|
Nr. 32, aprilie - mai 2002
Nevoia naturala de frumos
Letitia Militaru
Cand intru intr-o expozitie si artistul sau artistii imi sunt necunoscuti, ma simt "in apele mele". Pot sa-mi formez parearea fara ca un gand de "amicitie" sau politete sa ma oblige la deformari reflexive. Ma incrunt si surad in fata imaginii si a gandului fara sa-mi pun oprelisti, fara sa ma entuziasmez in zadar.
Auzisem de Paul Sudulescu. La vernisajul de la galeriile Interpallas, din acest inceput de martie, imi propusesem sa fac un tur de expozitie "fara sa bag in seama pe nimeni", ca nici o prezenta sa-mi diminueze libertatea de a fie eu - consumatorul (si iubitorul!) de arta - fata in fata cu cel ce avrut sa-mi spuna ceva prin tablourile lui. O prima privre de ansamblu a impus, as remarca, un tonus vesel si inca de la primii pasi m-am trezit fredonand. Alb, alturat albastrului, ocrului, movului, rozului, unui rosu chiar surprinzator, ca mai apoi sa fie lumina si umbre unde ghicesti vredele, maroul, portocaliul, negru, galben cu indrazneala puse nu pentru "a se asorta" ci pentriu "a exprima". Dupa un "Icar" ce aminrteste mereu de dorinta umana de inaltare si de cadere ce-i survine uneori, am trecut prin fata unor tablouri executate intr-o maniera foarte actuala, in are nu primeaza desenul, ci culoarea, tehnicile si ritmurile. Fara sa stiu nimic despre pictor, in creatiile de pe simeze am vazut miscarile unor maini de pianist ce executa gesturi in functie de lungimea sunetelor, apoi, intr-o imagine urmatoare (chiar "Violon rouge"), nu mi-a fost greu sa-mi inchipui urmele nevazute ale arcuslui si pasiunea interpretarii, ca sa sfarsesc, intr-o "Icoana veche", in care nu puteai sa nu ghicest puritatae Sfintei sau Sfintilor ce ne mai fac semne de pavaza din inalt.
Cu pictorul Paul Surdulescu, oficialul a fost repede inlocuit cu degajarea si placerea de a urmari un interlocutor extrem de bine ancorat in arta conversatiei.
L.M. Expozitia dumneavoastra este o mare surpriza pentru mine, cu atat mai mult, cu cat sunteti intr-un curent de modernitate totala, intr-o dezinvolta naturalete.
P.S. Ma consider un pictor din epoca moderna, in care traim. Restul vine din dinauntrul meu, nu din "afara", in sensul ca vreau sa fiu in pas cu epoca, ci din faptul ca eu consider ca sunt si inaintea ei. Tehnicile pe care le utilizez sunt de multe ori gasite prin hazard, dar si prin experienta, in sensul ca, lucrand, imi dau seama ca am nevoie de un material. Lucrez cu foarte multe. Imi place sa construiesc tablouri, imi place arhitectura tabloului. Incep tabloul cu o idee si, pe masura ce avansez imi dau seama ca mai am nevoie de cate un material, pentru ca ideilor initiale li se mai adauga si altele. Pe toate tablourile sunt tehnici mixte cu hartie japoneza, cu diverse tesaturi lucrate manual, cilorate, lipite pe fond. Veti observa ceva acrylic, cerneala, paste. Tehnicile pe care le utilizez ma ajuta sa exprim o anumita stare, ma ajuta "sa apun ceva", daca am ceva de spus, daca nu . se arunca.
L.M. V-am auzit spanand ca, oadat incepute, unele tablouri le lasati sa stea.
