|
Nr. 36, decembrie 2002 - ianuarie 2003
IONELA MANOLESCO -portret-
Florin Malaelea, Decembrie 2002, Montreal
Ultima expozitie a doamnei Ionela Manolescu, care tocmai s-a incheiat, nu este una obisnuita, ci o adevarata “piatra de hotar” in cariera sa. Fara a fi o retrospectiva, ea a fost rodul unor intense eforturi de-a lingul a trei ani de lucru, dar care exprima de fapt cateva decenii de acumulare si experiment. Expozitia de la Inter Pallas, omogena ca tehnica, a prilejuit artistei expunerea a circa treizeci de lucrari care nu tin de o tematica sau de un stil precis. Pentru acest moment al carierei sale, Ioana Manolescu a ales dintre operele sale pe acelea care reprezinta cel Mai bine trairile acestei perioade, considerata de artista “culmea carierei artistice”. Lucrarile expuse in aceasta toamna la Montreal, afirma faptul ca “am facut tot ceea ce era de facut si nimeni nu mai are ceva de rezolvat dupa mine”. De altfel, cu exceptia unei participari, anul trecut, la o expozitie de icoane, pictorita a fost mai degraba rezervata vizavi de publicul montrealez, ultima sa iesire, cea din martie 2001, fiind la Cite Internationale des Arts din Paris.
Este deci cel mai potrivit moment pentru a face o incursiune in trecutul sau, in cautarea acelui “graunte de aur” care sa ne permita intelegerea acestei artiste cu un temperament putin comun, cu caracter vijelios, hotarat, artista aflata intr-o permanenta lupta cu cei din jur si, Mai mult decat toti, in lupta cu ea insasi.
Ionela Manolescu incepe sa se joace cu creionul si culorile inca de la varsta de patru ani. Tatal sau ii ia joaca in serios si hotaraste sa o dea in grija lui otto bize, un prieten pictor de origine olandeza, dar si a pictoritei Victoria Simensky, cu care studiaza desenul. Stradaniile celor doi coroborate cu cele ale profesorilor de la scoala de fete Notre Dame de Sion din Iasi, unde invata sa picteze icoana ( atat catolica, cat si bizantina), aduc primele rezultate cinci ani Mai tarziu, cand micuta Ionela, de numai noua, expune primele sale lucrari. Anul 1945 ii prilejuieste o a doua expozitie la Institutul de Cultura Franceza “Lutece” din Iasi. Isi continua studiile la Colegiu Oltea Doamna. Expune din nou si obtine primul sau premiu cu prilejul sarbatoririi centenarului Revolutiei de la 1848.
In ciuda talentului si realizarilor de pana atunci in pictura, Ionela Manolescu se hotareste pentru literatura, drept pentru care urmeaza cursurile Facultatii de Filologie din Iasi, pe care o absolva in 1954, la Bucuresti, sub indrumarea profesorilor Nicolae Condeescu si Dumitru Graur. Este apoi solicitata si lucreaza impreuna cu Ion Fischer la redactarea unui dictionar francez-roman. Trece pe la Ager Press, agentia nationala romana de presa, Biblioteca Nationala, Biblioteca Academiei- ca bibliotecar sef,fara ca neastamparul pentru pictura sa-i fi trecut. Dovada sunt expozitiile de la Fondul Plastic.
Petru Comarnescu o incurajeaza si in 1962 va obtine o a doua licenta. De data aceasta, in istoria si teoria artei, ca absolventa “Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu”, aflat la acea epoca sub directia lui Ion Vlad. Este primita in Uniunea Artistilor Plastici, condusa de Ion Frunzetti si expune la cele mai importante galerii ale vremiiintre care Galateea si Amfora, ceea ce avea sa o preocupe pana la aceasta ultima expozitie de la Montreal, pictura animaliera.incearca lutul si la mijlocul anilor ’70 cunoaste un apogeu in ceramica la Sighisoara, cand mare parte din lucrarile sale de inspiratie medievala si folclorica, sunt achizitionate de U.A.P. (“Ceas solar”) sau de institutii straine ( “La vache grasse”- Franta). Perioada anilor ‘60-’70 este o perioada de intensa activitate pentru Ionela Manolescu. Colaboratoare a Tearului National din Bucuresti, Teatrului de Papusi, cu care de altfel participa la mai multe turnee, conferentiar la seminarii internationale ( Varsovia, 1963), profesoara de francezala liceul Petru groza,directoare a cercului de arta plastica de la Atheneul Tineretului, profesoara de desen si pictura , critic de arta la “Contemporanul” (rubrica Frumosul cotidian), continuand sa lucreze cu artisti de valoare precum sotii Ioanid.
In 1973 expune pictura pe lemn la Centrul American din Paris, condus de pictorul Ion Vlad, acum refugiat. In 1974, din nou la Paris, cu arta animaliera. Si inca o data la paris, in 1975, cand obtine o mentiune, precum si o bursa de doua luni la Cite Interntionale des Arts. In fine, in 1978 emigreaza in Canada unde fara o clipa de ragaz isi continua munca. Expune in fiecare an, fie in Canada, fie in Franta, studiaza mai la Sorbona apoi la McGill istoria si arta Evului Mediu; fondeaza si conduce grupurile Triart si Pantenteux; se manifesta ca istoric si critic de arta; scriesi traduce si din franceza.
Revenind la aceasta ultima expozitie pe o lista atat de bogata, lasam sa se inteleaga la inceputul articolului ca am simtit un anumit eclectism in ceea ce priveste stilul acesteia. Fara a cauta forme noi de expresie, trecand cu usurinta de la cubism la un realism pe cae dintre noi il prefera, Ionela Manolescu traverseaza momente iconografice, simbolice, lirice ajungand pana la colaj pictural. In cateva lucrari putem recunoaste cu usurinta reflexe ale picturii lui Tuculescu, a carui influenta artista o recunoaste. Fie ca ne aduce in fata Oratoriului Saint Joseph, fie ca ne poarta prin peisaje qubecoise, Ionela Manolescu este prizoniera unui trecut estetic a carui continuare se considera cu mandrie.Ceea ce caracterizeaza originalitatea artei sale cu cateva decenii in urma,continua sa fie si acum elementul care o domina : arta populara romaneasca. “Raurile” naiv cusute pe bluzele romanesti sunt savant transpuse in apele unei cascade gaspeziene.Pamantul, Soarele, stelelr din tablourile sale par a avea originalitatea nu in praful initial, ci pe stalpii pridvoarelor romanesti.Fata cu parul serpuindintr-un curcubeu in fata Oratoriului, este cu siguranta cea pe care ne-o amintim din povestile din fata sobei.
Originalitatea picturii Ionelei Manolescu consta in imbinarea motivelor de sorginte diferita.Ea se plaseaza la interferenta picturii universale -in ce are ea Mai semnificativ-cu arta tipic romaneasca -asa cum Tuculescu sau Brancusi au reprezentat-o .Forta acestor lucrari este data de incrancenarea pictoritei de a sustine ca arta nu este numai o expresie a multiletarismului social,ci a militarismului impotriva declinului lirismului in pictura.
|
|
