|
Nr. 36, decembrie 2002 - ianuarie 2003
De ce nu scriu romaneste pentru comunitatea romana
Felicia Mihali
Una din cele mai nelinistitoare intrebari pentru un scriitor care alege calea exilului este: Ce voi scrie de aici inainte? Inainte de a vorbi despre cazul meu in particular, simt nevoia sa introduc cateva consideratii de ordin general, inspirata fiind si de teza pe care o pregastesc in acest moment privind literatura in emigratie.
Prima problema cu care se confrunta un scriitor in exil este aceea a uneltei sale de creatie, adica limba. Numai un emigrant stie cat este de greu sa te muti, uneori la o varsta destul de inaintata, intr-o alta cultura. Dar ce te faci cend meseria iti impune sa lucrezi cu o unealta necunoscuta, ca si cand unui croitor i s-ar cere sa lucreze fara ac si foarfeca? Cum te lupti cu aceasta fatalitate, ca in loc de masa sa spui table, in loc de dragoste sa scrii amour si in loc de soare sa scrii soleil?
O alta chestiune, la fel de nelinistitoare, este cea a subiectului: Despre ce poate scrie cineva care este crescut, format, educat intr-o cultura, obligat sa se integreze intr-o alta, uneori total diferita? Ce au in comun Romania si America, ce legaturi pot exista intr-o tara mica, agrara inca, pe alocuri feudala, cu un imperiu financiar? Ce apropiere se poate face intre o economie care nu a depasit faza de trecere la Capital, cu o economie ajunsa in faza Capitalismului global? In afara cazului in care, sa zicem, esti autor de SF si subiectul iti permite evaziunea facila a robotilor si a nevelor spatiale, cartile sun evident legate de persoane reale, de locuri bine fixate intr-o anumita istorie si geografie, fie ea imperiala sau postcoloniala. Oricat de evazive ar fi subiectele cartilor noastre, ele nu pot eluda chestiunea originii, a traditiilor, a parintilor, a copilariei.
Imperativul obisnuirii cu noua viata, pe langa faptul ca iti poate schimba radical gusturile si conceptiile, te poate indeparta total de literatura. Prima interogatie este aceea legata de propria identitate, aflata in continuu proces de transformare. Iar acest proces are dezavantajul sau - meritul ca deposedeaza de valoare multe din lucrurile pe care le credeai imuabile, fixate intr-un sistem etern. Emigratia, dincolo de socul economic, social si lingvistic, este un soc identitar. Deplasarea dintr-un loc in altul poate declansa procese de o deosebita complexitate, care pot duce fie la distrugerea sau negarea vechiului sistem de credite, fie la fuzionarea lui cu cel nou, de adoptie.
Revin acum la cazul meu.
Ca scriitor, recunosc ca am avut relatii privilegiate cu comunitatea romana, reprezentata, asa cum am mai afirmat, de presa radio si televiziune, alaturi de cativa buni prieteni. Singura exceptie au fost doar cateva persoane, dar care reprezinta desigur o majoritate si care imi reproseaza ca nu scriu in romaneste si pentru comunitate. Raspunsul este de la inceput nu si iata motivele:
In primul rand o carte este legata de o editura, o tipografie, o retea de distributie si un public cititor. Care ar fi deci acea editura in Montreal care ar edita cartea in romaneste, care tipografie ar fi dispusa sa o publice, care distribuitor sa o distribuie, care librar sa primeasca o carte in romaneste in rafturile arhipline de opere in franceza si engleza?
Cat despre public… Cati dintre romanii emigrati in ultima vreme mai ales din motive economice, intra in librarii, cati participa la evenimente culturale pregatite de comunitate?
Dar admitand ca toate acestea se pot realiza, nu ar fi aceasta o forma de separatism? La ce bun acest izolationism cand idealul fiecaruia din noi este sa nu fie inghitit de o cultura majoritara, ci sa participe la o viata si o spiritualitate comuna, sa impartaseasca idealuri comune cu societatea care ne gazduieste? Ce-ar fi daca toti scriitorii rusi, arabi, chinezi, greci, mexicani ar continua sa scrie in limba lor si pentru comunitatea lor? Transferul de valori de la o comunitate la alta nu s-ar realiza niciodata, lucru care oricum se face greu, chiar uzand de o limba comuna.
In ultimul rand, cred ca orice scriitor tinde la o universalitate si prin asta inteleg participarea la miscarea internationala de idei. Evit sa folosesc orice atinge formele bombastice, patriotarde, dar cred ca un scriitor trebuie sa participe la perpetuarea individualitatii sale nationale. In ceea ce ma priveste, cred ca am o sarcina grea, dar si placuta, atata vreme cat provin dintr-un spatiu necunoscut, dar care poate dezvalui multe dintre fetele acestuia, chiar pentru membrii sai.
In final inchei cu o declaratie de credinta. Nu voi scrie in romaneste, dar publicul privilegiat este si ramane cel roman. Nu voi scrie despre acea Romanie rurala, a crimelor pentru pamant, a orasului lipsit de igiena, deschis furturilor, violarii tuturor drepturilor. Voi scrie despre o Romanie mitica, imaginara, cea pe care o vad inca in vis, unde trecutul meu intalneste un intreg trecut istoric. Locul meu este la interferenta culturilor populare, a folclorului, acolo unde toate mituile si legendele si motivele muzicale se intalnesc. Personajele mele vor fi imigranti ca si mine, dar se vor amesteca si vor fi receptivi la glasurile altor semintii, vor rezona cu ele. Cativa eroi de-ai mei vor fi desigur de origine romana, acea origine deposedata de avirism, de meschinarie, de barfa, de micime sufleteasca. Barbati si femei vor sti ce este indepatarea, dezradacinarea, si vor incerca, poate zadarnic, sa prinda radacini intr-o alta patrie. Se vor lupta cu nevoia de a acumula, dar si cu aceea de a nu uita.
|
|
