|
Nr. 34, august - septembrie 2002
Acea plapuma rosie… - interviu cu actorul Mircea Diaconu
Letitia Militaru
Letitia Militaru: Pentru a debuta dialogul cu Mircea Diaconu, imi amintesc patru repere in timp, patru ipostaze intre care am putea sintetiza o lunga tinerete :
Mere rosii
Intalnirea in “Jeep”-safari, nu la “filmari, ci pe strada Union, din Bucuresti
Intalnirea in Piata 1 Mai, la cumparaturi, alaturi de Diana Lupescu, in calitate de parinti ai primului bebe, cred ca era fiica dvs
Stirea preluata de pe site-urile Internet ca sunteti Directorul Teatrului Nottara.
Intre toate aceste evenimente concrete, cum impartiti dvs timpul care a trecut?
Mircea Diaconu: Primele trei le consider “clasate”, deci imi este mai usor cu ele. Cu reperele mai noi, vezi “director”, ma descurc mai greu si-mi creez mii de probleme. Din fericire, in acest turneu, am izbutit sa nu ma gandesc nici o secunda la lucrurile de acasa. Fiindca sunt actor, m-am supus principiului actoriei: acela de a-ti controla, de a-ti impune chiar, mentalul, starile. Sa-ti impui ca esti, sau ca vrei, sau ca poti… si atunci organismul nu are decat, automat sa se supuna!
LM: V-ati supus unui regim sever intr-un timp ata de scurt: spectacole, deplasari, schimbari de fus orar, noi cunostinte, public si reactii diferite …
MD: Uita-ti ce se intampla… am scris odata o poveste si in real, elev la liceu in niste internate cumplite pe care le-am trait in viata mea, mai rele decat armata sau inchisoarea poate chiar. Nemiloase, ca viata ! Aveam o plapuma rosie pe care o luam de acasa, sub care, indiferent ce mi s-ar fi intamplat, cat de greu as fi dus-o, cat de trist si de chinuit as fi fost ca pusti, sub “plapuma mea rosie”, visam. Imi puneam in cap ganduri, imagini, acolo se putea orice. A fost un fel de film cu care am rezistat toata viata. Formarea mea ca actor, a avut loc sub acea “plapuma rosie”. Trairile mele de sub “plapuma rosie” m-au facut actor si in nici un caz facultatea de mai tarziu, cand profesori si cursuri au incercat sa ma ajute, chiar sa ma oblige sa intru in tipare profesionale. N-am putut niciodata. Si am avut o arma in aceasta meserie -actoria- : mi-am cunoscut modul meu de a fantaza. Sub “plapuma mea rosie” faceam calatorii, “descopeream America”, colt de ntura care le are pe toate: si sublim si grotesc si forta si pericol si iubire. Fiecare dintre noi are obligatia sa “des-co-pe-re America”, aceasta era ideea povestii-articol pe care am semnat-o in Romania literara. Acest lucru mi s-a intamplat acum, cu ocazia acestui turneu. Primul meu turneu, in 1979, cand l-am insotit pe Liviu Ciulei, a fost fabulos, dar n-a contat atat de mult cat a contat acest turneu…
LM: Este Liviu Ciulei mentorul actorului Mircea Diaconu?
