|
Nr. 36, decembrie 2002 - ianuarie 2003
Mihai, sa-ti fie somnul lin…
George Filip
Somnul etern s-a asternut peste genele vesnic lucide ale lui Mihai Eminescu acum 113 ani. Dar in lupta cu eternitatea, luceafarul poeziei noastre nu a apus niciodata. Marele detestat al timpului sau nu a cules laurii meritati prea repede, nici dupa plecarea sa in cer. Greu si foarte tarziu, romanii si-au adus aminte de cel care a slefuit limba romana si ne-a lasat o inestimabila mostenire poetica, filozofica si istorica, un dar divin, as mai adauga. Parca-l vad pe Domnul Mihai cutreierand imprejurimile locurilor natale si dand sensuri de inteles enigmelor de neinteles. Ascultati-l cum se perinda intr-o seara pe un deal al copilariei.
“Sara pe deal
buciumul suna cu jale
Turmele-l urc, stelele scapara-n cale…”
Personal, as spune ca acest zeu lua universul in palme si din lutul materiei prime plamadea poeme dand armonii cum nici un alt poet n-a facut-o nici inaintea si nici dupa intrarea in eternitate a lui Mihai. Marele ganditor a prevenit neamul romanesc si a dat verdicte ca un mare vizionar, prezentului si viitorului poporului roman.
“Cine a indragit strainii
Manca-i-ar inima cainii”
Bineinteles ca infatuatii timpului, care le stiau pe toate, n-au luat in seama sfaturile divine si asa se face ca ne-am facut frati cu dracul. Astfel, ne-am incins la kazacioc cu calmucii “eliberatori”, am baut vodca din acelasi bidon, am rasucit tigari groase din mahorca lor imputita, ba chiar ne-am incuscrit botezandu-ne progeniturile Gagarin, Vania, Katiusa etc. Acum, Mihai, ne rugam la Dumnezeu sa ne scape de necazuri dar unii, mai lucizi, stim ca stapanul lumii ne da dar nu ne baga in traista. Asa se face ca acum, cand comunismul si-a mai tocit ghearele, dam buzna in biserici si-l rugam pe Mantuitorul sa ne ierte pacatele noastre.
“Si-ai mai avut un dor,
In linistea serii
Sa te lasam sa mori
La marginea Marii”
N-am avut timp sa-ti satisfacem nici macar aceasta ultima dorinta. Abia dupa multi ani, pe malul Marii, langa Cazinoul din Constanta, niste oameni cum nu credeam ca mai exista, ti-au saltat o statuie magistrala.
La picioarele tale, Mihai, se prosterneaza vesnic a ta Veronica Micle. De asemenea, teiul tau de la Copou este acum bine ingrijit, iar pe mormantul tau de la cimitirul Bellu florile sunt mereu proaspete. Ce sa-ti mai spun, fratele meu? Am inventat tot felul de bombe, am ajuns chiar si pe Luna si am umplut planeta cu puscarii. Mai nou, niste monstrii au daramat renumitele blocuri “Gemenii” din New York. In ultima instanta, toate tarile lumii au un singur mare dusman comun: terorismul international. Dar sa nu uitam ca creatura planetara, puiul lui Dumnezeu, OMUL, se ia la tranta cu Creatorul suprem si a descoperit … clonajul! Asa ca-i mai bine ca-i plecat, frate Eminescule! Eu ma inchin la poza ta si-ti mai trimit cate o scrisoare.
Sa-ti fie somnul lin…
Sfinte Mihai
Tu esti in cer, pe Terra bate vantul
Manandu-ne spre-nvolburatul Stix
Si stim, din teorii, misca Pamantul,
Dar nu gasim prin spatii punctul fix.
Ma-ntreb adesea cine si ce mag da
Stelutei noastre sens de ne-nteles
Si-n Tara noastra, care ne mai rabda,
Plasele vrajbei, cine ni le tes?
In umilinta noastra fara lege
Printre spelunci jegoase ne topim.
Noi n-avem capitani si n-avem rege
Si nici puterea sa ne spovedim.
Descrestinati de cruci si omenie
Poetii ii hulim - si pe leprosi,
Far-a gandi ca marea vesnicie
In ei sadi-va harul de Hristosi.
Femeile le vindem, prunci si fete.
Pe fostii comunisti noi i-am votat.
Piratii, navigand printre decrete,
Au scos si maica-Tara la mezat.
Mihai, pamantul inca ne hraneste
C-a saturat prin timp atatea guri,
Dar sfanta mana parca se-njoseste
Alunecand in hoituri de sprejuri
Poetii hiberneaza-n cafenele,
Golanii umbla-n fracuri-senatori.
Locotenentii sun-a tinichele,
Femeile se vand pe sunatori.
Noi n-avem legi. In balti de utopie
S-a diluat marxismul lumii tot
Si ne-am trezit, planeta noastra stie:
E tot un drac chibut sau hozrasciot.
Mahorca s-a-mputit in tabachera
Si vrem s-aprindem pipa pacii mari
Dezinfectand indoctrinata era
De comunism, atei si mercenari.
… Mai tainuim, constiinta mea cu mine
visand o Tara noua, cu noi prunci,
Rebotezati in Sfanta lor Treime
Si adapati la marile porunci,
Iar cand imi scriu poemele rebele,
Luceafar bland,
Din cer as vrea sa-mi canti
O doina.. foaie verde… ca acele
Ce spun c-am fost invinsi
Dar nu infranti!
|
|
