|
Nr. 30, decembrie 2001 - ianuarie 2002
Fiti alaturi de noi pentru a opri violenta impotriva copiilor!
Mihai Serban, coordonator al Centrului de Consiliere si terapie pentru Copii si Familie
(Fundatia Internationala pentru Copii si Familie), Bucuresti, Romania
Scriu aceste randuri intorcandu-ma aievea in timp, in propria-mi copilarie miraculoasa, intr-o dimensiune atemporala.
Comunismul, cu toata hidosenia lui apartinea atunci, pentru mine, lumii adulte. Mie imi reveneau, bunaoara galetusa cu nisip, jucariile din "cutie", bucuriile nesfarsite si fricile copilaresti din nenumaratele zile de scoala, una mai frumoasa decat alta, vraja pe care joaca frenetica in muntii de nisip fierbinte si in valurile spumoase ale marii noastre celei "negre" mi-o daruiau in fiecare vacanta de vara traita impreuna cu parintii, fratele si verii mei din Constanta. Erau vacante ale caror inevitabile si necesare finaluri imi provocau de fiecare data revolta nemarturisita a despartirii de inca si inca un miracol al copilariei mele. Cine si-ar fi inchipuit ca acea "eternitate" se va sfarsi vreodata? Cati dintre noi stim, atunci cand Universul ne este mai aproape decat noi insine, in anii copilariei noastrea, ca ea, copilaria, totusi se va sfarsi? Toate acele basme intamplate mie si altele adoima harazite cu siguranta multor altor copii fericiti, s-au petrecut candva, in acele vremuri, acum revolute, in care infernul masinariei comuniste se alimenta mutiland destinele milioanelor de romani, copii si tineri, adulti si batrani care au avut nenorocul de a-i fi contemporani.
Tot in acele vremuri triste Romania a devenit o tara cu oameni saraci, nu pentru ca Romania ar fi o tara saraca si nici pentru ca oamenii ei nu sunt iubitori ai trudei, care le-a fost intotdeauna aproape firii, ci pentru ca saracirea si umilirea era programata si practicata cu consecventa cinica de catre ucenicii autohtoni ai uraganului bolsevic, sub privirile reci ale lumii civilizate, care isi crestea copii in prosperitate si complicitate. De-a lungul acelor ani, zeci de mii de copii nefericiti, abandonati de catre parintii debusolati care nu-si mai puteau garanta propria lor subzistenta ori care cedau in fata poverilor tot mai apasatoare ale preocuparilor cotidiene, multe zeci de mii de copii spun erau inregimentati, fara drept de a alege, in structuri dezumanizante, numite "de ocrotire a minorilor", cum le placea comunistilor sa le desemneze prin lege si prin grai viu, in cel mai autentic limbaj de lemn. Sutele de "Case de copii" ale "Republicii Socialiste Romania", in fapt, lagare ale mizeriei si neputintei, ale umilintei si deznadejdii, condamnau la depersonalizare, ireversibil si cu consecventa, zeci de mii de copii cu copilaria furata de adulti iresponsabili.
Fata de acele vremuri, situatia copiilor din Romania s-a schimbat si continua sa se schimbe progresiv, in bine. In putinii ani care au trecut de la inlaturarea regimului comunist, in 1989, oamenii au invatat (si invata inca) sa creada in ei insisi, in disponibilitatile lor, au inteles ca, fie ca avem sau nu de-a face cu copii, fiecare dintre noi suntem afectati in mod direct de felul in care ei sunt tratati. Astfel, putin cate putin au injceput a cladi temelia unei lumi mai bune pentru copii lor – pentru proprii copii si pentru cei ai nimanui.
