|
Nr. 36, decembrie 2002 - ianuarie 2003
Romania dupa momentul Praga
Marcel Anghel
Cu cinci ani in urma, membrii Aliantei Nord-Atlantice accepta largirea “Aliantei” cu trei membri (Polonia, Cehia si Ungaria) si lansau ideea politicii “usilor deschise” catre NATO. In anul 1999, la Summit-ul judiciar de la Washington, membrii NATO au hotarat ca usa “Aliantei” sa ramana deschisa pentru noi aliati cu conditia ca acestia sa se angajeze sa aplice “Planul de Actiune pentru Aderare” (Membership Action Plan - MAP), plan care continea unele conditii cu caracter politic, economic, militar si de securitate, dar si de resurse economice. Desigur, aceste conditii erau obligatorii dar nu si determinante, prioritare fiind totusi modalitatile prin care noii candidati puteau sa contribuie la securitatea Aliantei si sa participe la activitatile acesteia. Contributia la securitatea Aliantei are aspect pur militar, iar tarile candidate trebuie sa aloce sume importante pentru “imbunatatirea standardizarii si interoperatibilitatii” arsenalelor militare.
Pentru al doilea val de aderare la NATO s-au luat in discutie noua state, din care au ramas pe dinafara, Albania si Macedonia, care se situeaza mult sub nivelul de “bogatie relativa” al celui mai sarac membru NATO (Turcia), in timp ce Romania si Bulgaria se apropie, din acest punce de vedere, de nivelul Turciei. Din cele sapte state invitate la Praga (Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Bulgaria, Slovacia si Slovenia), numai Romania, Bulgaria si Slovacia poseda “forte armate grele”, desi acestea sunt invechite, insa, in plus, detin forte aeriene capabile sa-si asigure supreveherea propriilor teritorii. Dar, ceea ce a contat cel mai mult ca aceste trei tari sa fie invitate la Praga, a fost capacitatea acestora de a pune la dispozitie spatiul aerian, precum si o infrastructura de calitate. Mai mult, mediul de securitate creat dupa 11 septembrie 2001 a facut sa creasca in importanta bazele aeriene si navale ale Romaniei.
Toate cele sapte tari acceptate sa intre in “anticamera” NATO, desi vor contribui cu 16% la cresterea activelor organizatiei si cu 14% din punctul de vedere al populatiei, la PIB-ul Aliantei vor aduce numai cca 2%. Insa din cele sapte tari cu care se va largi (probabil) NATO, Romania este tara cea mai mare, avand o populatie aproximativ egala cu cea a tuturor celorlalte sase state la un loc.
Drumul catre NATO al Romaniei a fost insa lung si anevoios. Romania este cunoscuta peste hotare mai mult prin mafia tiganeasca din metrourile pariziene, prin copiii handicapati cersind in marile orase europene sau prin copiii institutionalizati. Data fiind aceasta situatie, Guvernul a alocat numai anul trecut cca. sapte mil. USD pentru imbunatatirea imaginii Romaniei in lume, ceea ce a facut, asa cum preciza ministrul informatiilor publice ca “mentiunile negative din mass-media straina cu privire la Romania sa scada in 2001 de la 46% la 35%”.
Probabil ca si imbunatatirea imaginii in lume a contribuit la invitarea Romaniei la Praga, insa momentul determinant cred ca a fost 11 septembrie 2001 si mai ales semnarea acordului privind imunitatea cetatenilor americani in fata Tribunalului Penal International.
Indiferent insa de conditiile care au contribuit la invitarea Romaniei pentru a face parte din “clubul” select al Aliantei, drumul pana ca Romania sa devina membru activ al NATO este lung si va dura cca. 18 luni (pana in 2004), existand insa doua hopuri de parcurs: indeplinirea tuturor conditiilor din MAP si ratificarea de catre Parlamentele tarilor membre a hotararii de la Praga.
Cu tot caracterul festivist dat acestui eveniment de catre autoritatile de la Bucuresti viata romanului nu se va schimba prea mult dupa momentul Praga, deoarece Alianta nu exporta decat “democratie si stabilitate politica”. Ramane ca Romania sa-si aduca la indeplinire obligatiile asumate in ceea ce priveste eradicarea coruptiei si continuarea reformelor. Asa cum arata in vizita facuta recent la bucuresti de fostul secretar de stat din administratia Clinton, Madeleine Albright, pentru a deveni membru NATO, Romania trebuie sa faca multe eforturi, fiind nevoie de “munca grea” si de a depasi repede aceasta “perioada posteuforica de sarbatorire”.
