|
Nr. 34, august - septembrie 2002
EXISTA UN PANROMANISM …
Interviu cu dirijorul Camil Marinescu
Interviu realizat de Letitia Militaru
Lanuadiere, zona de ecouri istorice ce razbat din vremuri tulburi, dar din suflete care au cautat pacea si buna intelegere… Numele Lanuadiere perpetueaza amintirea Mariei-Charlotte Lanuadiere, fiica Seniorului de Lavaltrie si sotia omului de afaceri Barthelemy Joliette. Fericitul cuplu este inceputul unei descendente de la 1667 cu sapte generatii de seniori care vor purta cu mandrie numele de Lanuadiere si care vor apara cu strasnicie “colonia franceza a Americii”. Intinsul domeniu care s-a creat prin casatoria celor doi, a fost denumit la vremea cand il puteai strabate la pas sau calare, “regiunea verde”. S-a facut atunci aluzie si la caracterul statal pe care il dobandise, dar si la regimul de simbol al coabitarii naturii cu intelepciunea si pacea umana ale acestor meleaguri.
Si cum curiozitatea obliga si ea, iata-ma strabatand regiunea de care va vorbesc pe “cai putere”, poposind cand la un muzeu, cand la ruinele unei fortarete care a rezistat poate oamenilor, dar a cedat timpului, cand la o biserica inaltata drept prinos pentru victorie. Pe treptele Bisericii din Lavalterie, am avut panorama ce se deschide pe apele parca mai obosite ale fluviului St-Laurent si am incercat sa ghicesc de unde venea fiorul dureros al serenitatii care ma incerca. Cu siguranta ca batranul caraus de corabii fusese martor in 1617 cand biserica a fost inaltata de Francis de Lavalterie. De atunci, biserica si fluviul s-au unit intr-o “iubire de veacuri”, incercand sa-i contamineze pe cei care vin si pleaca cu frumosul, solemnitatea si puritatea inceputurilor lor. Si Lavalterie nu este singurul loc in care te simti magnetizat intre placere si calm, intre creativitate si etern. Mai sunt: Joliette, St-Donat, St-Zenon, Terrebonne, Repentigny, St-Paul. Cu mult inaintea si fara nici o indoiala, Pere Fernand Linsday, a trait momente de mare intensitate in regiunea Lanuadiere. Pana in 1977, cat timp a fost parohul bisericii St-Viateur el a calatorit mult in Europa si Statele Unite, asistand la cele mai mari evenimente muzicale si visand sa permanentizeze viata concertistica la Joliette. Asa a venit ideea Festivalului muzical de la Lanuadiere, care, de la trei concerte cu Orchestra simfonica din Montreal, a atins in 1988 o extindere de doua luni, reunind 72 de evenimente muzicale, cu 2000 de artisti din intreaga lume. Pe buna dreptate s-a impus si statutul de “international”. In 1989, Festivalul ia o noua anvergura prin costruirea Amfiteatrului Joliette, care poate primi sub cupola sa si pe peluza din jurul sau 10000 de melomani. Toti marii interpreti si criticii muzicali care au trecut pe aici au confirmat reusita acustica a amfiteatrului. In unanimitate s-a spus ca trio-ul format din arhitectul Michel Galliene, scenograful Yvon Sanche si acusticianul Raymond Lortie au creat o minune intr-un cadru fermecator.
Anul acesta Festivalul a implinit 25 de ani si a fost dedicat lui Gustav Mahler. La aceasta editie au participat 1475 de artisti din 11 tari iar concertul de deschidere a fost cel de-al 614-lea oferit publicului fidel festivalului.
Seara “Enescu”, programata in ziua de Sf-Ilie (20 iulie), ne-a prilejuit intalnirea cu dirijorul roman Camil Marinescu. Cu toate ca inainte de un concert timpul dirijorului este bine dramuit, Camil Marinescu a acceptat sa raspunda pentru cititorii nostri.
