|
Nr. 33, iunie - iulie 2002
Din nou despre denominalizarea* leului
Marcel Anghel
In vara anului trecut, BNR a facut cunoscut ca este posibila denominalizarea leului intr-un viitor apropiat, adica reducerea valorii nominale a semnelor banesti, reducere care ar consta in taierea a patru zerouri din “coada” leului. In acest fel, un dolar american, n-ar mai costa aproape 34.000 lei ci numai 3.4 lei. BNR aprecia in luna iulie 2001 ca o asemenea decizie se va lua in prima parte a anului urmator.
Iata ca am ajuns la jumatatea acestui an si guvernul nu a luat nici o decizie in acest sens. Fiind vorba de o decizie politica, guvernul doreste sa cunoasca si punctul de vedere al partidelor politice. Deocamdata s-a pronuntat impotriva leului “tare” numai PNL, prin fostul premier Theodor Stolojan.
Consecventa celor declarate cu un an in urma, BNR a adus din nou in fata opiniei publice problema denominalizarii leului, argumentand ca acest proces va ajuta la dezinflatie si nu va fi o “stabilizare” ca intre anii 1947 si 1952, cand leul a fost destabilizat prin confiscarea banilor. Prin denominalizare, BNR urmareste sa realizeze un leu “greu”, de care Romania n-a mai avut parte din timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand leul era moneda cea mai “acoperita” din Europa.
In acest sens, BNR a prezentat si un “Raport”catre guvernul Romaniei in care a precizat pasii care urmeaza a fi facuti, astfel ca in toamna anului 2003 sa demareze efectiv aceasta actiune, deoarece numai emiterea noilor bacnote si baterea noilor menede va dura o perioada cuprinsa intre 12 si 16 luni.
Principalele argumente aduse de BNR pentru introducerea leului “tare” sau “greu”, ar consta in existenta unei conditii prealabile de aderare la structurile euro-atlantice, precum si-n unele solicitari venite din partea bancilor comerciale care, din cauza numarului mare de cifre ar avea greutati in programele informatice. Pentru bancile comerciale n-ar fi o problema deosebita, pentru ca asa cum se descurca bancile din Italia, dar mai ales cele din Turcia, se pot descurca si bancile romanesti.
In ceea ce priveste aderarea Romaniei la UE, se ridica doua probleme esentiale, in sensul ca una este aderarea la UE si alta este aderarea la Sistemul Monetar European devenit ulterior Uniunea Monetara Europeana (UEM). Pentru aderarea la UE, Romania va trebui sa indeplineasca, ca orice alta tara, patru conditi, si anume:
un deficit bugetar de 3%, conditie realizata deja cu ajutorul FMI, care nu accepta negocieri pentru eventualele imprumuturi, cu un deficit mai mare;
o pondere a datoriei publice (datorie interna si externa) de 60% din PIB, care de asemenea a fost realizata, datoria publica a Romaniei fiind in jurul a 30% dinPIB;
o inflatie de 3%, conditie care, se pare nu va putea fi realizata intr-un timp apropiat. In anul precedent, inflatia a fost de 30.2%, iar pentru acest an se prevede a se reduce la 22%, fiind cea mai mare din Europa de Est. Inflatia se datoreaza punerii in circulatie a unei cantitati de bani fara acoperire corespunzatoare in marfuri, lucrari sau servicii executate.
o dobanda la creditele acordate de pana la 8%, pe care organele implicate in acest domeniu nu prea o au in vedere deocamdata, vehiculandu-se ideea ca BNR ar fi de vina, care, la randu-i, da vina partial pe buna dreptate pe Ministerul Finantelor Publice, intrucat lanseaza pe piata titluri de credit (pentru acoperirea deficitului bugetar) cu dobanzi cu mult peste cele oferite de bancile comerciale.
Desigur, si BNR are o parte de invina, atat in ceea ce priveste inflatia, cat si dobanzile, chiar daca direct nu poate actiona asupra modului de de stabilire a dobanzilor de catre bancile comerciale, dar crearea unor rezerve minime obligatorii destul de mari conduce la diminuarea resurselor bancilor comerciale, ceea ce le determina sa creasca dobanzile pasive pentru a-si asigura resurse necesare acordarii de credite. Mai mult, BNR a inasprit recent conditiile de acordare a creditelor de catre bancile comerciale, in urma recomandarilor de la Basel privind provizionarea creditelor bancare. Astfel, de la 1 iulie 2002, bancile vor trebui sa acorde credite in functie de rezultatele economico-financiare ale firmelor, care vor detine o pondere mai mare in analiza ce se va efectua de banci. Pentru eliminarea riscului de faliment, bancile vor trebui sa-si mareasca proviziile la creditele acordate, ceea ce va conduce la cresterea creditului in conformitate cu riscul pe care l-ar avea debitorul pentru banca comerciala.
