|
Nr. 34, august - septembrie 2002
Doina Timisului la ,,Mondialul Culturilor” de la Drummondville
Nona Donos
Nu fara emotii, anul acesta, pe 4 iulie, am asteptat deschiderea Mondialului Culturilor cum se numestede cativa ani Festivalul International de folclor din Drummondville. Am spus “emotii” pentru ca, dupa cum se stie din 1997, cand Ansamblul din Zalau s-a intors aproape injumatatit ca efectiv, Romania a fost pedepsita cu interzicerea prezentei oricarui grup folcloric in programul prestigioasei manifestari. Nu, nu factorii de decizie ai Mondialului au avut aceasta atitudine! Si iata, ne-au trebuit noua, iubitorilor de folclor, 5 ani ca sa aplaudam din nou jocuri populare si suite ce ne-au incantat tineretea si sufletul. Anul acesta, Romania a fost reprezentata de Ansamblul folcloric al Casei de cultura a studentilor din Timisoara. Organizatorii de la Drummondville au planificat spectacolele grupului romanesc la ore de mare auditie, stiind din alte editii cata prestanta tehnica si artistica aduc pe scena dansatorii si tarafurile romanesti. Doina Timisului a evoluat in 11 spectacole, repartizate pe cele 10 zile de manifestari. Am aflat ca ansamblul a fost fondat in 1959. Prin efortul comun al directorului Anonie Vlad, al coregrafului Cornel Marius Ursu, precum si al directorului muzical (si dirijorul tarafului) Achim Ciucurel, s-au mentinut calitatea si diversitatea repertoriului acestui ansamblu, fapt ce a determinat invitatii si participari de prestigiu. S-a nimerit si in ziua de 13 iulie sa fim prezenti in marele amfiteatru “L’Union vie”. Calusul, suitele de Banat si Nasaud, executate de cele 8 perechi de de dansatori romani precum si Ciocarlia tarafului timisorean au ridicat in picioare peste doua mii de spectatori veniti la aceasta noua intalnire cu folclorul romanesc. De remarcat este ca publicul care frecventeaza acest festival este unul cunoscator, de o fidelitate ce numara doua decenii. La iesirea din scena, am avut ocazia unui scurt dialog cu dl. Corneliu Marius Ursu, care a tinut sa spuna: “Echipa de dansatori ai Doinei Timisului a venit la Drummondville pregatita cu 16 dansuri din Oltenia, Muntenia, Bihor Oas, Fagaras si Banat in principal. Verile noastre, ale ansamblului, sunt ocupate cu participari la festivaluri. Aproape sigur, punctul forte in selectionarea datorita suntem azi, aici, a fost ca am reprezentat Romania la editia a 2-a a Folcloriadei din Japonia. La ora actuala, aceasta manifestare are cea mai mare tinuta in materie de folclor. In 2000, am fost alaturi de alte 63 tari participante si am fost apreciati. In ultimii 10 ani, Doina Timisului a participat la peste 27 de festivaluri din 20 de tari de pe lista carora nu lipsesc Germania, Brazilia, Franta, Egipt, Elvetia. De unsprezece ani de cand lucrez, sigur nu cu aceeasi studenti, incerc mereu sa insuflu respectul fata de autenticitatea jocului romanesc, fata de spontetaneitatea miscarilor. Ati vazut dialogul coregrafic dintre dintre cele doua grupuri de flacai, dialog preluat din tata-n fiu de iubitorii jocului. Executat sub ochii si de dragul mandrelor, replicile dansate replicile dansate imbraca haina maiestriei si a virtuozitatii”. Corneliu Marius Ursu a mai adaugat ca << meseria >> lui este cea de inginer. Cu atat mai mult ne-a convins ca efortul de a recastiga locul Romaniei la Drummondville n-a fost de neglijat.
Dl. Achim Ciucurel, zambind pe sub mustata bogata (nu stiam de acel moment), a recunoscut ca este dirijorul formatiei din 1973. Pana atunci, inca elev si apoi student, facea parte din grup. “Ne-au trebuit cativa ani ca sa demonstram ca munca noastra este una de nivel exceptional. Organizatorii de la Drummondville au apreciat tot ceea ce am sintetizat pe scena. Sper sa ne meritam locul pe care l-am dobandit in sufletul publicului inca o data, aici in Canada”. Si pentru ca n-m putut trece peste preocuparea vadita pentru contrabasul sau, l-am intrebat pe Achim Ciucurel ce s-a intamplat. “Ati auzit cum am cantat?… In mijlocul concertului s-a rupt una dintre corzile contrabasului meu, dar spectacolul a trebuit incheiat”. Desi ocupam un loc primul rand, n-am observat nimic ce ar fi putut altera voiciunea si ritmurile atat de sustinute, dar am inteles zambetul pe sub mustata si mi-am zis: “Ei da, nu pentru ca ar fi 13 azi, dar asemenea patanii … doar la marii virtuozi …” Virtuozi am putea sa-i numim si pe cei saisprezece dansatori a caror experienta scenica a dus la coordonarea si perfectionarea pasilor, fie ca sunt << preumblati >> , fie ca sunt ai indracitului calus, fie ca jocul a fost de perechi sau de grup. Nu a fost de neglijat nici selectia costumelor populare, schimbate dupa fiecare joc. Dar nici selectia instrumentistilor. Clarinetul, acordeonul, viorile, fluierele, naiul si contrabasul din taraf au dat, fiecare la momentul potrivit, coloraturile specifice zonelor geografice din care au fost culese melodiile interpretate. Fiecare roman care a fost la Drummondville a putut pleca multumit ca a auzit cantandu-se CEVA de pe la el, d’acasa.
Mondialul Culturilor a avut in program si Satul artizanilor, pe ale carui ulite ne-am intalnit cu multi romani, ca si in alti ani la Dummondville. Cu unii ne-am revazut cu placere si ne-am impartasit inca o data emotiile si dorurile pentru ceea ce este romanesc. Altii s-au facut ca nu ne vad. Pe altii I-am intalnit in cadrul unor grupuri de comentariu organizate de Mondial si abia aici in fata unor adolescenti care venisera impinsi de curiozitatea reactiilor publicului mi-am dat seama inca o data cu cata deschidere tinerii din comunitatea noastra isi cauta identitatea, originile, in tot ceea ce este exponent al valorii culturale.
|
|