P.S. Exact, pentru ca a fost o idee, o scanteie, poate numai o faramitura de gand. De multe ori, cand ma indarjesc pe un tablou, esecul este aproape. In momentul in care nu mai stiu ce sa fac la un tablou, ete mai bine sa-l las de-o parte, poate chiar sa uit de el o vreme. Sunt alte idei care de-abia asteapta sa fie luate la lucru, pe care nu merita sa le inhibam. Peste luni de zile, o numita stare te impinge sa recauti un tablou lasat si, poate in cinci minute dupa ce-l ai in fata ii pui exact ceea ce n-ai fost capabil sa-i adaugi in urma cu mult timp, in ceasuri sau zile de indarjire.
Curioasa de nonsalanta combinatiilor de culoare, l-am intrebat pe Paul Sudulescu:
L.M. Gama de culori instrumenteaza si anumite perceptii?
P.S. Da, da. Culoarea este dovada starilor sufletesti pe care le avem. Ati observat multe pete de alb, da, pentru ca in acuarela nu poti lasa tabloul sa nu respire, dar in celelalte tablouri, albul si negrul genereaza forme.
L.M. Ce culoare preferati ?
P.S. Depinde de ceva nedefinit, de moment,; sunt perioade in care lucrez in rosu si galben, culori calde, dupa care ma indestulez si trec fara efort pe culori reci.
L.M. Cand va alegeti titlurile, pentru ca am observat ca ele sunt extrem de diverse, variind in "cumintenie" si curaj pentru ca sa denumesti o lucrare de o factura atat de moderna "icoana", gasesc ca este un extrem curaj. Cum decideti titlul pentru eternitate?
P.S. (un oftat prelung parca alergand spre momentul de creatie si reflexia al fiecarei panze .) Titlul mi-l aleg mult timp dupa ce termintabloul. Sigur, cum spunea Picasso, "totdeauna pornesti de la ceva", iar eu pun mare baza pe starea initiala de la care am pornitm cum a fost cu icoana. Da, am pornit de la o icoana veche, dar asa a iesit icoana mea, non figurativa (de un decorativism remarcabil, as remarca eu! )
Am aflat mai apoi ca Paul Surdulescu nu se afla la prima expozitie personala, ca a mai participat la expozitii colective - cu cateva panze de fiecare data - cu ocazia evenimentului annual "Festival musical de Lanaudiere", unde, de altfel preda pianul. Aa, mi-am spus, iata sinapsele care m-au facut sa fredonez toata trecerea mea prin modernele lucrari ale lui Paul Surdulescu Si mare mi-a fost surpriza cand pictorul a spus sus si tare: "Cine vrea sa faca legatura intre muzica si pictura, nu cred ca poate sa o faca! In ceea ce ma priveste, doar Kandinsky spunea ca, ascultand muzica, vede tablouri. Altii daca o vad, n-am nimic impotriva."
P.S. Nevoia de a picta se concretizeaza in momente de mare privilegiu spiritual care dureaza mai mult sau mai putin, dar exista. Fiecare artist isi cauta o cale, urmeaza un model. Dupa 1999, cred ca am gasit maniera-mi proprie de exprimare. Si placerea in creatie este cand impart rezultatele cu cei carora indirect le sunt dedicate lucrarile mele. Deci ne vom reintalni in expozitii. probabil proxima in noul spatiu creat special pentru arte vizuale in cadrul Festivalului Lanaudiere 2002.
Nu pot sa inchei aceasta consemnare a intalnirii cu pictorul Paul Surdulescu fara remarca unei eleve de la Ecole Secondaire "Pierre Laporte", Mount-Royal, unde pictorul este profesor de pian. Tanara spunea: "O filosofie proprie d-lui profesor Surdulescu face ca operele lui sa fie vesele, optimiste, deschise acumullarii de fiecare moment, fapt care diminueaza distanta dintre profesor si elev, dar nu si respectul pe care il inspira."
Dupa anotimpul mohorat al iernii bicolore, expozitia "Paul Surdulescu" este o avanpremiera a risipei de culori pe care avem fericirea sa le contemplam aici in Quebec.
|
|
