|
Nr. 31, februarie - martie 2002
Osanda… unui regizor
Letitia Militaru
Montreal, 26 ianuarie 2002
Letitia Militaru: Am in minte poza unui tanar student la MARINA, publicata intr-un volum de marturisiri aparut cu multi ani in urma la Bucuresti. Il am in fata pe regizorul Sergiu Nicolaescu, un respectabil senator grizonat. Timpul de atunci pana azi, masoara cam in cate decenii?
Sergiu Nicolaescu: (ras reflexiv)… Mda, au trecut multi ani. Sunt azi un om de 70 de ani. Poza pe care bine ati retinut-o ma infatisa ca elev la Scoala de Marina, pe la 18-19 ani, dar pe care sa stiti ca n-am terminat-o (m-au eliminat din cauza originii mele burgheze), am venit in Bucuresti m-am angajat ca muncitor la fabrica FORD, am intrat la Politehnica bucuresteana, am terminat-o m-am dus ca inginer intr-o fabrica de armament. Pe vremea aceea faceam sport de performanta si am ajuns din nou in Bucuresti. Am intrat in cinematografie pe poarta ingineriei si am inceput sa fac scurte metraje care au luat premii mari, internationale. In 1962, castigarea unui premiu la Cannes, mi-a adus o reputatie deosebita si ca urmare, din 1963, am inceput sa circul intre Bucuresti si Paris, ca angajat (cu contract, nu ca ma trimitea statul) al unor firme din Franta si Germania. La vremea respectiva, 75% din ceea ce castigam dadeam statului si prin filmele pe care le filmam eu, ca regizor, in Romania aduceam un venit intre 4 si 12 milioane de dolari pe an.
LM: Ati spus ca ati inceput cu scurt-metraje, dar publicul romanesc v-a cunoscut v-a cunoscut prin filme de lung metraj cu subiecte din istoria Romaniei… V-a placut istoria sau ISTORIA a fost teritoriul pe care ati putut crea dand frau liber imaginatiei dumneavoastra?
SN: Nu, nu! Lucrurile nu stau asa! Multa lume are impresia gresita gresita ca filmele istorice mi-au fost cerute sau impuse. DAR NU ESTE ADEVARAT! Si va rog sa judecati dupa ce va explic: ca - elev fiind - mi-a lacut istoria e un detaliu important. Dar la mijloc este nuanta ca istoria nu mi-a placut ca materie, precum as spune ca-mi place mai mult tenisul decat fotbalul… In atentia pe care eu am acordat-o istoriei sta drama unei generatii.
LM: O osanda?
SN: Eu fac parte dintr-o societate care, dupa 1945 a inceput sa fie distrusa. Pe 5 ianuarie 1948, tatal meu a intrat in inchisoare, alti unchi de-ai mei la fel. Familia mea a pierdut totul. M-am nascut la Targu Jiu dar am crescut la Timisoara si ma simt timisorean. Generatia mea n-a pierdut numai case, averi, nivel social am pierdut istoria Romaniei, limba romana, literatura romana. Eminescu, la un moment dat, era interzis. Istoria Romaniei era scris de un ins care nici macar nu era roman, era deformata total. Nu mai invata nimeni de Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu atunci cand eu am facut primul film istoric.
LM: Care a fost acesta?