Revenind la conditiile impuse prin Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la UE, trebuie mentionat ca ultimele doua conditii vor fi foarte greu de realizat in Romania.
In primul rand, bancile comerciale nu vor putea diminua dobanzile bancare sub rata inflatiei, pentru a nu-si eroda capitalul cu dobanzile “real negative”, ia inflatia este influentata in principal de sectorul de stat, care inca detine o pondere majoritara (2/3) din economia romaneasca. Pentru a veni in sprijinul diminuarii procesului inflationist, BNR a gasit “solutia” denominalizarii monedei nationale, motivand aceasta masura prin faptul ca si alte tari au recurs la acest procedeu si cu bune rezultate.
Taierea unor zerouri de la unele meonede europene (zlotul polonez, rubla ruseasca, leva bugareasca) a avut loc insa in perioada timpurie de trecere la economia de piata a tarilor est-europene, si anume, cand factorul emotional, pe care se abzeaza si BNR avea alt impact asupra populatiei.
Un alt argument prezentat de BNR pentru denominalizarea leului ar fi faptul ca noi putem intra in UE, dar nu si in UEM (zona Euro). Dar, daca cittitorii isi amintesc, se vorbea in urma cu doi ani ca vor trece la euro numai 11 tari din cadrul UE, deoarece Grecia nu intrunea atunci si conditiile monetare de includere in UEM. Iata ca intre timp si Grecia a fost primita in Euroland. Asa ca, si Romania ar putea indeplinii toate conditiile pana in 2006. Pentru cei mai putin familiarizati cu problemeleeconomice europene, vreau sa reamintesc ca actuala UEM s-a infiintat din vechiul Sistem Monetar European (SME), “Uniune” ce ofera posibilitatea de a se realiza obiectivul unei dezvoltari economice importante si a unei rate reduse de inflatie. Practic, de la 1 ianuarie 1999 s-a decis functionaea in noile conditii a UEM cu moneda unica euro. Deoarece conditiile de intrare in UEM sunt mai dure decat cele din UE, si, pentru ca este nevoie de o dezvoltare economica sanatoasa, alaturi de o inflatie sub 3% BNR apreciaa ca ar putea indeplini conditiile de aderare la UE, dar nu si pe cele de integrare in UEM.
Intrucat impotriva procesului de denominalizare s-a ridicat si problema costului acestui proces care s-ar preconiza in jurul a 50 milioane USD, in situatia in care toate bancnotele si monedele s-ar topi, BNR a venit cu noi solutii. Astfel, o hartie de 10.000 mii lei s-ar putea transforma intr-una de 1 leu “greu”, iar una de 50.000 lei intr-alta de 5 lei, s.a.m.d. Aceasta solutie - mentioneaza specialistii BNR - ar reduce costul denominalizarii la “nivelul costului suplimentar de masa monetara”.
Dar sa vedem si ce argumente sunt impotriva acestei “denominalizari”. In primul rand adoptarea introducerii noii monede unice europene este o decizie politica ce apartine guvernului roman, decizie ce poate fi luata inainte de aderarea la UE, adoptand de la inceput masura ca leul sa fie inlocuit cu euro, cum, de altfel, a procedat si Muntenegru. Insa, ca masura premergatoare de aderare la UE si chiar UEM, multi specialisti propun infiintarea unui consiliu monetar, asa cu a procedat si Bulgaria. In situatia in care s-ar adopta solutia Consiliului Monetar “ar circula inca leul dar ar fi atat de legat de euro, incat ar fi acelasi lucru”, sustine economistul sef al Bancii Europene de Investitii (BEI), Alfred Steinherr.
Mai mult, fixarea leului in functie de euro “ar avea ca efect stapanirea inflatiei, ieftinirea creditelotr si cresterea economica sanatoasa si rapida” si ar fi “un pas premergator aderarii”, care poate fi facata cu succes daca “moneda nationala nu este supraevaluata si exista un control strict al cheltuielilor statului”.
Pentru acesta, Romania ar avea nevoie de o crestere economica de 8% pe an si de o inflatie de circa 5%, lucru greu de realizat in aceasta etapa. In general, introducerea unui consiliu monetar se adopta in situatii limita, cum a fost cazul Bulgariei, unde a avut loc o criza economica puternica situatie ce nu s-a intamplat cu Romania. Sustinand ideea introducerii consiliului monetar in Romania, economistul sef al BEI a pus oarecum degetul pe rana, afirmand ca guvernul “transmite viciile sale catre banca centrala si imprumuta bani din piata interna”, situatie ce nu s-ar mai intampla in Romania daca ar exista acest consiliu monetar. Mai mult, introducerea consiliului monetar ar avea ca efect stoparea cresterii preturilor si ieftinirea creditelor, deci o relansare economica cu efecte benefice asupra cresterii economice si respectiv a veniturilor salariatilor.