MD: Pentru mine, domnul Ciulei a fost un tata spiritual, stie bine si dumnealui acest lucru. La randu-i, m-a considerat ca un copil “al lui”, mi se spunea si “copilul” cand lucram impreuna si cand eram ingrozitor de tanar fata de toti ceilalti…
LM: De ce s-a intamplat aceasta “ingrozitoare tinerete” fata de cei de varsta dumneavoastra, pentru ca, drept este, in Mere rosii ati fost foarte tanar, in Jeep, erati foarte tanar (actorul ne-a marturisit ca mai are acel jeep de care se ocupa personal), ca tatic, pareati foarte tanar, totul e petrecea la timp, pe vreme ce dumneavoastra ramaneati mai tanar cu zece ani decat cei din jur…
MD: S-a intamplat sa incep foarte devreme - la 22 de ani, am facut filmul Actorul si salbaticii cu Toma Caragiu - si sa joc la Teatrul Buleandra in premiere celebre ca Revizorul lui Lucian Pintilie sau O scrisoare Pierduta a lui Ciulei. S-a intmplat sa am acest enorm noroc in profesie, care in acelasi timp s-a transformat in nefericire. Va spun exact ce: devreme si la un nivel profesional extrem de interesant, inceputul meu actoricesc s-a produs intr-o perioada de existenta a teatrului (momente, gen, stil, nivel intelectual si cultural) pe care n-am mai regasit-o niciodata. Si-am suferit ca un caine, pentru ca am avut un model pentru care unii ma fericesc. Niciodata din 1967 (Cum va place a lui Ciulei) n-am regasit un mediu teatral atat de elevat si rafinat cum am trait atunci …si acum am 53 e ani.
LM: In seara aceasta, cu cateva momente inainte de interviu, mi-ati spus ca perioada de directorat v-a pus intre luciditate si romantism, al caror posesor sunteti…
MD: Statutul de director, este mult sub statutul de ACTOR… Deci eu am coborat, acceptand situatia. Un actor de succes nu are nevoie sa fac lucruri de tipul acesta. Din pacate, in anii acestia din urma, cica “liberi”, si inainte si mai tare, foarte multi dintre noi s-au luptat sa devina directori, ca si cum ar fi avansat. Nu-i adevarat, este exact invers. Dar conditiile in care eu am devenit director au fost particulare. Teatrul Nottara a trecut printr-o criza manageriala. Discutii, certuri publice infioratoare, situatie de netrait. Primaria Capitalei a destituit fostii directori si dupa procese si para-procese, intr-un context in care unii colegi mi-au cerut sa-i ajut sa treca acest hop, am acceptat statutul de director, eu avand o vechime considerabila in Nottara. De patru ani de zile, eu mai am si un alt statut, acele de membru al C.N.A. (Consiliul National pentru Audiovizual). Sigur, este altceva, am fost ales de Senat pe criterii profesionale. Dar vreau sa intelegeti ca statutul meu de ACTOR mi se pare superior oricarui altuia! Mi-e drag, m-il doresc, si abia astept sa termin reorganizarea teatrului Nottara. Este un program pe care l-am gandi, l-am scris si l-am predat Primariei, desi situatia de care va vorbesc nu mi-a cerut niciodata asa ceva. Din pacate, in Romania inca se mai lucreaza cam asa: un individ conduce pana nu mai este agreat. Enorma prostie! Eu incerc a fac o demonstratie. Este, daca vreti, un rol pe care mi-l asum. Incerc sa construiesc un sistem de teatru, avand ca model anii ‘67-’74, de care va vorbeam. O fac dintr-o datorie profesionala catre colegi.
LM: Intr-un alt interviu, ati dat exemplul lui Petru cel Mare care, vazand ca arhanghelul ce decora un acoperis nu face nimic, a dat ordin sa se miste dupa vant… Adica sa devina eficient intr-un fel! Sa inteleg ca vreti acelasi lucru in teatrul dumneavostra? Sa-l faceti mai eficace? Veti reusi?