Letitia Militaru: In seara aceasta veti dirija Orchestra Simfonica din Montreal. Cum ati fost invitat la Festivalul international din Lanuadiere-Quebec si de cand stiati ca veti dirija aceasta orchestra de mare renume?
Camil Marinescu: Marturisesc ca eu nu am stiut cu adevarat “de mult”. Impresarul meu si factorii de decizie ai O.S.M. si ai festivalului au vorbit de ceva vreme. In momentul in care s-a gasit posibilitatea, ca timp, ca sa fiu prezent in Canada, la Montreal, in Quebec, iata, am facut-o. Era o curiozitate mare pentru mine Quebec-ul. Am mai vizitat partea anglofona a Canadei. Auzisem diverse istorii despre spiritul de rezistenta al francofoniei si mai ales a dimensiunii enorme pe care il are, raportat la teritoriu si populatie. Ma interesa orchestra - in primul rand muzical vorbind - pentru ca am auzit ca este una dintre cele mai bune din lume si in orice caz mi s-a spus ca este cea mai buna orchestra canadiana si, ca orice dirijori, incerci sa ai colaboratori cat mai de seama.
LM: Cariera d-voastra muzicala a inceput ca instrumentist, ati cantat la fagot. Dirijoratul, cauia v-ati dedicat din ‘90-’91, a inceput cu Orhestra din Bacau.
CM: E adevarat, am avut un post la Filarmonica din Bacau cativa ani de zile. M-am bucurat de prietenia colegilor de acolo. In scurt timp, am luat un post de dirijor la Opera Nationala din Bucuresti, unde am fost dirijor 10 ani. Nu demult, acest contract a trebuit incheiat, pentru ca viata mea dirijorala s-a intins atat de mult incat ar fi fost injust sa mai pastrez un post pe care nu-l puteam onora ca prezenta fizica de vreme ce cariera mea este mai mult internationala. Stau plecat, locuiesc ca un nomad, numai prin hoteluri. Cateodata mai ajung pe acasa sa o vad pe mama. Fratele meu, concert-maestro, locuieste in Japonia, la Osaka. Practic, suntem o familie destul de imprastiata.
LM: …dar care a dobandit o anumita universalitate in viziunea sa …
CM: In ceea ce ma priveste, daca este ceva de laudat in toate acestea, este spiritul parintilor nostri care au fost niste enciclopedisti, au iubit muzica, au practicat-o in familie, asa cum se face in familiile germane, cu putin cvartet, cu piese din toate genurile. Noi, copiii, am crescut in aceasta atmosfera si era firesc sa ne regasim intr-o profesie ca aceasta.
LM: Site-ul Festivalului Lanuadiere, anunta pentru editia din 2003 prezenta d-voastra dirijand orchestra Filarmonicii din Timisoara. Puteti sa confirmati pentru cititorii ziarului nostru aceasta stire?
CM: Marturisesc ca nu stiu nimic despre anuntatul eveniment. Mi-e teama ca m-as pronunta prematur.
LM: Dar cunoasteti orchestra?
CM: Cu dumnealor am scos un CD, am avut concerte, insa eu nu mai ajung sa mai dirijez in Romania, din pacate. Este o orchestra din cele mai bune ale Romaniei! Tintele mele sunt Berlin, Paris, Osaka, Londra, Manchester. Sunt putin iesit din ritmul romanesc si mi-e teama sa nu gresesc facand vreo afirmatie la adresa orchestrelor din Romania.
LM: Ati spus “putin iesit din ritmul romanesc” si totusi in seara aceasta veti dirija ENESCU. Ce credeti ca va aduce melomanilor din Amfiteatrul Joliette muzica simfonica romaneasca?
CM: Este o muzica despre care eu cred ca va prinde bine publicului de aici din mai multe motive. (n.r. Iata programul serii: Enescu, Rhapsodie roumaine; Charpentier, Depuis le jour; Gounod, Je veux vivre; Dieu, quel frisson court dans mes veines; Offenbach, Elle a fui, la tourterelle; Delibes, Ou va la jeune Indoue).
