|
Nr. 37, februarie - martie 2003
Un roman la “castel” sau George Focsaneanu la “Chateau Royal”
Letitia Militaru
“Chateau Royal” din Laval este un ansamblu elegant de sali de receptie. Cum de curand am participat la o sarbatoare organizata in sala in sala “Vienna”, nu mare mi-a foat mirarea sa aflu ca directorul castelului este un roman. Cand l-am intalnit pentru intarviu, m-a convins repede ca vorbea bine romaneste, desi incerca sa se scuze ca face greseli. Si cand ne-am prins in vorba, am aflta si de ce: George Focsaneanu este un roman nascut la Montreal, deci fara greutate l-am putea aseza in categoria romanilor de a doua generatie. Tatal, basarabean de vita veche, a venit la Montreal casatorindu-se cu o localnica (une quebecoise souche) pe numele sau mic Jeanne. Au avut doi baieti, dintre care unul este George. Au lucrat toata viata pentru si in restaurante.
“Imi iubesc parintii pentru ca m-au invatat multe, dar mai ales pentru ca mi-au dat un instrument de lucru in plus fata de multi din breasla mea: limba romana. Am vorbit-o cu tata, consecvent si fara sa-mi pun problema refuzului vreodata, desi cand am crescut am vazut in jurul meu, ca nu toti imigrantii stiau sa-si vorbeasca limba de origine. Stiam ca mai devreme sau mai tarziu imi va folosi la ceva. Am inceput sa invat incetul cu incetul, tot ce se face intr-un restaurant. Tot, de la cel mai jos nivel pana la momentul in care, in 1970, m-a angajat “Hilton” din Dorval. Au trecut 30 de ani, am urcat treapta cu treapta, anii experientei si de o buna bucata de vreme sunt la “Chateau Royal” din Laval. Am aflat ca in calitate d irector al unei asemenea companii initiativa, talentul de a conduce mai multe echipe si bunul gust in sensul armonizarii mai multor factori care sa duca la reusita unui eveniment sunt de mare pret. Evenimentul care se organizeaza intr-un asemenea local, se masoara dupa caracterul lui, dupa numarul de participanti, dupa originea celor care vor participa la eveniment, dupa gusturile culinare, si cate n-am avea de discutat la acest capitol. Dar George Focsaneanu i-a invatat si pe greci, si pe italieni si pe europeni si pe francofoni si pe anglofoni si sa stiti ca nu lipseste nici bucataria “kosher” pentru o clientela evreiasca. Partea decorativa a acestor sali trebuie actualizata tot timpul pentru a nu lasa impresii proaste invitatilor. “Suntem tot timpul atenti la ceea ce isi doreste clientul si ce ne sugereaza el. Nu toti care intra pe usa ajung sa semneze un contract de inchiriere pentru nunta, botezul, conferinta, simpozionul lor. Marketingul nostru urmareste si intelegerile nefinalizate, pentru ca fiecare dine aceste situatii ne invata cate ceva, ne imbogateste putin. Publicitatea pe care o facem prin presa este minima. Pana la urma cea mai buna publicitate este calitatea serviciilor tale.”
- Va simtiti ca o persoana care s-a implinit in cariera sa?
- Da, de ce nu. Mi-am verificat calitatile de om de afaceri tot in postul de director al unui ansamblu, PALLAS, care apartine acelorasi proprietari. Cand au vazut ca am pus lucrurile pe picioare acolo, mi-au acordat toata increderea lor si aici, la una dintre cele mai bine cotate intreprinderi din bransa. Ma simt ca o coloana a cladirii in care suntem si nu cred ca pe nedrept. In cazul meu, formarea in scoli nu a fost mare lucru, dar am acumulat 30 de ani experienta ce valoreaza foarte mult. In ’75 eram ospatar la Meridien, in ’82 la Hilton, in ’86 la Sheraton, am trecut la sef de sala si… Exista o scara ierarhica ce trebuie urcata treapta cu treapta. Am invatat cum sa-l ajuti pe client sa se opreasca la afacerea cu tine. Discutiile sunt in functie de bugetul pus in joc, in functie de care se alege meniul. Facem degustari de feluri de mancare pe care le pregatim. Tarifele noastre se clasifica in categoria celor rezonabile in domeniu.
- Azi este sambata. De ce nu sunteti acasa? Nici bal nu este in nici o sala din cele sapte existente.
- In asemenea zile, bucatarul isi face comenzile pentru “materialele” lui, eu ma ingrijesc de accesorii, de planificarea personalului pe sali si evenimente. Nu uitati ca cea mai mica dintre incaperi poate sa primeasca 120 de persoane, cea mai mare 1200. In plus ati vazut, cei care vin sa faca o vizita, se pregatesc de nunti sau alt eveniment in familie.
- Ce varsta are “Chateau Royal”?
- A intrat in al 13-lea si vedeti, este nevoie de renovari, de ameliorari, care sa nu afecteze evenimentele deja planificate.
- Ce va place in aceasta profesie?
- Relatia umana din afacere. Imi este usor acum cand imi cunosc bine clientela si rar dau gres. Cred ca oamenii la randul lor, se bucura ca sunt sfatuiti bine si ca lucrurile ies cum isi doresc ei. Sunt destule week-end-uri in care sunt mai degraba aici. M-am casatorit tarziu, cu o romanca din Braila, in ’93, asa ca am copii mici: fetita are cinci, baiatul un an jumate. Sase zile sunt aici, dar una mi-o impun sa fiu cu familia. Dej a cu fetita mea suntem la patru maini pe calculator. Imi place si ii place sa-i citesc povesti. Adesea trebuie sa ma antrenez in jucariile baiatului pentru a-l face sa descopere minunile varstei lui.
- Trecerea de la functia de director la cea de tatic presupune un anumit “savoir-faire”? Exista stiinta de “a fi tata”?
- Asta fiecare ar trebui sa o invete de la proprii parinti. Tatal meu ne-a fost un tata extraordinar: ne-a indrumat, ne-a instruit cat a putut, a fost foarte aproape de noi. Dar sincer, cand este sa pui in practica, pare totusi mai greu decat de statutul de director. La postul de dirctor te ajuta si stiinta dobandita in scoli si experienta: “sa taci si sa faci”. Ce este precis e ca am sa imping copiii spre facultate, caci in zilele noastre lucrurile s-au schimbat si sunt destule profesii care nu-ti rapesc din viata de familie, iti mai lasa timp si pentru tine insuti. Este important salariul, este importanta meseria si mai ales sa gasesti intre ele un echilibru al tau.
|
|
