|
Nr. 36, decembrie 2002 - ianuarie 2003
In umbra hexagonului
Dominica Cruceru
Scrie d-l. Noica: ”La Eminescu si Arghezi, aceste ganduri se traduc asa:
- Am sa te dezvalui, spuse sinele.
- Am sa ma ascund , raspunde sinea.
- Am sa te gasesc in toate ascunzisurile, spuse sinele.
- Cauta-ma si mai departe, am sa ma ascund in tine, raspunde sinea”.
- Si nordul ii striga sudului: chiar daca ne bombardeaza ca pe nucleele atomilor, nu vor reusi sa ne dezbine. Ha! Ha! Ha! Am reusit sa te trimit chiar si la geometria lui Noica. Daca Dirac nu i-ar fi surprins in varful penitei, ti-ar fi trecut prin cap ca poti sa-i descoperi si apoi sa-i plimbi pe una din laturile hexagonului?
- Iti multumesc iubute Euristicus ca ma initiezi, chiar si in somn iti simt replicile cum misuna prin campul meu mintal, inpirandu-mi visarile si cugetarile. Desi iti cunosc raspunsul, de dragul tainei, iti spun ca nu stiu de ce nu ma pot convinge de legatura dintre inelusele lui Ampere si spinul electronului. Dispozitivul optic cu care era inzestrat contemporanul lui Napoleon avea o putere de rezolutie formidabila, de aceea a vazut ceea ce nu sesizeaza microscopul modern.
- As vrea sa te necajesc contrazicandu-ne, dar nu ma lasa pozitia de a fi printre cei dintai. Asa este omul, e de abia la un inceput de drum, sau la inceputul unui alt drum, pentru ca uneori a mers ca trapasul lui Bacon, acum a dat de gustul confortului, al bunastarii, si nu concepe sa le piarda, mai bine piere si el decat sa revina la opait si grota. Numai ca Dumnezeu il iubeste pe om, de aceea il certa, il incearca, si pana la urma il inspira.
- Deci sa stam si sa ne rugam: inspira-ne Doamne!
- Nu ! Sa nu stati, dar sa va rugati si sa va cautati: cauta si vei gasi, cere si ti se va da. Savantii vostri striga cat ii tin editurile, ca solutia nucleara nu este absoluta, minereul este epuizabil, iar deseurile raman sa va chinuiasca. Deci ramane sa descoperiti miracolul magnetismului.
- Doar stii ca-l cauta, dar nu-l gasesc.
- Nu-l gasesc pentru ca nu-l cauta, asa cum sinele isi cauta sinea. Noica al vostru, stia el cand scria: “daca adancesti putin lucrurile, vezi ca isi rad cuvintele de noi”. Limba voastra, graiul vostru, este precum substanta - ne necuprins. Si totusi cati scriitori de limba romana au cuprins-o! Dar ei au creat de dragul ei, al limbii, s-au apropiat de ea pentru a o cunoaste, a rezona cu ea, nicidecum pentru a o deforma pentru alte tipare. Cam asa am facut si noi cu substanta, am studiat-o de dragul ei, pentru a o cunoaste, de aceea ni s-a destainuit si nu a ras de noi.
- Fara sa folositi vreo capcana?
- Nu neg, dar cu foarte multa multa subtilitate si gingasie, asa ca o joaca, un fel de “de-a v-ati ascunselea” ca la Noica, sinea se ascunde in sine, dar cand vrei sa-i desparti, se opun cu inversunare; ii faci bucatele, dar tot impreuna raman. Noi nu i-am despartit, dar le-am creat un teren pentru joaca, cu asta i-am surprins; si am reusit; nu sa-i despartim, ci sa-i facem sa zburde liberi, pana in marginile acestuia.
- Vorbesti de sine si sinea lui?
- Nu, vorbesc de corespondentii electronilor din substanta, atat de bine infipti unul intr-altul, ca oricat i-ai faramita, nu poti sa-i desparti, dar pe de alta parte, se si resping, ocupand fiecare extremitatile unei bare, sau a unei potcoave. Ei n-au nevoie de forta lui Lorentz pentru a-si ocupa pozitia. Ce zici, n-ai impresia ca rad de voi precum cuvintele?
- Dar de voi n-au ras?
