|
Nr. 29, octombrie 2001 - noiembrie 2001
Realitatea este o intersectie de normalitate si anormalitate
Adriana Calin, New York
Eu, ca si altii, inca ma trezesc sub un val de jale, un sentiment ca am pierdut ceva pentru totdeauna, mi se strange inima si nu-mi vine sa cred, pare a nu fi adevarat.
Pierderea acestor turnuri imi este surprinzator de personala si ma intriga cat de tare se aseamana cu amintirea valurilor de trairi ce m-au coplesit la fiecare despartire ireversibila din trecutul personal . Mi se pare ciudat ca pierderea acestui loc, chiar daca atat de important in oras, poate sa genereze atat de puternice sentimente si nu ma pot opri in a reflecta asupra multiplelor conotatii posibile. Oricum, desi nu am pierdut pe nimeni drag mie simt ca lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel . Pentru mine si multi cei dimprejur aceasta pierdere si toate intrebarile pe care ni le-au pus vor fi intotdeauna cu noi, un nou filtru prin care vom percepe viata zilnica si vom structura restul existentei .
Desigur ca pe strazi lumea, aparent, isi vede de-ale ei si merge inainte ci viata , dar daca te apropii chiar si la zece blocuri de WTC (Ground Zero), miroase a infern, aerul este inca gros si greu de respirat .
Acolo, oamenii au o infatisare si o tacere de dupa inmormantare. In restul orasului, chiar si acum, dupa atatea zile si nopti, chiar atat de departe ca peste East River, in Queens, se simte uneori, dimineata sau seara, in functie de vreme si vanturi, acelasi aer cu miros de foc si ruine inca fumegande. De putinele ori cand am avut puterea de a ma apropia cu sufletul, impactul a fost mult mai mare - umerii s-au coborat coplesiti de greutatea aerului saturat de cele 6300 de suflete pulverizate la mai mult de 2000 de grade ce iti ineaca respiratia numai dupa cativa pasi .
Traficul e inca restrans si se extinde in blocaje sau incetineli pana la 15 mile de jur imprejur. Turistii sunt foarte putini si cred ca va dura pana vor fi la fel de multi cum erau. Cei care traiesc din asta, ca de exemplu restaurantele din Little Italy , sunt in mare incurcatura, unele mai mici nu stiu daca vor supravietui daca nu se schimba lucrurile curand. Mereu exista anunturi de bombe sau de posibile atacuri biologice. Virusuri prin e-mail sau posta devin o problema si continua sa planeze deasupra existentei cotidiene asemenea unor nori gri ce prevestesc alte furtuni si ne indeparteaza sperantele pentru vremuri mai bune. Multora le este frica de anumite lucruri pe care le faceau nu demult fara vreun gand de pericol . Nu mai vor sa zboare sa-si lase geanta si sa plece , tresar la anunturile sistemelor de alarma, nu se despart de telefoanele celulare, se suna de cateva ori pe zi.
Eu, lucrand la etajul 52 intr-o cladire guvernamentala, trec prin verificari la fiecare iesire sau intrare in cladire, si din cele cinci feluri de a intra in cladire a mai ramas unul si acela sub supravegherea a cel putin 10 indivizi ce stau de paza . Daca esti vizitator, te verifica si mai mult . Libertatea de miscare are acum o semnificatie mult mai concreta, amplificata prin disparitie. Am pierdut-o printr-un incident, vor trece ani pana cand o vom putea considera din nou .
Orasul e inca plin de politie locala , de stat si federala, armata, pompieri , ambulante, Red Cross, reporteri si multi altii . Totul iti da senzatia de asediu . Orasul acesta, care definea pentru multi libertatea de a te distra in cele mai inimaginabile feluri este acum in garda si daca doarme e intotdeauna cu un ochi deschis nu pentru a petrece, ci pentru a se simti in siguranta .
Am trecut printr-o perioada cand nu ne puteam tine lacrimile trecand pe langa fotografiile celor disparuti - afisate la colturile strazilor, pe peretii spitalelor sau pe langa o statie de pompieri - prin fata a a zeci de flori si lumanari sub fotografiile catorva dintre cei ce nu s-au mai intors din ziua aceea . Totul trece si, spre binele tuturor si slava Domnului , suntem mai veseli pe zi ce trece . Schimband tot felul de e-mail-uri cu glume care fac haz de necaz sau cu activitatile zilnice sau planurile de vacanta viitoare, cu fiecare zi puful evenimentelor se asterne intre noi si 9.11.2001, iar straturile timpului cad ca un praf lecuitor pe rani . Viata chiar are acum culorile intense dintre furtuni, exacerbata, dramatica, intensa . Ma rog ca ce este mai rau sa fi trecut, dar ma tem ca nu . Orice pace este mai buna decat orice, oricum va fi, oricat de aproape, oricat de departe ne va afecta pe noi toti, intr-un mod mai profund .
|
|