Motivatia mea era ca fara sa fiu investit cu nici un fel de semn din partea puterii oficiale din Romania, eu ma consider roman indiferent unde sunt si indiferent de fac. Acolo, in Romania, sunt scolit, acolo sunt “cultivat”, si din moment ce am izbandit, cat am izbandit, o fi ceva bun in toate astea. Unde ma duc o spun clar si decent SUNT ROMAN. Dar cea mai buna formul de a afirma lucrul acesta este sa vin cu muzica romaneasca cea mai de seama pe care o avem noi, in creatia noastra. Enescu, sigur este pe locul intai. Initial mi-am dorit sa avem o seara intreaga cu piese enesciene. Apoi am schimbat liedurile romanesti cu ariile din Gounod si Delibes, pentru ca oricum voiam sa exprim o stare de fratietate. In programul acestei seri se canta muzica franceza; la urma urmei regasim ceva din spiritul francez si in muzica lui Enescu., caci dupa cum stim a trait ultima parte a vietii sale in Franta. Piesele alese se potrivesc in contextul Quebec-ului care este inca mult legat de Franta. Sigur ati remarcat gustul meu pentru Franta. Da, imi este draga. In familie am fost francofili. Toate duminicile eram stimulat sa vorbesc franceza si a ramas una dintre marile mele bucurii si placeri de a vorbi, de a comunica in franceza.
LM: Sa inteleg ca tot in Franta va intoarceti sa dirijati cu cea mai mare placere? Sau este un alt loc in lume cu aceasta primordialitate sau poate … o alta orchestra?
CM: Colaboratorii mei directi sunt orchestrele, dar ele nu se aseamana - nici doua apropiate geografic. Fiecare orchestra este o entitate complet aparte. Da, pot sa remarc ca ma inteleg foarte bine cu orchestrele frantuzesti pe care le-am dirijat pana acum, dar nu neg ca sunt un mare consumator de cultura germana. Imi place la Koln sau la Berlin mai ales poate pentru ca publicul berlinez este cel mai educat. (n.r. Camil Marinescu preda la nivel universitar Filozofia, estetica si analiza muzicala). Comentariile pe care le-am auzit de la acesti melomani sunt de nivel profesional. Ei sunt in stare sa faca analize de tip muzical cum numai profesionistii fac. As gresi insa sa spun ca am o preferinta geografica. Pe mine ma atrage si muzica simfonica si muzica de opera. Sunt un impatimit in ambele sensuri. Incerc sa le alternez ca sa fie posibil fizic sa fac fata celor doua genuri. Partea cea buna - muzical vorbind - este ca oamenii reusesc sa vorbeasca o limba pe care pe care toti o simtim si o graim. E vorba de limba de dincolo de cuvinte.
LM: In seara aceasta veti canta si pentru melomani romani veniti de pe tot cuprinsul Quebec-ului…
CM: Ma onoreaza sa aud asta. Oriunde ma duc si orice fel de muzica as canta, chiar daca nu este scrisa de o minte romaneasca, eu pentru romani cant.
LM: Domnule Marinescu, vom asculta, vom trai prin interpretarea d-voastra acest mare Enescu, aceasta mare clipa de romanism.
CM: Dati-mi voie sa profit de ocazie sa el transmit un mesaj romanilor cu sufletul, pentru ca stiu ca numarul lor este mult mai mare decat al acelora cu numele… Pe unde umblu in lume, peste tot am intalnit iubitori de romanism, dar dincolo de pete mai putin albe, pe obrazul romanesc din ziua de azi, trebuie sa marturisesc ca exista CEVA care s-ar putea numi panromanism. Nu stiu cat de mult suntem constienti de el, dar atunci cand ne gandim la muzica, el se “intampla” in mod sigur.
LM: Va multumim si va asteptam la editia viitoare a Festivalului international din Lanuadiere.
|
|