MD: Da! A trecut o prima stagiune de cand conduc activitatea de la Nottara. La inceput am pus pe masa un program pe care l-am conceput eu insumi si le-am cerut colegilor sa-si dea parerea. DA sau NU? Programul a insemnat un ritm de lucru infernal pentru Romania de azi. Cand eram tanar, aveam 11 spectacole pe saptamana …Entuziasmul lor a spus DA. Dupa propunerile mele, au venit termene precisede premiera, ci distributii initiale. Din opt premiere ale stagiunii trecute, una singura am gresit-o ca termen. Colegii mei au muncit de o maniera incredibila. Ne aflam la un punct, in care teatrul nostru izbuteste “un spectacol de venituri”. Un exemplu concret, ca e mai bun decat orice statistica: intr-o sambata-duminica, jucam la Koln. Pe drum, in autobuz, m-a sunat pe celular Radio Bucuresti, care m-a intrebat ce spectacole urma sa joace Teatrul Nottara in acel week-end. Bref, am spus: “sambata-duminica 2 spectacole la Koln, duminica la Salonic in Grecia, tot duminica la Galati si inca cinci spectacole la sediu: 2 sambata, 3 duminica”. (n.r. si Mircea Diaconu le insira precum Ghita Pristanda steagurile de prin urbe. Desi nu mi-am oprit rasul, ceea ce a spus nu este o replica teatrala, ci formidabila performanta pe care o are tetrul in momentul de fata). Cativa dintre actori au vrut sa monteze acum, pe perioada de vara, cand altii vor concedii, un spectacol dupa Pedro Calderon de la Barca. Cum sa-i opresti?
LM: Am perceput un subiect delicat pe care il aveti in vedere: dreptul de autor si drepturile conexe ale actorului. In fond, o legislatie exista, dar sunt si “portite”, iar precedentul nu este greu de creat…
MD: Situatia la care va referiti este ca niste “smecheri” care lucreaza in numele unor firme celebre in Europa au folosit pentru publicitate filme facute pe vremea lui Ceausescu, pe niste contracte umilitoare. S-a exploatat aceasta bresa, utilizandu-se imaginea mai multor actori romani care au murit. Din pacate pentru ei, singurul viu eram eu. Greseala lor, pentru ca sunt si rau si foarte atent! In CNA de atata vreme, nu sunt strain de aceste “chichite” si cunosc legislatia dreptului de autor destul ca sa-i fi dat in judecata, dupa ce nu nonsalanta s-a raspuns la obiectiile mele: “E caraghios, domnule Diaconu, d-ta ai semnat un contract cu Ceausescu! Mergi la Ceausescu si cere-i drept de autor!”. Ei, asta m-a enervat atat de tare, ca un etern pusti bataios ce sunt… intrucat acum suntem intr-un mare proces care sper sa faca jurisprudenta pentru totdeauna. “Vreti reguli europene? Ei, alea-s cu bani!” Actorul roman se va apara in fata acestei invazii.
LM: Sa comentam putin piesa pe care a-ti jucat-o in acest turneu. Operele complete ale lui William Shakepeare , de Borgeson, Long si Singer, un concentrat de 34 de piese… Considerata de unii o blasfemie la adresa dramaturgului englez, de altii un succes formidabil, “piesa este scrisa pentru oameni destepti” - l-am citat pe Emil Hossu.
MD: Piesa a fost un succes naprasnic chiar si la Londra unde a tinut afisul un an, vizavi de Royal Shakespeare Company. Petre Bokor, care acum se afla si el in Canada, ne-a adus aceasta piesa la Nottara. Spectacolul nostru, ma refer la ceea ce noi jucam (impreuna cu Emil Hossu si constantin Cotimanis), are doua defecte: ar trebui ca proportiea de “Shakespeare bine jucat”, clasic, sa fie mai ampla. Sunt doua-trei monoloage, prea scurte, in care chiar se joaca Shakespeare. Apoi, mai e ceva: s-au foloit traduceri arhaice, depasite. Asta creeaza umor, dar as fi vrut sa folosim traduceri moderne contemporane, cu atat mai mult cu cat piesa se adreseaza celor din prezent. Este in fond un atac la acest fast-food a orice, de la mancare pana la cultura.
LM: Cum se impaca actorul Mircea Diaconu cu statutul de tatic, de sot, de familist?
MD: Pana la urma e profesia mea de baza… Zic si nu gresesc ca profesia mea de baza este de “provincial”, or, mentalitatea de “provincial roman” presupune exact aceste obligatii: a-ti intemeia o familie, a-ti face o casa, a-ti plati daoriile, a da buna-ziua pe strada, a-ti creste copiii in legea crestineasca si morala. Onorabilitatea este cel mai important lucru adus de la mine de langa Campulung-Muscel.
