|
Nr. 28, august 2001 - septembrie 2001
Monumenta Romaniae Vaticana
din avatarurile unei expozitii de exceptie
Liliana Nicorescu
Cu o mica intarziere, dar cu mari emotii pentru organizatorii sai, expozitia Monumenta Romaniae Vaticana a poposit, in cele din urma, la Montreal - la Centrul Cultural Roman de pe langa Biserica Ortodoxa Romana Buna Vestire - spre a onora cel de-al XXVI lea Congres al Academiei Romano Americane si, lucru deloc neglijabil spre a-i delecta pe cei care, desi departe de tara, aflati aici de cateva luni sau de zeci de ani inca mai simt romaneste.
Deschise cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor di Romania, al Muzeului National de Istorie din Bucuresti, al Ministerului Culturii si Comunicatiilor din Quebec, al Ambasadei Romaniei in Canada si al Companiei de Transporturi Aeriene TAROM, expozitia s-a vrut a fi o dovada incontestabila a indelungatei noastre prezente pe un pamant crestin, si in egala masura un omagiu memoriei celui care a trudit ani in sir in Arhivele Secretariatului si in Biblioteca Apostolica Vaticana din Roma pentru a o finaliza: Profesorul Ioan Dumitriu-Snagov.
Din documentele expuse copii dupa documente vechi, scrise in latina, greaca, turca, araba, chineza, italiana sau franceza strabat veacurile pana la noi marturii despre faptele unor dragi figuri ale istoriei noastre pe ale caror jertfe s-a cladit devenirea noastra ca popor: Traian si Decebal (in rezumatul Istoriei lui Xifilinus si a lui Cassius), Sf. Andrei (in Istoria Eclesiastica a lui Eusebiu, episcopul Cesareei), Sava Gotul, martirizat la Buzau in 372 (o copie din 912 dupa o scrisoare trimisa Sfantului Vasile cel Mare (plus 379) in Capadocia impreuna cu relicvele Sf. Sava si intitulala De Sabas Gothus), Sf. Niceta Remesianul, episcopul dacilor (366 414), Sf. Paolin de Nola, martor al evanghelizarii romanilor, Laurentius de Novae Predici (care vorbeste despre relatiile sale cu romanii de la nord de Dunare), Ioan Cassia (nascut in Dobrogea si discipol al lui Ioan Christostom), Dionisie cel Mic, cel care pornind de la anul nasterii lui Iisus Hristos a stabilit cronologia universala, in vigoare si astazi. Acestea sunt cateva dintre documentele care, in ansamblul expozitiei, alcatuiesc ceea ce s-ar putea numi dovezi ale prezentei credintei crestin-ortodoxe pe teritoriul locuit de stramosii romanilor de astazi. Evident, un compartiment aparte ocupa cele mai reprezentative figuri ale istoriei si culturii noastre, buni crestini, dar si mari strategi sau carturari, asa cum unii dintre ilustri lor contemporani, indeosebi papii, au vazut si portretizat: Neagoe Basarab, Stefan cel Mare, Alexadru Lapusneanul, Petru Schiopul, Ioan Corvin de Hunedoara, descris de Papa Leon al II-lea, in a sa Historia Mundi, drept un mare general al vremii sale, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanul, Dimitrie Cantemir, Inochentie Micu Klein, corifeu al Scolii Ardelene. In stransa legatura si ca o dreapta complementaritate cu marturiile privind ortodoxia romaneasca stau documentele ce se refera la prezenta religiei catolice pe teritoriul Romaniei moderne indeosebi. La 19 iunie 1860, Alexandru Ioan Cuza ii scria lui Costache Negri, reprezentantul Principatelor Unite la Constantinopol: "
si dans les Principautes l'Eglise Catholique Romaine n'est point et ne peut pas etre une eglise dominante, elle peut cependant etre consideree comme une eglise nationale, en egard au grand nombre d'indigenes qui en professent le culte
". Si rolul Bisericii Catolice in viata tanarului stat roman si a poporului sau a continut sa creasca. La 30 noiembrie 1879, Ministerul de Externe al Regelui Carol I anunta Sfantului Scaun promovarea Monseniorului Ignatio Pauli ca demnitar al Vaticanului la Bucuresti in calitate de episcop. In raspunsul sau, Papa Leon al III-lea promitea principelui Carol I un tratat de colaborare politica a Sfantului Scaun cu Romania. In scrisoarea din 13 iunie 1880 a cardinalului Iacobini, secretar de stat al Vaticanului catre cardinalul Lorenzo Mina, erau recunoscute Guvernul Roman si Biserica Catolica din Romania. La 24 ianuarie 1881 proiectul de tratat intre Sfantul Scaun si Romania avea ca punct de pornire organizarea unei ierarhii a Bisericii Catolice din Romania.