Dupa ce s-a trecut de acest prim hop, destul de important in perspectiva integrarii euroatlantice, majoritatea analistilor politici si economici fac balanta intre costurile integrarii in alianta si posibilele profituri de care ar putea beneficia Romania ca urmare a intrarii in acest “club” select. Daca pe termen scurt costurile se estimeaza la peste trei miliarde USD, care vor “curge” chiar din anul urmator, profitul va putea veni abia catre sfarsitul acestui deceniu. Oricum, cheltuielile de aparare se vor situa la o cota decenta de 2,38% din PIB, in conditiile in care an de an PIB-ul va creste. Ponderea costurilor integrarii (cca 80% = 2,5md USD) o vor reprezenta achizitiile de armament si echipamente compatibile cu standardele NATO in perioada 2003-2008.
Pentru urmatoarele 18 luni, adica perioada necesara ratificarii aderarii Romaniei la NATO de catre parlamentele celor 19 tari membre, este necesar sa se faca eforturi sustinute in vederea respectarii angajamentelor asumate in domeniul militar, dar mai ales economic. Daca prioritatea numarul unu o constituie coruptia care afecteaza nu numai activitatea institutiilor statului, ci si libera initiativa, relatia de reprezentare democratica, precum si intreg mecanismul de decizie guvernamentala, asa cum preciza Presedintele Romaniei in intalnirea avuta cu seful executivului american, nu trebuie neglijata reforma. In acest sens sunt de precizat cateva din concluziile “Raportului BERD” referitoare la reformele economice din fostele tari comuniste. In ceea ce priveste Romania, “Raportul” scoate in evidenta ca “reforma este in stadiu incipient”. La aceasta concluzie, expertii BERD au avut in vedere cativa indicatori macroeconomici, din care cel mai interesant mi s-a parut faptul ca, in anul trecut PIB-ul a fost cu cca 16% mai redus decat in 1989, in conditiile in care de fiecare data guvernantii ne prezinta numai cresteri ale PIB-ului, cu “exceptia celor patru ani de guvernare a CDR-ului” (!?).
Data fiind rata inflatiei, care si in acest an prezinta un nivel foarte ridicat (22,7% fata de 18% cat prelimina guvernatorul BNR), precum si ceilalti indicatori (rata somajului, gradul de saracie al populatiei etc.), BERD ajunge la concluzia ca Romania si statele din sudul Balcanilor se gasesc “in stadii incipiente ale procesului de reforma”. Numai in domeniul agriculturii, Romania este inclusa in categoria tarilor cu un stadiu intermediar al reformelor, alaturi de Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Macedonia etc. Face exceptie Bulgaria, care conduce in categoria statelor unde reforma in agricultura este intr-un stadiu avansat, fiind urmata indeaproape de Cehia si Estonia.
In ceea ce priveste gradul de saracie in mediul rural, Romania se situeaza pe pozitia a cincea, dupa Kirghizstan, Republica Moldova, Tadjikistan si Armenia, apreciind ca 68% din locuitorii de la sate traiesc in saracie.
Raportul BERD apreciaza ca evolutia globala a procesului de tranzatie din Romania in domeniul privatizarii este aproape incheiat la nivelul firmelor mici si mijlocii, insa vanzarea marilor marilor societati de stat avanseaza lent, ceea ce face ca accelerarea acestui proces sa reprezinte o conditie principala pentru imbunatatirea performantelor economiei romanesti.
Prezentarea catorva din concluziile “Raportului BERD” ma duce inapoi catre ceea ce spunea Madeleine Albright ca este nevoie de “munca grea”. Intr-adevar ritmul privatizarii marilor intreprinderi este lent. Nu s-a inghesuit nimeni sa preia marile uzine, desi avem peste 100 de milionari in dolari din care unii se apropie incet de un miliard de dolari, iar investitorii straini au intrat in ramurile cele mai rentabile (Romtelecom, ALRO Slatina, Banci etc.). Pentru anul viitor cele mai mari investitii promise de catre companiile multinationale se regasesc in domeniul tutunului (Philip-Morris-100 mil. USD), al telefoniei mobile (Telemobil-80 mil. USD), al bauturilor (Coca-Cola-40 mil. USD) si masinilor de lux (Porshe-40 mil. USD).
Deci, marii investitori nu s-au inghesuit pentru producerea de bunuri pentru intern si export, ci mai mult in domeniul serviciilor, ca este mai rentabil. Pentru actiunea din Canada le dau o veste buna. Compania Mobifon, condusa de canadianul Ted Lattimore,a raportat pe primele noua luni din acest an un profit de 172,8 mil. USD, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului trecut. Pe cand vom putea raporta asemenea succese si in domeniul productiv?