Problema care se pune pentru Romania este in primul rand problema reducerii inflatiei, pe care BNR sustine ca ar putea-o tine in mana, cel putin pana la nivelul prevazut in acest an de 22%, prin denominalizarea leului. Insa, guvernatorul BNR arata recent, ca in urma intrarilor de valuta din ultima perioada exista “posibilitatea unei aprecieri in termeni reali ai leului, ceva mai mare decat ne-am programat”. De asemenea, rezervele actuale ale BNR de aur si valuta au atins cca 6 miliarde de USD, ceea ce ar putea domoli inflatia, iar devalorizarea leului fata de dolarul american se va situa chiar sub rata inflatiei cu 4-5%.
Pentru cei pusi sa ia decizii intr-un asemenea moment va fi foarte greu deoarece, in Argentina, introducerea consiliului monetar a avut efecte economico-sociale dezastruoase, ca urmare a supraevaluarii monedei nationale si a necontrolarii deficitului bugetar.
Problema cea mai importanta pentru Romania este gasirea de solutii concrete pentru a asigura o crestere economica sanatoasa, corelata cu o reducere a inflatiei deoarece cresterea economica de anul trecut de 5% a PIB-ului a fost “inghitita” de inflatie. De perspective immediate asupra nivelului de trai al populatiei nu poate fi vorba, indiferent de solutiile care se vor lua, deoarece cu o crestere anuala de 7% a PIB-ului, veniturile populatiei se pot dubla la fiecare 7 ani. Asa ca, la un salariu mediu de cca 110$ pe luna si la o crestere economice de 4,5%, cat se prevede pentru acest an, inseamna ca veniturile populatiei se pot dubla peste 15 ani. Nici guvernatorul BNR nu prea s-a lasat incantat de ideea consiliului monetar si a raspuns: “Toate la randul lor”.
Personal, nu agreez ideea consiliului monetar, deoarece este o sabie cu doua taisuri: ingetand preturile, veniturile populatiei ar ramane pe loc, iar alinierea la pretul produselor europene va creste gradul de saracie al populatiei, pentru ca nu poate avea loc o crestere economica rapida care sa asigure conditii monetare stabile si care sa poata sa anihileze inflatia intr-un termen scurt. In plus, pentru a trece la consiliul monetar va trebui sa se asigure un curs de schimb subevaluat. Deci care este valoarea optimala a acestui curs ?
Pentru a avea flexibilitate in miscare, intrucat inflatia nu poate scadea imediat, se apreciaza ca un curs devalorizat cu inca 30%, adica pe undeva pe la 40.000 pentru un dolar american , ar fi rezonabil pentru conducerea “consiliului”. Dar cat timp va dura aceasta perioada si cu ce efecte se va finaliza masura respectiva este greu de raspuns. Nici procesul de denominalizare nu mi se pare oportun pentru Romania in aceasta perioada a ei, chiar daca guvernul face apel la banci pentru reducerea dobanzilor in scopul de a lansa procesul institutional. Reducerea dobanzilor bancare este in stransa corelatie cu inflatia care poate fi redusa prin cresterea productiei si stabilirea masurilor de stopare a cresterii nejustificate a preturilor, pentru care BNR e obligata sa dea drumul tot timpul la “rotativa de bani”.
Daca aceasta denominalizare s-ar fi efectuat in urma cu cinci ani, altul ar fi fost efectul asupra inflatiei. Asa ca, guvernantii vor trebui sa gaseasca noi solutii eficiente pentru cresterea productiei si respectiv a productivitatii muncii, dar mai ales pentru reducerea fiscalitatii excesive, care ingreuneaza procesul de relansare economica, nemaifiind necesara introducerea leului “tare”, pentru ca de intrat in UE si UEM, Romania tot va intra, mai devreme sau mai tarziu. Aceste solutii se regasessc in primul rand in grabirea procesului privatizarii pentru a nu mai fi la dispozitia unor masuri arbitrare de crestere nejustificata a preturilor de catre stat, care “ar trebui sa intervina acolo unde cetatenii insisi nu pot solutiona singuri problemele sau unde el, statul, le poate solutiona mai bine" asa cum spunea Abraham Lincoln in 1860.
|
|
