|
Nr. 25, februarie 2001 - martie 2001
142
DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR
Ana
Maria Surugiu
Romanii au avut intotdeauna constiinta faptului ca sunt acelasi
neam, chiar daca hotare artificiale i-au obligat sa traiasca
vremelnic despartiti unii de altii. In mersul firesc al lucrurilor
s+a ajuns, pe la mijlocul secolului XIX, la ceea ce se cheama
constiinta nationala. A fost meritul unor intelectuali de vaya ai
vremii si, pe un alt plan, al scolii si bisericii, ca aceasta
notiune sap fie amplificata. Mai mult, in cele doua principate
romanesti coexistau structuri internationale identice. Iata tot
atatea motive pentru care, incepand din jurul anului 1850 a inceput
sa vibreze ideea de unitate nationala. Hora Unirii, odata aparuta, a
insemnat mai mult decat un imn. Adunari publice, spectacole avand ca
tema Unirea, o presa militand pentru aceasta cauza, toate aceste
eforturi se intalneau in materializarea inaltului ideal: realizarea
unui stat modern, dupa model occidental. A fost sa fie ca numele
domnului Unirii, realizata prin contributia alesilor neamului, sa
fie colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar noul stat constituit
prin unirea Munteniei cu Moldova, sa se numeasca Romania. Au
trecut de atunci 142 de ani. Si, ca de fiecare data, pe 24 ianuarie,
se cuvine sa ne amintim de aceasta zi simbol a existentei noastre
care indeamna la fratietate si iubire de patrie. Pentru ca, fara a-ti
cinsti cum se cuvine trecutul, nu poti sa construiesti prezentul si
nici viitorul.
|
|