Dupa “momentul Praga” se asteapta sa vina investitori si din domeniul productiv, mai ales ca aderarea la NATO este doar inceputul unui drum lung spre integrarea in UE. Se pare ca o serie de companii straine au asteptat acest “moment” asa cum informeaza unii reprezentanti din Ministerul Industriei si Resurselor care a strans deja 43 oferte de la firme romanesti pentru a le prezenta companiilor straine interesate sa faca afaceri in Romania, datorita avantajelor pe care le ofera (forta de munca ieftina, dar calificata, tehnologii performante, capital industrial, abordari internationale etc.). Printre companiile straine interesate de afaceri cu Romania se numara firmele Black Taxi din Marea Britanie, pentru producerea de componente auto, concernul german Continental, care a inceput deja productia de anvelope la Timisoara, Compania I.H.C. Olania pentru componentele destinate vaselor de dragare etc.
Cred ca si unele companii din Canada ar putea lua exemplul firmei MOBIFON, pentru ca Romania este o piata emergenta si nu saturata ca in tarile dezvoltate. Oportunitati exista, chiar daca firmele respective au datorii la banci sau buget deoarece prin Autoritatea pentru Activele Bancare - de exemplu se poate face conversia creantelor prin actiuni, firma respectiva devenind astfel actionar majoritar. Ceea ce lipseste Romaniei in acest moment cred ca este “managementul performant”, deoarece acolo unde s-a facut simtit acest “management performant”, firmele respective merg foarte bine.
De altfel, peste 2/3 din companiile internationale care opereaza in Romania au raportat o imbunatatire a situatiei financiare in trimestrul trei si anticipeaza ca aceeasi tendinta sa se mentina si in acest trimestru. Dupa “barometrul” trimestrial realizat de compania KPMG Romania in 80 de companii straine a rezultat ca ponderea firmelor care a inregistrat rezultate mai bune in trimestrul trei fata de trimestrul doi din acest an a crescut cu 28%, iar nici una dintre companii nu a inregistrat caderi ale activitatii. Deci, se poate!
Daca mai avem in vedere si cursul leu-dolar destul de limitat in acest an, fapt ce l-a determinat pe guvernatorul BNR sa aprecieze ca leul va incheia anul cu o apreciere in termeni reali de doi-trei la suta fata de costul euro-dolar, precum rezerva valutara a tarii care a atins cel mai inalt nivel din ultimii 12 ani, ne face sa tregem concluzia ca sunt conditii in Romania pentru efectuarea de afaceri profitabile. Ce ne trebuie atunci? Ne trebuie poate pragmatismul chinezesc in abordarea vietii economice, care are in vedere negocierea cu cele mai importante firme din lume pe baza unei legislatii incredibil de simple “sunt permise investitiile straine in China”. Atat si nimic mai mult! Lipsa birocratiei si stabilirea legislatiei fiscale au facut ca ultimii 15 ani, ritmul de dezvoltare al Chinei sa fie de 9% pe an , iar investitiile straine sa atinga cel mai mare volum din lume ( 800mld. USA) , ce va face posibil ca in urmatorul deceniu China sa devina, probabil, a doua putere economica a lumii. Daca chinezii au reusit sa construiasca o autostrada de 90 km in noua luni, dupa cele mai inalte tehnici la ora actuala, daca pot construi un hotel de 25 etaje (la cheie) in 9-12 luni, inseamna ca “ceva” s-a intamplat acolo. Sa treci in 15 ani de la bicicleta si salopeta de doc la cele mai luxoase masini si la jogging in locuri special amenajate, inseamna o noua abordare a vietii in general si a vietii economice in special. Probabil ca este necesar a studia celebra teorie economica lansata acum cativa ani de Deng- Xiaoping, pentru ca chinezi nu avem, chiar daca dupa 1989 au ajuns si in Romania unii chinezi cu produsele lor ieftine, dar de calitate indoielnica, executate special pentru aceasta parte a Europei (?).
Desigur, nu poti avea performante fara cultura organizationala. Nu poti ajunge la o tinta fara sa cunosti drumul si obstacolele. Ceea ce trebuie Romaniei, bineinteles in afara investitiilor (romanesti sau internationale), este dezvoltarea culturii organizationale si obtinerea pe aceasta cale a unui avantaj competitiv consolidat, respectiv a unui certificat de calitate recunoscut pe plan international. Managementul calitatii inseamna abordarea calitatii ca pe o constructie pe care se amelioreaza satisfacerea cerintelor partenerilor de afaceri, inseamna un proces dinamic in spirala in care tot timpul alergi pentru cresterea calitatii.
Am abordat aceste cateva probleme dupa “momentul Praga” deoarece aderarea la NATO este doar inceputul unui drum lung spre integrarea in Uniunea Europeana, mai ales ca, asa cum aprecia un reprezentant al unei firme, clientii sai “nu sunt deloc interesati in aderarea Romaniei la NATO, cu toate ca o parte dintre ei provin din SUA. Ei asteapta ca Romania sa intruneasca standardele pentru aderarea la UE”.
Nu ne ramane decat sa uram succes celor implicati in acest proces de integrare in structurile Euro-Atlantice pentru ca Romania sa-si ocupe locul pe care il merita intre natiunile Europei!
|
|
