|
Nr. 27, iunie 2001 - iulie 2001
ECOURI DIN WINDSOR
Maria Mihalceanu
Windsor cel mai sudic oras al Canadei, inconjurat de lacuri ca o peninsula, se margineste numai spre nord cu uscatul. Daca m-as opri cu descrierea aici s-ar putea crede ca este izolat, dar daca voi adauga ca, privind peste lacul Detroit, poti vedea cu ochiu liber orasul, poti vedea America la care viseaza multi pamanteni, veti constata cat santem de legati de lume.
Pe mine nu ma fascinat niciodata America. Am fost atrasa de Canada inca din copilarie, cand tatal meu ne spunea povesti, printre care si unele despre neamuri de-ale noastre din Bucovina de Nord venite aici inca din 1889.
Au venit in Alberta pe pamantul gol; nici o localitate nu era de jur imprejur - nici chiar orasul Edmonton, care s-a nascut ulterior. Pe o colina ei au construit un sat cu o biserica in mijloc, pe care l-au numit BOIAN, la fel ca satul din care au plecat. In acest Boian din Bucovna de Nord, cam la 15 km de Cernauti, s-a nascut tatal meu, ne-am nascut si noi, copii, dar am fost nevoiti sa-l parasim in 1944 din cauza razboiului. Boian este unul si acelasi sat pe care il canta in versurile sale - Din Boian la Vatra Dornei….- Mihai Eminescu.
Dar sa revenim la Windsor, un oras mic, poate neinsemnat in comparatie cu marile orase canadiene, dar care, spre marea noastra satisfactie, nu poate fi ocolit. Toate drumurile trec pe aici si leaga Canada de America. Asa se face ca avem si noi parte de toate spectacolele care vin din tara pe noul continent. Drumul trece pe aici, trupa face un popas, chiar daca este mijlocul saptamanii, dar noi intelegem ca sfarsitul de saptamana este rezervat marilor orase.
Ultimul spectacol care a poposit la noi a fost cel al Teatrului Nottara din Bucuresti, cu o versiune moderna a piesei "Tache, Ianke si Cadar". In noua versiune a povestii celor trei prieteni negustori absenta deliciosului Cadar este suplinita de efectele produse de muzica, dans si de conotatiile politice ale scenariului. In final spectatorul afla de la Judy, cea de–a doua nevasta a lui Cadar - mort de peste 40 de ani - ca, in urma unui acord romano-american, Romania a devenit un stat american si ca in consecinta, salariile si pensiile cetatenilor ei vor fi platite in dolari. Va marturisesc ca mie mi-a placut ideea si mi-am zis: de ce nu? Daca Europa se lasa atat de greu, desi suntem acolo, in calea tuturor, atunci de ce sa-i refuzam pe americani? De ce sa nu ne urmarim interesele in mod bilateral si nu unilateral, asa cum face Europa?
Sambata, 5mai, la Biserica Baptista Canadiana de pe Kitleriver ne-am bucurat de o seara deosebita, dedicata sufletului si spiritului. Am avut oaspeti din Chicago si din Kitchener, cu un cor care ne-a topit in armonia lui. Totul a fost extraordinar, iar cuvintele predicatorului, care este si presedintele bisericilor baptiste din America si Canada, au incalzit inimile tuturor si ne-au facut sa plecam catre casa mai buni si mai generosi. Biserica a fost incapatoare, prea incapatoare chiar. De ce nu au participat si celelalte biserici surori care au fost invitate? Atunci cand se face un asemenea efort din partea oaspetilor, anuntul "cine vrea poatesa mearga" nu este suficient. Eu as fi spus : mergem cu totii, sa ne bucuram impreuna cu fratii nostri intru credinta, care s-au ostenit sa vina pana la noi, pentru a asculta impreuna cuvantul lui Dumnezeu.Cel putin in credinta sa fie unitate, intelegere si ingaduinta.
Duminica, 6 mai, Sfanta Liturghie din Catedrala Crestin Ortodoxa din Windsor a fost urmata de Praznicul Marelui Mucenic Gheorghe - ocrotitorul acestei biserici. Au participat si credinciosii de la Biserica "Pogorirea duhului sfant" si Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Victorian. Cu aceasta ocazie s-au anuntat data si programul sarbatorii natiunilor – Caruselul - care de cativa ani incoace se tine cu mare succes. In urmatorul numar vom reveni cu amanunte despre aceasta sarbatoare care ne aduce atata bucurie in suflet.
|
|
