|
Nr. 29, octombrie 2001 - noiembrie 2001
O imbarcare cu muzica
Adrian Rozei
Uneori te poti gasi la mare departare de locul tau de bastina fara sa te simti prea dezradacinat. De exemplu, un roman care se gaseste la Santiago de Chile poate foarte bine sa locuiasca pe strada Carmen Sylva! Bineinteles, trebuie sa aiba venituri importante, pentru ca aceasta strada, marginita de vile luxoase, cu gradini strajuite de palmieri uriasi, se gaseste in cartierul “Providencia”, una din zonele cele mai la moda in capitala chiliana. Dupa-amiaza te poti plimba pe ”Alameda o higgins”, bulevardul principal care traversaeza centrul istoric al orasului pe cativa kilometri. Cand in fine, obosit, ajungi la capatul bulevardului, langa biserica dedicata carabinierilor si decizi sa te odihnesti, te poti aseza pe iarba in parcul vecin, la umbra bustului lui Nicolae Balcescu. Instalata in 1933 in mijlocul unei peluze inconjurate de arbori tropicali, statuia revolutionarului de la 1848 contempla cu un aer sobru perchile de tineri care se saruta cu foc, intre pasionatii de fotbal, care practica pe iarba sportul lor favorit.
Dupa ce se insereaza, amatorii de specialitati culinare pot frecventa restaurantele ce se tin lant in cartierul “Vitacura” si in special binecunoscutul “Due Torri”, la o aruncatura de bat de ambasada Romaniei, celebru pentru bufetul italian garnisit cu o suta de intrari reci . Dupa miezul noptii, cei care apreciaza ambianta “teenager” pot continua colindand din bar in discoteca, pe strada Bucarest, in cartierul “Los Leones”, unde, la sfarsit de saptamana , muzica se opreste numei la rasaritul soarelui. Dupa cum se vede, romanul se poate simti la Santiago la el acasa . Ca de obicei, am alergat prin oras pana in ultimul moment. Nu mai fusesem la Santiago de un an si aveam multa lume de vazut si multe locuri de vizitat. Cu circulatia dificila din decembrie, cand chilienii incepeau sa faca cumparaturile pentru sarbatori, am ajuns in ultimul moment la aeroport.
Mi-am inregistrat bagajele in graba si acum, mai linistit, ma uitam la pravaliile din zona “duty free”, intrebandu-ma cum voi cheltui ultimii pesosi chilieni inainte de decolare. Deocamdata, prin megafon, aud ca sunt chemat de urgenta in sala de imbarcare. Alerg repede la poarta indicata, unde ma astepta un sobor de vamesi si stewardese. Un functionar in uniforma si cu chipiul companiei aeriene cu care urma sa calatoresc imi arunca o privire nemultumita :”Sunteti in intarziere…Toti pasagerii s-au imbarcat deja!” Si imi ia biletul si pasaportul spre verificare. Dupa ce le consulta cateva secunde, mi se adreseaza zambitor: “Dumneavoastra, romanii, aveti o mare cantareata de opera!”. Luat prin surprindere, nu stiu ce sa raspund: “Da, dar care dintre ele?” . “Cum care ?…Leontina Vaduva! Am asistat la spectacolul ei la Teatrul Municipal din Santiago. Ce seara exceptionala! Ce prezenta scenica! Ce calitate in interpretare!”. Si controlorul nu mai termina cu descrierea momentului exceptional pe care il traise. Acum nu mai era grabit. Avionul putea astepta imbarcarea ultimului pasager.
|
|