Imediat dupa schimbarea sistemului politic, in 1990, neajunsurile teribile ale sistemului de protectie a copilului din Romania au iesit la iveala. S-au introdus reglementari reparatorii, asteptate precum oxigenul in camera de reanimare: marirea numarului personalului de specialitate din institutiile publice de protectie, renuntarea la legea care interzicea avorturile, egalizarea cuantumului alocatiilor pentru copii din mediile urban si rural, acceptarea sustinerii financiare si tehnice internationale, reorganizarea sistemului de asistenta a copiilor aflati in dificultate. Efectele nu s-au lasat asteptate. Cele mai importante au fost: scaderea numarului de copii institutionalizati, dublata de o crestere necontrolata insa a numarului de adoptii internationale. Aceasta scurta perioada de schimbari favorabile copiilor nu a durat insa mult. Au inceput sa apara dificultati nebanuite, caracteristice perioadei de incertitudini si de ascensiune catre o societate democratica, ale carei valor sunt polar opuse celor vehiculate de catre oligarhiile comuniste de curand apuse. Adancirea saraciei, deteriorarea conditiilor de viata in multe familii de roamni, a facut ca numarul copiilor abandonati si institutionalizati sa ramana ridicat. Formele de abuz si de neglijare ale caror victime devin copii au inceput sa devina vizibile si cu "concursul" nemijlocit al mediilor publice de informare, care, de cele mai multe ori exploatau (si exploateaza inca) dimensiunea senzationala a actelor de violenta indreptate impotriva copiilor si a femeilor. Inlocuirea rapida a valorilor care operau in mentalitatile tinerilor si adultilor in urma cu zece ani, inlesnita de traficul cu sex si violenta practicata de mediile publice de informare, problemele generate de infectia cu H.I.V. acopiilor, proliferarea traficului si a consumului de substante psihoactive (droguri licite si ilicite), toate acestea au adancit problemele deja existente in sistemul de protectie a copiilor. Toate aceste serioase dificultati au fost intampinate de o lipsa flagranta a legislatiei si serviciilor de protectie corespunzatoare nevoilor copiilor, precum si de lipsa unor nuclee de profesioneisti pregatiti pentru a aface fata si a gasi solutiile adecvate.
Revirimentul:
Rapoartele guvernamentale accentueaza facptul ca, incepand din anul 1989, sistemul de protectie a copilului a preluat gradual reglementarile internationale de baza in materie: Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile Copilului (aprobata de Parlament in 1990), Conventia de la Haga cu privire la rapirea de copii (Legea nr 100/1992), Conventia Europeana cu privire la situatia legala a copiilor nascuti in afara casatoriei (Legea 101/1992), Conventia Europeana cu privire la adoptiuni (Legea 15/1993) si Conventia de la Haga cu privire la protectia copilului si colaborare in domeniul adoptiei.
Abia in iunie 1997 insa, dupa o lunga perioada de sapte ani si jumatate din momentul in care romanii si intreaga lume au "digerat" imagini sinistre care vorbeau despre conditia copilului institutionalizat in Romania, a inceput reforma judiciara a sistemului de protectie a copilului, prea mult asteptata. Reforma structurala tinteste catre reorganizarea (si crearea altora) serviciilor de protectie pentru copil si familie, fundamentandu-se pe un set de principii continute de reglementarile internationale amintite: principiul nediscriminarii copilului, primatul intereselor acestuia, dreptul acestuia de a avea o familie, luarea in consideratie a opiniei copilului in toate deciziile care il privesc, primordialitarea sigurantei copilului si posibilitaea adoptarii unor masuri de urgenta pentru garantarea acestui deziderat, asigurarea participarii profesionistilor in munca de protectie a copilului, acceptarea ca prioritate a optiunii de acordare a unui sprijin cat mai important pentru familiile cu copii, aflate in dificultate, inaintea sau in locul indepartarii copilului din familie.
Cateva concluzii:
Reorganizrea sistemului de protectie a copilului, in asa fel incat sa corespunda standardelor internationale, sa vina in intampinarea nevoilor reale ale copiilor si familiilor lor si sa raspunda, in egala masura, nevoilor comunitare specifice, locale, se dovedeste a fi un demers cu adevarat anevoios. Chiar asa stand lucrurile, o astfel de organizare semnifica o sansa unica pentru a oferi copiilor aflati in suferinta o viata mai buna.
