|
Nr. 27, iunie 2001 - iulie 2001
CU FELICIA MIHALI PRIN TARA BRANZEI, DE DEPARTE
Uneori sunt mai obiectiv cand nu cunosc personal autorul despre care scriu.
Daca se intampla sa-l am prin prejma si sa am o altfel de relatie decat simplul "Ce mai faci?", de conjunctura, atunci mi se cerne peste flamele mintii o bruma hipnotica: Siamezii Bine si Rau din sufletul meu se angajeaja Intr-o cearta onesta, iar roadele scriiturii mele au cu totul alt gust, mult mai convingator, cel putin asa cred. De aceasta data ii am in fata pe cei doi inculpati: autorul si opera sa. In fine… am cunoscut-o nu de multa vreme pe scriitoarea de origine romana Felicia Mihai. S-a nascut intr-un sat de prin Baragan, mai exact in Seaca, la 20 august 1967. A absolvit Facultatea de Litere, sectia romana-franceza, promotia 1995 si Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia chineza-olandeza, promotia 1997. Este prima femeie care a facut turul Romaniei pe jos, adica 2500 km, in 1986, si turul Europei pe bicicleta, circa 12.000 km., timp de 6 luni, in anul de gratie 1989. A lucrat timp de 7 ani la "Evenimentul zilei", tinand cronica teatrala a jurnalului. In iulie 1999 publica primul ei roman, Tara Branzei, o lovitura pentru literatura romana contemporana. Succesul a determinat editura sa-i publice in urmatoarele luni alte doua romane, Mica Istorie si Eu, Luca si Chinezul. Asadar – TARA BRANZEI. Un roman al radacinilor? Al eternei reintoarceri la origine? Satul romanesc unde eroina petrece un an de disperare din viata este inca locul unde s-a nascut vesnicia, cum spunea Blaga? Nici vorba. Intoarcerea Feliciei Mihali in satul natal nu constitue deloc un voiaj de nunta sau o dorinta ardenta de a sorbi de la izvoarele nostalgice ale copilariei. Nu! Anotimpul acesta a apartinut doar semanatoristilor moderni si marilor scribi ai realismului socialist. Pentru Felicia, toate puntile catre trecutul stramosilor ei sunt pentru totdeauna taiate. Recunoastem, am fost candva mari mancatori ai sfintei branze. Eminescu a mancat jimbla cu branza si a cantat oile in versurile sale:
"Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stelele scapara-n cale…"
Din pacate, de multa vreme branza a devenit o amintire, iar substantivul - un arhaism. Si-am ajuns noi, taranii, un popor de fugari. Fugim haotic spre nicaieri, agonisindu-ne cu greu codrul de mamaliga. Intoarcerea scriitoarei Felicia Mihali este de fapt intoarcerea intr-un cavou comun al urbei, in care, cu un copil de mana, nu-si propune nici sa deretice nici sa recladesca sublimul copilariei. Scriitoarea respira, priveste, gandeste si se incranceneaza buimaciat de poza stranie a satului mort. Comunistii mai vechi i-au gonit sau i-au ademenit pe tarani spre oras. Cacelmaua a fost desavarsita de noii comunisti care au castrat sufletele si au lasat loc doar pentru dramele inimaginabile. Aceasta am simtit eu citind si recitind TARA BRANZEI. Limbajul sciitoarei pare neted si bland la suprafata, dar daca ai putera sa-i aprofundezi metaforele si semnificatiile, te pomenesti biciuit de enunturi de laser, care te dirijeaza spre meditatie, introspectie si filoane de profunzime. De fapt satul Feliciei Mihali seamana leit cu o tarla pe care s-a petrecut recent un razboi nuclear. Arborii, ca si oamenii sunt morti, ulitele sunt pustii, caini nu mai latra ca alta data, fantanile si ferestrele au orbit, iar mobilele de prin odai te privesc straniu de sub praful scurs din epoca de aur. Felicia Mihali si puiul ei se adapa si se scalda cu apa scursa de pe acoperis. Din cand in cand femeia-scriitoare este vizitata de la oras de Fat-Frumosul unei idile moarte prea timpuriu - dansul, acum sot nefericit. Fac dragoste nebuneste, pe de-a randul, iar cuvintele le sunt de prisos.
Am imprumutat TARA BRANZEI unor cunostinte mai de soi. Marea majoritate a apreciat romanul, dar am avut si deceptii de-a dreptul socante. Un print fara blazoane, dar si cam scriitor, mi-a spus raspicat ca din titlu pana la punctul final, romanul este "un vax..!". Si m-a-ntristat foarte tare un intelept varstnic, ex-profesor, cititor la metru cub a tot soiul de literaturi, care a gasit de cuvinta ca "autoarea este o desavarsita instructoare de sex…".
Recent Felicia Mihali a acordat un interviu substantial unui post de limba franceza din Montreal. Redau un scurt fragment:
"- Pourquoi as-tu choisi de quitter le succes et la gloire dans ton pays pour arriver dans un endroit ou tu dois recomencer ta vie et ta carriere du debut?
-Parce-que j'ai eu l'exempledes autres grands ecrivans roumains qui ont pense que rien n'est plus triste que d'etre ecrivain dans un petit pays.
-Comment ressens-tu l'emigration, apres un an depuis ton arrivee ici, au Quebec?
-Je m'habitue peu a peu. D'une maniere ou d'une autre nous sommes tous des emigrants. On demenage toujours d'un endroit a l'autre: du village a la ville, du Sud au Nord, d'une maison a une autre.
-Comme ecrivain tu as du renoncer a ta langue?
-Oui, est c'est la plus frustrante chose por moi. Car renocant a mon pays j'ai du aussi renonser a ma langue, comme ecrivain je sais que je n'ecrirai plus jamais en roumain."
Scuze, uitasem sa va spun ca Felicia Mihali are de un an rezidenta permanenta in Canada. De asemenea ascultand interviul am inteles ca romanul TARA BRANZEI este deja tradus in limba franceza si ca place foarte mult profesorilor de la Facultatea de literatura comparata, unde scriitoarea face un masterat pentru perfectionarea limbii si cunostintelor atat de necesare in profesia grea pe care destinul i-a ales-o. Nu-mi place ca autoarea se considera auto-cinica. Discutabil. Dar mi-a placut nespus ca, prin dialogul ei fluviu, la modesta ei poarta spre lume, a impletit traditia, cultura si istoria adevarata, pana la cataclismul actual, iar prin cortinele muzicale mestesugit alese, a demonstrat ca romanul canta si pe vreme buna – si la vreme rea. La ora actuala TARA BRANZEI tremura emotionata sub privirile exigente ale lectorilor de la cateva edituri: cei trei monstri din Montreal, BOREAL, XYZ, LEMEAC, la care se adauga L'HARMATTAN din Paris si LA JOIE DE LIRE din Geneva. Speram ca in curand sa citim romanul Feliciei Mihali in minunata limba a lui Voltaire. Personal, ma bucur enorm fiindca vreau ca prin Felicia Mihali sa dovedim omenirii ca noi, romanii, avem inca multe de spus…
|
|