- Au incercat, dar noi ne-am prins de smecheria lor si iti repet: am observat ca le place jocul de-a v-ati ascunselea, atunci le-am construit un fel de huta-huta, s-au luat cu joaca, si au uitat de ei, iar noi i-am surprins si pe pozitia de independenti.
- Ca sarcinile electrice?
- Sa zicem si asa, pentru ca altfel n-ai intelege. Voi prea va invartiti in jurul conventionalului mereu, s-a convenit. Noi nu conveneam nimic, lasam particulele sa se desfasoare, sa-si arate pozitiile si fetele, nu le chinuiam cu experientele, noi rezonam cu ele, ne acordam frecventele si asa le aflam secretele. Ne permiteam aceste delectari pentru ca ne interesa cunoasterea pura, adica un fel de “arta pentru arta”. Rezultatele erau pastrate in taina absoluta, sau chiar distruse. Atunci nu imi dadeam seama pentru ce stergeam toate urmele, dar de cand zburd pe a patra dimensiune, privind sute de generatii, am luat aminte la comportamentul oamenilor, si m-a uluit inertia celor interesati in a-si pastra tiparele. Si in timpul nostru erau marii preoti care aveau interesele lor, noi eram cativa alesi, instruiti in tainele substantei si ale luminii cu care sa putem rezona. Fusesem astfel educati sa nu ne preocupe aplicarea sau materializarea in vreun fel, a celor obtinute din aceasta cuminecare. Erau altii care urmareau rezultatele, dar tot in cerc restrans si adiabatic.
- Dar, dupa cum au decurs evenimentele in timp, incintele voastre adiabatice au cedat si unele rezultate au fost preluate si transmise, astfel ca sunt cunoscute si acum de oameni ce ocupa anumite pozitii pe bijuteria Terra.
- Stiu. Si mai stiu ca acei oameni se comporta precum marii preoti din vremea intruparii mele.
- De dragul inertiei?
- Nu. De dorul puterii absolute, adica viciul puterii. Ce ar insemna acum recunoasterea monopolilor magnetici? Dezastrul pentru rechinii mapamondului, adica cei doi poli: banul si politica. Ca la sine si sinea, se ascund unii in altii, iar in anumite situatii polarizeaza.
- Crezi ca a reusit vreun pamantean sa gaseasca samanta magnetismului?
- Nu cred, dar sunt convins ca dat peste ea din intamplare, fara sa o recunoasca. Daca s-ar crea mai mult interes pentru cautarea ei, sunt convins ca s-ar gasi. Dar cum toate manualele ii neaga existenta, viitorii savanti se indoctrineaza cu aceasta credinta si…
- Si unde e ascunsa, in atom?
- Nicidecum, sta pitita in cristalul substantei, in sinea unei anumite substante, si asteapta ca sinele unui pamantean sa o gaseasca si sa o recunoasca; ca de gasit, ti-am spus intamplator a dat peste ea sinele cuiva. Dar sa lasam a patra dimensiune sa hotarasca asupra acestei cautari, acum as vrea sa aduc vorba de alt concetatean al vostru care v-a iubit, si din dragoste, v-a lasat o nepretuita mostenire: este Petre Ispirescu, ale carui scrieri observ ca iar te obsedeaza, parca ai vrea sa-ti retraiesti copilaria. Si eu ma intretin cu eroii lui, adeseori ii intalnesc, sunt risipiti pe stele ce va inconjoara sistemul.
- L-ai intalnit si pe Fat-Frumos, cel cu tineretea prelungita?
- Bineinteles, toti eroii basmelor exista dar in alt plan al timpului. Tineretea fara batranete se obtine calatorind cu cel putin viteza luminii. Limitatia voastra, a locuitorilor Terrei, consta in incetinela cu care va miscati, sunteti cei mai lenesi din Univers.
- Suntem deci intr-o limitatie care limiteaza, iar tu, intr-o limitatie ce nu limiteaza.
- Nu! Eu sunt absolut liber, uiti ca alerg mai repede decat fotonii, si am obtinut dupa un examen foarte dificil masa de repaus. Numai asa pot sa ma odihnesc pe urechea ta cand doresc sa taifasuim.
- Ce zici tu, care le stii pe toate, Noica s-a gandit si la viteza luminii, cand a preluat limitatia ce nu limiteaza?