Rezistentele sistemului public de ingrijire a copilului manifestate in perioada critica (1992-1996) in adoptarea standardelor performante europene in materie s-a datorat, inainte de toate, absentei unei legislatii nationale corespunzatoare. Schimbarile radicale de ordin administrative, precum si in legislatia care reglementeaza protectia drepturilor copilului s-au realizat in anii 1997-1998. Ele sunt, in general, bine acceptate de catre profesionistii care lucreaza in serviciile publice si private de protectie a copilulu, si incearca sa le ofere acestora instrumente si metodologii de lucru si interventie care sa raspunda intr-o maiera mult mai adaptata nevoilor copiilor. Legile sunt inca perfectibile.
Schimbarile legislative referitoare la abuzurile indreptate impotriva copiilor nu sunt urmate, in present, de schimbari practice. Serviciile publice sectoriale specializate (din Bucuresti) si cele judetene de protectie a drepturilor copilului (infiintate, prin lege, in 1998) nu au reusit sa creeze nuclee operationale pentru asistenta copiilor victime ale maltratarii familiale si institutionale. Schimbarile legislative nu au reusit sa amelioreze, pana in prezent, calitatea vietii unui numar important de copii aflati in situatii de dificultate, insa ofera sansa transformarii practice a sistemului public si privat de protectie a copilului, in consonanta cu drepturile acestuia.
Nu a fost, nu este inca si nici nu poate fi usor in viitorul imediat sa construim ceva mai bun pentru copii nostri, intr-o Romanie in care saracia inca dainuie, "gratie" politicilor economice haotice si contraproductive practicate de guvernele ultimelor zece ani. Conditiile materiale de viata ale copiilor (inca) institutionalizati s-au ameliorat semnificativ multumita si suportului financiar si logistic venit din afara tarii, dar si demersurilor pe care le-au facut autoritatile centrale si locale investite de lege cu reponsabilitati in domeniul protectiei copilului. Daca in urma cu zece ani, metodologiile si practicile educationale de ingrijire si acompaniere a copiilor aflati in situatii de dificultate (copii cu nevoi speciale, copii abandinati si institutionalizati, copii certati cu legea, copii maltratati, copii din familii paupere) erau inca tributare unor scheme de gandire paguboase, fundamentate de reprezentarea sociala a copiilor inclusi in aceste categorii, in chip de paria ai societatii, de "indivizi irecuperabili " si condamnati la a ingrosa randurile delicventilor, astazi aceste metodologii si practici opereaza in forme sensibil imbunatatite, desigur, inca perfectibile, de natura a valoriza insa in mod specific particularitatile fiecarui copil aflat intr-o situatie dificila, pentru a-l sustine in revenirea lui la normalitatea care i se cuvine. In nebunia acestor metamorfozari de substanta in aria protejarii drepturilor si nevoilor copiilor romani, dublate de transformari operate la toate nivelurile vietii sociale, vocea "societatii civile" din Romania, a cetatenilor romani, s-a facut si se face auzita din ce in ce mai puternic. Formele de exprimare cele mai autentice si mai sonore se ragasesc in structuri institutionalizate juridic: organizatii neguvernamentale. Fundatiile si asociatiile au devenit forme ale expresiei publice a intereselor comunitare pertinente de tot soiul: nevoile de protectie a drepturilor omului, in general, a drepturilor copiilor si femeii in mod particular, nevoile de protectie a mediului, de consolidare a democratiei participative si de dezvoltare comunitara si economica, cerintele de participare publica la procesele decizionale, consumul si productia de cultura, etc. In aria protectiei copilului, organizatiile neguvernamentale sunt cele care si-au asumat rolul de motor al progresului, de locomotiva a dezvoltarii structurale in ceea ce priveste politicile de protectie si serviciile adoima. Fundatii si asociatii, respectand principiul non-profitului si al non-apartenentei politice ori religioase, creeaza, experimenteaza si dezvolta programe prin care militeaza pentru respectarea drepturilor copilului, experimenteaza si creeaza servicii educationale informale si servicii de protectie, ingrijire si asistenta alternative, de tip familial, formeaza si instrumenteaza specialisti de diferite profiluri profesionale cu abilitati specifice pentru interventia in situatii de criza in care se afla la un moment dat copii si familiile lor, ofera modele de interventie pentru Serviciile Publice, inlatura barierele mentale si se aliaza, pentru a servi interesele copiilor in structuri lucrative specializate: federatii ale organizatiilor, retele nationale de lupta impotriva abuzurilor si neglijarii copiilor, etc.