Dincolo de sincera noastra admiratie fata de superbul efort al profesorului Ioan Dumitriu-Snagov de a descifra documentele studiate, dintre care unele extrem de vechi si vag lizibile, de incercarea de a da un contur Romaniei Crestine, credem ca expozitia pune vizitatorului cateva probleme, la care v-as invita sa meditam impreuna. Evident, nu ne putem pune in postura savantului lingvist ori istoric; nu avem nici caderea si nici implicita sa eruditie, dar un punc de vedere "naiv" ni se va permite, speram.
Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale organizarii unei expozitii, oricare ar fi natura ei, este reactia publicului in fata exponatelor, judecata de valoare pe care acestea o implica. Chiar si pentru cel mai profan ochi, expozitia de fata este o valoare in sine, cu atat mai mult cu cat vizitatorul are constiinta faptului ca se afla in fata unor documente rare si de o reala insemnatate pentru noi. Asa ne-am scris sau i-am lasat pe altii sa ne scrie istoria. Astazi inca ne mai aducem aminte ca am fost "cei mai viteji si mai drepti dintre traci", dar ne si mintim crezandu-ne cei mai ortodocsi dintre ortodocsi. Daca gandim asa, inseamna ca n-am inteles nimic nici din efortul profesorului Dimitriu-Snagov, nici din continutul documentelor expuse. Am vazut, printre vizitatori, oameni incantati sa redescopere, de exemplu, portretul lui Stefan cel Mare in rugaciune la manastirea Putna si fericit sa si-l aduca aminte asa cum aparea in manualul de istorie dupa care toti am invatat in tara, oameni privind cu strangere de inima harti sau mape vechi cu incredibil de indepartatele noastre hotare sa nu uitam ca "inima" expozitiei a constituit-o harta reprezentand Tarile Romane in sec. al XV-lea, o fotocopie a Logiei de la Vatican realizata de Rafael -, oameni savurand fiecare exponat sau chinuindu-se sa descifreze, ici-colo, cate un pasaj, dar si oameni usor vexati de "concurenta" pe care o fac documentele atestand o vie si crescanda influenta a catolicismului la noi in detrimentul a cat mai multe documente referitoare la religia nationala. Monumenta Romaniae Vaticana este o splendida incursiune prin istoria noastra bimilenara, dar si o invitatie la a ne gandi istoria trecuta si prezenta -, la a o asuma, cu momentele ei de glorie sau cu greselile care uneori ne-au costat scump, la a ne intelege pe noi insine si a invata sa-i toleram pe ceilalti. Ce poti raspunde cuiva care te intreaba cu naduf: "Ce suntem noi, ortodocsi sau ce?". Unii suntem, altii, nu de exemplu? . Nu e vina nimanui, daca de vina se poate vorbi in aceasta situatie. Cand in 1475 Papa Sixt al IV-lea ii scria lui Stefan cel Mare cuvinte de lauda pentru efortul de a opri invazia otomana catre inima Europei, numindu-l pe aprigul domn moldovean "atlet al credintei crestine", ori cand, la 1519, Papa Leon al X-lea ii multumea lui Stefanita-Voda (1517-1527) pentru ca "in sancta dei ecclesia nos continue sustinere oportet
", nimeni, cred, nu a vazut in vreunul din cele doua mesaje altceva decat o realitate istorica, o alianta diplomatica si spirituala in acelasi timp: Papa si domnul ortodox intelegeau ca numai impreuna pot lupta pentru cauza crestinismului. Peste secole, Al. I. Cuza aprecia cu intelepciune: Pentru ca este imbratisata de tot mai multi romani, religia catolica poate fi socotita nationala, chiar daca nu si dominanta.
Nu ne putem minti sau resocoti istoria, la fel de bine cum nu putem refuza cuiva dreptul de a avea o alta optiune religioasa. Nu are rost sa ne pierdem vremea numarand pe degete cate biserici romanesti avem in urbe si contabilizand cine pe cine simpatizeaza sau uraste de moarte. Nu are sens sa ne educam copii in spiritul dispretului fata de ceea ce nu e ca noi, de-al nostru. Experienta "exilului" ar fi trebuit deja sa ne invete ca, asa cum suntem ca indivizi, ne topim, vrand-nevrand, in marea de necunoscuti pe langa care trecem zilnic, care ne ignora si pe care o ignoram. Ce ramane, in timp, din bagajul spiritual pe care l-am luat cu noi la despartirea de tara? Oare nu valori precum cele pe care o expozitie ca Monumenta Romaniae Vaticana ni le dezvaluie cu larghete? Sa nu uitam insa simpla si profunda lor morala: a fi roman nu inseamna catusi de putin implicit a fi si ortodox.
|
|