SN: “Dacii”, care a fost cerut de o firma de la Paris, Franco London Film, condus pe vremea aceea de un francez, nascut in Romania, Henri Deutchmeister. Societatea de productie franceza era binecunoscuta in lumea intreaga. D-l Deutchmeister a tinut sa faca filmul, el a initiat toate cererile, el m-a ceru pe mine sa regizez filmul, nu altcineva, din tara. Cand a iesit “Dacii”, Ceausescu era deja laconducerea tarii. Nu I-a placut filmul Dupa toate filmele mele istorice, Ceausescu a comandat imediat acelasi subiect, (altui regizor - n.r.). Asta dovedeste ca era nemultumit ! Dupa “Mihai Viteazu” a comandat “Buzduganul cu trei peceti”, in care marele conducator vorbea cu aceleasi fraze ca Ceausescu. Dupa “Dacii”, a comandat “Columna” care n-a fost a mea, normal, si schimbarile sunt fundamentale. Apare o alta tematica, un alt dialog, patriotismul este de alta culoare. In creatiile mele, subliniez, a fost un lucru bine gandit si a fost un scop pe care l-am avut in viata: acela de a spune adevarul istoric. Nu numai ca am fost supus cenzurii lui Dumitru Popescu, pot sa subliniez ca o singura persoana m-a ajutat, Ion Gheorghe Maurer, intelectual de prima mana, care a simtit ca filmele mele erau de o factura deosebita. De pilda, in “Mihai Viteazu”, mi s-a cerut ca batalia de la Selimbar sa nu fie cu ungurii, vezi Doamne , sa nu-l jignesc pe Bathory, pentru ca… ce-o sa zica ungurii? O prima greseala a lui Dumitru Popescu (“Dumnezeu” cum i se mai sunea -n.r.) era ca Bathory era o familie poloneza, si o a doua, cum o sa schimb batalia sa nu-i supar pe unguri? Sa schimbi istoria? Si daca istoria supara pe cineva, care e problema? “Mircea” si “Mihai Viteazu” au fost filme interzise la vremea lor pentru ca am refuzat sa fac schimbari. Ceea ce este important, este de stiut ca nu exista scorneala mai josnica si mai neadevarata decat patriotismul lui Ceausescu. El a folosit nationalismul ca o manipulare a poporului.
LM: Ati avut in Ministerul Apararii Nationale un colaborator apropiat. Ma gandesc la scenele de masa, care nu se turnau “cu calculatorul” in anii aceia…
SN: Dupa parerea mea, din punctul acesta de vedere, nu este o alta cinematografiecare sa se bata cu noi, nici macar rusii. Sunt un excelent organizator, si chiar cu o divizie de 5000 de oameni, fata de rusi, care au folosit un numar mai mare, nu am avut adversari in domeniu.
LM: A mai fost o alta categorie de filme din seria, sa zicem, “Cu mainile curate”.
SN: Vedeti dumneavoastra, cine avea curajul sa vorbeasca despre legionari pe timpul lui Ceausescu? Mai tinerii decat mine nici macar nu stiau cum aratau legionarii. Colegii regizori i-au infatisat pe acei indivizi cu cravata si palarii, ori palaria la legionari era o blasfemie. Steagul imaginat cu grilajul intr-un cerc alb, pe fond rosu nu a existat. In filmele mele au aparut: primul portret al regelui, cel al lui Antonescu si al lui Zelea Codreanu.
LM: Au mai fost marile ecranizari dupa capodopere ale literaturii romanesti. Ati profitat putin si ati interpretat roluri de barbat plin de farmec, generos. Ce satisfactii v-au adus aceste filme, ca de exemplu “Ultima noapte de dragoste…” ?
SN: Ei… (zambet cuceritor), daca in celelalte ma jucam cu masele, precum cu soldatii de plumb in copilarie (am ramas in firea mea un militar), filme ca “Noaptea de dragoste”, “Moartea lui Ipu”, “Osanda”, “Ciuleandra” le consider filme de arta, care m-au solicitat mai mult ca regizor si m-au multumit mai mult profesional.
LM: Circula un zvon pe seama dvs. In anii mai demult, cum ca fiecarei femei-actrite pe care ati iubit-o i-ati dedicat cel putin un film. E adevarat?
SN: Nu, nu cred. Poate va dezamagesc, la mine n-au contat femeile din viata mea, eu am trait numai pentru film. Succesul pe care l-am avut, l-am platit cu sacrificiul total al vietii personale. Un om care facea doua filme si jumatate pe an, va dati seama ca nu mai avea “viata privata” si asa am ramas din pacate si acum. Nu regret. Am altceva, care seamana cu ceea ce seamana cu ceea ce ati spus dumneavoastra: eu mi-am respectat si respect femeile care au fost in viata mea!
LM: Ati colaborat cu actori extrem de valorosi. Nu stiu cum s-a facut ca, dupa distribuiri de filme “de Nicolaescu”, toti au “fugit” din tara. Ma gandesc las Septimiu Sever si Constantin Branzea. Era o rampa, era un credit colaborarea cu dumneavoastra?
