum il inteleg. Pasiunile canadienilor, zic canadieni ca in SUA nu am fost, nu am inca viza, deci pasiunea canadienilor pentru gazon si pentru floricele si pomii din jurul casei este cu adevarat vrednica de admirat, daca natura a fost zgircita cu ei lipsindu-i de frumusetea muntilor le-a dat in schimb mare din belsug si dragoste pentru verdeata, pentru natura.
Este o adevarata placere sa hoinaresti pe orice strada din oras, sa admirii casutele si ambianta lor si sa constati ca nu te poti hotari care iti place mai mult pentu ca la urmatorul pas dai de alta si mai frumoasa. Cu o alta ocazie o sa va povestesc cum am facut eu intr-o dimineata, cunstinta cu orasul, e ceva ce nu se poate uita.
In Windsor traiesc aproximativ 12-15 mii de romani care se intilnesc la cele doua biserici ortodoxe, Catedrala “Sf. George” si biserica veche “Pogorirea Duhului Sfint” precum si la citeva biserici romanesti baptiste si penticostale.
Catedrala “Sf. George” a sarbatorit Duminica, 22 octombrie, a 82-a aniversare, ocazie cu care dupa Sfinta Liturghie, credinciosii au fost invitati la un dineu. Simbata 14 oct., tot la aceasta biserica, Organizatia Romanilor din Windsor a sarbatorit 70 de ani de la infiintarea “Graiului Romanesc”; programul a fost reusit si masa imbelsugata. Cu doua saptamani in urma acestui eveniment s-a tinut balul organizatiei romanesti, ”Luceafarul”. Nu as putea sa va spun de sunt doua, asa suntem noi romanii inventivi, uneori prea inventivii si poate nu ar fi rau daca asta ne-ar uni si nu ne-ar separa.
Asta imi aduce aminte de povestea care zice ca s-au intilnit doua capre pe punte si se certau pentru ca nu stiau care sa treaca mai intai: ”Da-te la o parte ca eu sunt mai batrina,/ Ba da-te tu ca eu sunt mai grasa”, si uite asa au cazut amindoua in apa.
Imi pare rau, mare ar fi bucuria mea sa fim toti intr-o organizatie, sa ne ajutam, sa promovam tot ce este frumos, cultura, limba, istoria, poezia, cintecele, dansurile, si tot ce avem noi mai bun.
Va pot spune ca exista o mare asemanare intre aceste doua organizatii si anume ca nici una nu vrea sa contribuie la fondul de intajutorare a saracilor din tara noastra care trece acum prin momente foarte grele. Exista o deosebire “Lucefarul” se tine in limba romana pe cind “Graiul Romanesc’ se tine in limba engleza.
Au fost si alte evenimente importante in sanul comunitatii din Windsor, cum ar fi Congresul Bisericilor Crestin Ortodoxe din Canada si SUA si Caruselul Natiunilor unde romanii mici si mari au fost prezenti cu costume, cintece, dansuri si poezii, a fost un suflu romanesc care i-a bucurat pe toti si bineinteles, masa cu mancaruri traditionale foarte apreciate atit de romanii noi sau mai vechi, dar si de musafirii care pretuiesc bucataria romaneasca. Sarmalele si mititeii fac parte din aceeasi organizatie, nu s-au separat inca.
De marele oras american, Detroit, ne leaga un tunel si un foarte frumos pod metalic pe care zi si noapte circula vehicule, in ambele sensuri. Cu industra stam mai bine decit cu muntii. G.M., Crysler si Ford, sunt prezenti aici, si desi nu ostentativ, destul de discret ca sa nu strice armonia orasului. Avem si un Casino “utimul ranet”, in materie de nou, eu l-am vazut numai pe afara, si nu am ce le reprosa constructorilor, dar sunt hotarita sa-l vad intr-o buna zi si in interior.
Imi plac cladirile monumentale, mastodontii de beton si sticla, sa-i vad sa-i admir, dar sa plec cit mai repede de acolo la o casuta ca cele descrise mai sus, sa calc cu picioarele goale pe iarba, sa traiesc pe pamint nu in aer, sa ma bucur de verdeata, de flori , de pomi, de roua diminetii chiar si de frunzele care cad toamna si trebuie sa le adun in saci - au si ele farmecul lor.
Noi va asteptam cu drag sa ne vizitati si va asiguram ca in casutele de care vorbesc mai sus locuiesc numai zane bune, si nu Baba Cloanta.
|
|