- Noica al vostru a fost un carturar de elita si v-a iubit prea mult, de aceea v-a dat nas, iar voi l-ati luat la purtare. Siur ca s-a gandit si la lumina, dar in exemplificari s-a limitat la modele terestre, mai accesibile intelegerii omului, desi “orizont miscator” cuprinde si campul electromagnetic.
- Sa revenim atunci la particula magnetica, dupa cate am inteles, nu trebuie cautata in substanta, adica in reteaua ei cristalina, atat de bine cladita, ci intru substanta, printre atomii si electronii rataciti.
- Daca ma gandesc bine, simt ca e o mare asemanare intre cele doua particule: intru si monopolul magnetic. Zice Noica despre intru: Primul titlu formal al acestei particule este punerea in lumina a cercului. Al doilea titlu formal este ca, in sanul miscarii inchise, el poarta ceva totusi deschis-orientarea. Termenii pe care ii leaga nu sunt indiferenti, nici echipolenti: unul e orientat spre celalalt. In sanul cercului (al ondulatorului s-ar putea spune) se pastreaza o forma de linearitate. Al treilea castig formal adus de intru este de a pune in lumina un spatiu, care, intocmai unui orizont este miscator. De fapt este un joc de spatialitate, iar nu un spatiu este un camp care creste dinauntru, un orizont care invaluie dinafara.
- Noica a sesizat deschiderea cercului in care parea inchis intru pe cand voi spuneti cu vehementa campul magnetic lipsit de surse - “iar termenii pe care ii leaga sunt orientati unul spre celalalt” - ba chiar a intrevazut si liniile de camp prin care se impreuna, pe cand voi insistati sa vedeti in continuare campul magnetic cu vartejuri. Cred ca ar trebui sa va aplecati mai bine asupra cuvintelor, mai ales asupra particulelor, sa invatati de la ele cum e cu campurile.
- La Noica devenirea se face intru fiinta pe cand la Dirac devenirea se afla intru inductie magnetica. Daca Noica se tinea de matematica si fizica, ar fi devenit mai universal decat Brncusi, ar trebui studiat de fizicieni mai ales.
- Tu, care esti atat de cuprinzator, spune-mi, poti sa comunici cu particulele, fie ele ale substantei sau ale cuvantului?
- Nu comunic, ci cuminec cu ele: cu toate, inclusiv cu cele care te obsedeaza, adica ma impartasesc la ele, sau intru ele.
Si pentru ca mi-am tras putin sufletul la umbra hexagonului lui Noica, luminandu-ne intru laturile lui, cautand monopolii magnetici, mi-am amintit de un filozof al vostru, stefan Lupascu, caruia Noica i-a prefatat o carte.
- Da, stiu, a aparut in colectia Idei Contemporane. Cred ca banuiesc ce vrei sa spui, exista acolo un paragraf care cuprinde ideea, o maieuticizeaza, apoi ii da drumul in lume.
“Un dinamism care tinde sa reduca omogen totul, in mare si mic, se impleteste si se opune, dupa el, unui dinamism care tinde sa diversifice totul. Fiecare se actualizeaza in dauna celuilalt, devine potential intr-a masura mai mare sau mai mica sub actiunea celuilalt, iar inclestarea lor, cu predominanta unuia ori altuia, ca si relatiul lor, reprezinta materia lumii sau cele trei materii, va spune autorul, cea in care primeaza identitatea, o a oua in care heterogenitatea si a treia in care tensiunea este de echilibru, naste sistemele cibernetice, adica iarasi cele trei sisteme cibernetice si ingaduie cunoasterea si logica, respectiv trei modalitati ale lor, pe care le poarta in cugetul sau, fara sa stie omul. Lucrurile suna in primul moment neobisnuit, dar totul este simplu ca o idee de presocratic, din doua impulsuri solidar contradictorii se face intreaga lume a naturii, a omului si a gandirii”.
M-a fermecat aceasta adulmecare: citind, vedeam grauntele magnetice ingramadite la cele doua margini ale magnetului, iar cand acesta era faramitat se imprastiau polarizand in marginile bucatelor faramitate, iar de aici, precum electronii determinati, luau calea generalului din al carui camp se creeaza alte identitati.
|
|