SN: Sa nu uitam ca am facut foarte multe filme straine, care erau cu adevarat, cum spuneati, o rampa pentru actorii romani: Florin Piersic, in “Lupta pentru Roma”, a jucat alaturi de Orson Wells, de laurence Harvey, dar nu, reusita lor peste granita este datorata talentului lor!
LN: Mi-ati spus ca in 1989, la vremea presupusei premiere a filmului “Mircea”, 5 iunie, erati inGermania, si acolo ati ramas in ciuda faptului ca ati fost invitat fost invitat la Cabinetul UNU sa purcedeti la schimbari importante in film. Publicul era convins ca ati “fugit” si dvs. “Mircea” a aparut pe ecrane numai pntru ca i-a placut lui Nicusor Ceausescu. Premiera a fost insa la Constanta, nu la Bucuresti. Deci, in 1989 v-ati intors numai pe 15 decembrie la Bucuresti… Si atunci v-ati implicat dintr-o data in politica Romaniei… Imi amintesc ca radioul relata, in timpul evenimentelor, intrarea pe tanc la Baneasa a lui Sergiu Nicolaescu…
SN: Nu, nu, n-a fost dintr-o data. Niciodata cineva nu va putea afirma ca m-as fi putut manifesta alaturi de regimul comunist. Nu gasiti in filmele mele o fraza care sa arate acordul meu in ceea ce-i priveste pe cei de la cabinetul UNU si DOI… In “Zile fierbinti”, prin fata privitorului, trec pancarde cu Traiasca Partidul Comunist Roman, dar toate cu “fundu’n sus” … Sau replica de inceput a lui Mircea: “Eu nu vreau sa domnesc peste oameni in genunchi… ”. Sa i-o spui asta lui Ceausescu in fata? Cine a mai avut atata curaj?
LM: Membru fondator la CFSN, membru al CPUN in 1990, ati fost succesiv in cele trei legislaturi senator PSDR (actualul PSD) de Brasov, Vrancea, acum de Arad. Ati fost presedintele Comisiei “Decembrie 1989”, ati scris cateva volume despre revolutia din 1989. Pozitia dumneavoastra politica nu este cam pe stanga esicherului politic romanesc?
SN: Sunt un om de stanga categoric… Atentie, sa nu intelegem prin “stanga” echivalentul stangii comuniste. In realitate sunt pe o stanga social-democrata.
LM: Ce a facut senatorul Sergiu Florin Nicolaescu pentru viata cinematografuli romanesc?
SN: Am incercat sa o salvez. Daca a mai ramas ceva din cinematogra romaneasca, am pretentia ca datorita mie. Am facut o noua Lege a cinematografiei si voi renaste filmul romanesc.
LM: De la Revolutie incoace… (domnule senator, a fost revolutie sau Lovitura de Stat?… Revolutie vine raspunsul rapid si apoi explicatia prea scurta ca sa ma convinga) ce ati mai regizat?
SN: Trei filme: “Oglinda”, un film cu adevarat politic, infatisand personalitatea (si reabilitarea, n.r.) generalului Antonescu, “Punctul Zero”, despre procesul si moartea lui Ceausescu si “Triunghiul mortii”, despre evenimentele de la Marasesti, Marasti si Oituz.
LM: Spuneti-mi, acum si aici, la Montreal, la Festivalul Filmului romanesc, dupa reactiile publicului, ce credeti: filmele dumneavoastra subtitrate si puse in circuitul international ar schimba imaginea desp[re Romania?
SN: In mod sigur.
LM: Va multumesc, domnule Sergiu Nicolaescu. Fug sa mai prind ultimele secvente din “Ultime noapte de dragoste, prima noapte de razboi” …
Am mai prin doar: “… Tudor Gheorghiu … esti condamnat la moarte!… Cum nu fusesem in sala, incercam sa-mi amintesc de ce… pentru prea multa dragoste, penru gelozie, pentru tradare de tara? Ce mai conteaza, era finalizarea unei “osande” … Si cum spunea regizorul in cadrul Fetivalului, “Asa ne-a fost dat noua, romanilor, parca sa fim osanditi…” Si Doamne, ce-as mai incheia cu replica ultima a lui Amza Pelea (chiar din “Osanda”)! Dar sa lasam Cezarului ce-i al Cezarului: profunzimea replicii - actorului, si osanda - regizorului.
|
|