Dinamica acestor mutatii de profunzime antrenate de catre structurile neguvernamentale active in domeniul protectiei copilului este realmente o dinamica a progresului. Din nefericire, sustinerea financiara a acestor eforturi extrem de importante este limitata. Putinele agentii si organisme finantatoare romane si straine cu reprezentare in Romania (ex: Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, Comisia Europeana, UNICEF, Medicins du Monde, USAID) sustin majoritatea programelor performante dezvoltate de catre organizatiile neguvernamentale care lucreaza pentru bunastarea copiilor. Unele dintre structurile neguvernamentale romanesti beneficieaza de sustinerea financiara si tehnica a diferitelor structuri similare (fundatii si asociatii) din Europa si America, care le-au si infiintat: "Save the Children", "World Vision", "Holt International", "Christian Childrens Fund", "SERA Romania", etc.. Toata aceasta sustinere nu acopera decat partial nevoile privind restructurarea sistemului de protectie a copilului din Romania.
In acest context, prezentat aici din ratiuni practice intr-o maniera sintetica, in anul 1993, la initiativa organizatiei franceze Medicins du Monde si a unor specialisti romani, francezi si canadieni, a fost creata in Romania Fundatia Internationala pentru Copil si Familie (F.I.C.F.). Fundatia este o structura neguvernamentala, nonprofit si apolitica, ce promoveaza actiuni ce contribuie la dezvoltarea, educarea, bunastarea si sanatatea copiilor si a familiilor acestora. Fundatia reuneste, la diferitele sale niveluri de decizie sau operationale, ori ca si colaboratori fideli, o seama de personalitati romane si din afara tarii implicate in munca in beneficial copiilor:
- Prof. Dr. de psihopatologie Serban IONESCU, fost presedinte al F.I.C.F. si actual presedinte al Comitetului de Onoare al F.I.C.F., profesor emerit al Universitatii Trois-Riviers (Quebec, Canada), director al Universitatii Rene Descartes (Paris, Franta), membru corespondent al Academiei de Stiinte Medicale din Romania;
- Dr. Alin STANESCU, fondator si actual presedinte al F.I.C.F., director adjunct al Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului din Bucuresti (institutie spitaliceasca de cercetare de renume din Romania);
- Dr. Alexandra ZUGRAVESCU, membru fondator si vicepresedinte al F.I.C.F., fost presedinte al Comitetului Roman pentru Adoptii (organism guvernamental infiintat in 1990) precum si fost secretar executiv al Comitetului pentru Sprijinirea Institutiilor care ocrotesc Copilul (organism infiintat de asemenea in 1990 si aflat in subordinea directa a primului-ministru al Romaniei);
- Dr. Claude AIGUESVIVES, membru fondator al F.I.C.F., psihoterapeut si pedopsihiatru francez de renume, presedinte al Federatiei asociatiilor pentru ajutorarea copiilor in dificultate din Franta (La Voix de lienfant);
- Ioana POPA, secretar general al Consiliului de Administratie al F.I.C.F., expert al Bancii Mondiale in managementul proiectelor, consultant al guvernului Romaniei – Autoritatea Nationala pentru protectia Copilului si Adoptii (organism guvernamental cu rang de minister);
- Nadine OUTIN, secretar adjunct al Consiliului de Administratie al F.I.C.F. si Delegat General al Comitetului Platformei Organizatiilor din Europa Centrala si Orientala;
- Aura CORBEANU, director executiv al Uniunii Nationale a Teatrelor din Romania si vice-trezorier al al Consiliului de Administratie al F.I.C.F.
- Dr. Marceline GABEL, responsabil cu protectia copilului in pericol la Observatorul national al Actiunii Sociale Descentralizate (Franta), colaboratoare a F.I.C.F.
|
|