LM: Nascut in Capricorn, pana la urma ramaneti sub semnul luciditatii si cel al eficientei.
MD: Lucid, da. Dar mai am o doza de optimism atat de mare, bolnavicioasa, care, cateodata ii molipseste pe cei din jurul meu. Este puterea de convingere, de contaminare, “ca e bine si va fi bine”, in speta la teatru, dar si in familie. Ei, eficienta este o chestie usor germana, rece…
LM: Sa nu uitam Filantropica pe care am vazut-o de curand la Montreal. Presa cinematografica a apreciat-o ca o comedie dramatica, o imagine a Romaniei de azi. D-voastra care ati fost in pielea profesorului Ovidiu, ce puteti sa ne spuneti?
MD: Ohhh… din fericire, Filantropica face atat de mare succes in Romania! In Franta a luat Premiul Publicului, a luat un altul in Germania, o sa mai ia… Filmul este foarte reusit si asta se datoreaza in intregime lui Nae Caranfil, regizorul filmului si nu mie. Flimul merge atat de bine incat fireste sunt sluga lui, dar nu este cel mai bun dintre rolurile pe care le-am facut eu. Sunt multe altele: secvente spre exemplu, este fabulos.
S-a facut intr-o Romanie obtuza si inchisa si nu a avut sansa Filantropicii.
LM: Rolul Profesorul Ovidiu este totusi un rol-sinteza intre un Mircea Diaconu comic, tragic, naiv, sarmant…
MD: Ei nu, ca asta este reteta ideala a meseriei noastre! Tragicomedia este cea care da cele mai mari satisfactii atat actorului, cat si publicului. Intr-adevar, viata le are pe toate in acelasi timp, cum spuneam la inceput.
LM: Mircea Diaconu este un om politic?
MD: Nu, n-am fost niciodata chiar ce spuneti, desi unii dusmani sau adversari polemici pun usor aceasta stampila. In ’90, ’91, ’92, parca era o acuza: “Faci politica!” Ca am avut opinii? Am tot timpul. Sunt si eu un om normal. In plus, nu pot sa dorm linistit, sa ma urc pe scena mea, sa-mi vad de treburile mele, care… Care sunt? Nu trebuie sa raspund natiei mele in orice varianta publica? Este cu totul altceva sa te pronunti daca este bine, daca este rau, si sa o faci deschis.
LM: Turneul pe care il incheiati v-a dat satisfactii…
MD: Lucrul important in programul teatrului nostru este ca, dincolo de a servi cetateanul platitor de taxe, caci suntem finantati de Primaria Capitalei, este obligatia noastra de a cauta publicul romanesc peste tot in lume, unde el exista. De la Chisinau la Montreal, prin Germania, Franta, Austria. Faptul ca am trecut acum oceanul, in acest periplu absolut formidabil, a fost un test al spatiului. Dupa ce vom trage concluziile acasa, vom pregati anumite texte care merg aici, de care romanii au nevoie. Venim si jucam pe spezele proprii, fara aprobarea ministerelor, fara suportul statal, dar, ne-am lovit de probleme de logistica. Aici, la Montreal, ne-am oprit la Consulat, am facut invitatiile la spectacol personal. N-a venit nimeni! Lucrurile nu vor ramane asa. Mergand acasa cu niste concluzii trase, vom provoca discutii publice pe doua directii:
interesul autoritatilor romane pentru a servi cultural diaspora sunt infime;
rediscutarea exodului romanesc.
Parerea mea: foarte bine ca ne pleaca tinerii. Dar pleaca sa dispara sau sa se intoarca? Bucuria ca pleaca tinerii inseamna ca sunt niste oameni moderni, puternici, performanti. Important este sa nu se rupa de Romania, ci sa devina ambasadori profesionali, morali sau de imagineai nostri.
|
|
