|
Nr. 37, februarie - martie 2003
“Dorul meu si-a mandrei mele”
interviu cu interpretul de muzica populara Nicolae Furdui - Iancu
Letitia Militaru
Toate lucrurile in lumea aceasta, se invata! “Tatal nostru” si primele cuvinte de dragoste se invata!… Sigur de la parinti, de la bunici sau de la cei care ne sunt in preajma. Fara sa ne dam seama, ajungem la varsta maturitatii si spunem ca ne place cutare lucru sau ca nu ne place. Generatia mea a fost obligata sa uite de Dumnezeu, de istorie, sa uite de sarbatori religioase, sa uite viata de tara. Asa se face ca azi, destui “intelectuali” isi neaga originile rurale si ca dovada suprema spun: “Mie nu-mi place muzica populara!” Nu neg, s-a adaugat la acest proces de “orasenizare” si mutilarea folclorului prin ampla campanie “Cantarea Romaniei” unde si putinele talente inca existente au trebuit sa inalte “imnuri de laude” unui regim ce a lasat sechele pentru cateva generatii. Au avut totusi, unii dintre noi, norocul unei mame credincioase, al unui tata care “n-a rasucit butonul” cand radioul difuza “Din comoara folclorului nostru”, al unor bunici sau profesori care n-au lasat “adevarurile” pe care ei le stiau, in cuferele timpului. Asa se face ca mersul la biserica si nevoia de folclor n-au fost anulate.
In urma cu 20 de ani, in randul tinerelor talente de interpreti de muzica populara aparea un nume: Nicolae Furdui-Iancu. Daca atunci l-am remarcat usor, era pentru ca reveneau in repertoriul sau melodii pe care le auzisem la Felician Farcasu (a nu se confunda cu Dumitru Farcas). Era o asemanare de voce, cu aceeasi usurinta de a reda originalitatea graiului ardelenesc. Era aceeasi putere de a sustine intr-un registru vocal destul de rar si doina si cantecul de joc. Pentru ca stiam Apusenii “ca-n palma”, nu mi-a fost greu sa localizez zona pe care Nicolae Furdui-Iancu o canta si in care, am aflat mai tarziu, ca se nascuse. In scurt timp de la lansarea sa, l-au remarcat iubitorii de folclor din toate zonele tarii. In iarna ‘84-’85, Televiziunea romana a difuzat un interviu care intregea imaginea interpretului de muzica populara: isi culegea cantecele de pe plaiurile natale; era pe atunci un bun pedagog, dar mai ales nu voia sa lase uitarii izvorul acesta de inalta spiritualitate care este folclorul. . “Hm… Interviu pre-aranjat.” mi-am spus atunci, dar faptul ca Nicolae Furdui-Iancu a stiut sa-si pastreze locul de frunte in topul folcloric al celor doua decenii de cariera, nu este deloc de neglijat.
E drept ca in tara, l-am vazut in numeroase spectacole despre care am relatat in materialele radiofonice ale “Actualitatilor”. Nu neg ca, in ciuda reactiilor din jurul meu, am ramas printre cei care i-au admirat constant vocea, textele alese, calitatea si tinuta interpretarii. Dupa spectacolul de la Montreal, am avut prilejul unui scurt dialog:
LM: Bine ati venit la Montreal.
NFI: Bine v-am gasit pe dumeavoastra si pe toti cei care in seara aceasta au fost prezenti la acest spectacol.
LM: Dupa o seara ca aceasta (care la Montreal inseamna un succes) nu va pare mai bine ca sunteti interpret de muzica populara si nu unul de opera, cum ati fi putut fi conform vocii si unei dorinte din tinerete. (Sursa: site-ul internet al interpretului).
NFI: Nu am spus niciodata ca as fi vrut sa fiu cantaret de opera, ci am spus ca as fi putut sa fiu cantaret de opera. Poate soarta a vrut ca eu sa fiu interpret de cantec popular, sa port acest cantec in toate colturile tarii si in toata lumea. Am cantat la romani de peste tot in lume, mai putin la romanii din Canada, dar iata ca s-a ivit si aceasta ocazie sa stam de vorba la Montreal.
LM: Cand ati stiut ca “stiti hori”? (stiti canta)
NFI: Am constientizat lucrul acesta in perioada adolescentei. In momentul in care se maturizeaza vocea, un barbat isi da seama ca poate sa cante si apoi cand cu orchestra liceului m-am prezentat in fata publicului, mi-am dat seama ca si repertoriul era unul dintre cele mai asteptate.
LM: Normal ca era un repertoriu din zona Sohodolului Apusenilor, dar cum v-ati ales melodiile? Ati fost un observator al vietii satului sau ati avut indrumatori de genul “ie sama dragu’ tatii”, “vezi, dragu mamii?…”
NFI: Cam asa a fost cum spuneti. Parintii, familia, cei din jurul meu m-au invatat aceste cantece pe care si azi le “zic” cu mare placere.
LM: Pozele de familie, de pe site-ul dvs., stau marturie ca sunteti un “pui de buciuman”, “mandru si falos” dupa asemanarea tatalui…
NFI: Stiu si eu. Model de viata mi-au fost amandoi. De la fiecare parinte este normal sa iei si bune si rele. Eu consider ca de la amandoi ai mei, am luat lucrurile bune, ne spune Nicolae Furdui-Iancu razand.
LM: Cand ati intrat in zona de interpretare “Cantarea Romaniei”, ati fost constient ca numai cu asa-zisele “cantece patriotice” veti face un drum mai usor pe taramul cuceririi auditorului? (Seria de cantece cuprinsa azi pe CD-ul “Noi suntem romani”)
NFI: Nu le-as numi cantece patriotice in sensul denaturat din anii tineretii noastre. Aceste cantece se cantau inainte. Ele au insotit mari evenimente din istoria noastra: Revolutia de la ’48, Mica Unire si Marea Unire si isi pastreaza prospetimea si acum. Textele sunt aceleasi din timpuri stravechi. Putini stiu ca “Noi suntem romani este prima incercare a lui Vasile Alecsandri de a scrie “Hora Unirii”, asa ca, sunt mandru de a fi acordat acestui text locul pe care il merita.
LM: Imaginand un pod in spatiul muzicii populare romanesti, un capat ar fi departe in vremea lui Felician Farcasu, altul - aproape de noi - Dinu Iancu-Salajan…
NFI: Ardealul a dat multe voci profunde, puternice: Felician Farcasu, Ion Cristoreanu, Dumitru Sopon… La sugestia Radiodifuziunii Romane am reactualizat cateva din cantecele de joc si de petrecere ale lui Felician Farcasu dupa ce, marturie a frumusetii carierei sale nu mai erau decat inregistrarile din Fonoteca de Aur. Dar multe din vechile cantece de dor si de drag le-am cantat pe scena, pe undele radio sau in spectacole televizate.
LM: Printre primele LP-uri, in1984, a fost “Cetera si glasul meu”. Era deja o selectie de nestemate folclorice, care aimnteau de obiceiuri de lucru, de intalniri, de confruntari, de colindat, de adunare la joc si iubit, de laudat pe cei care erau de laudat, de criticat pe cei care meritau. LP-ul se incheia cu melodia “Cand ma ajunge cate-un dor…” Cate doruri are Nicolae Furdui-Iancu?
NFI: “Dorul meu si-a mandrei mele”… De altfel, consider ca am toate dorurile pe care trebuie sa le aiba un om normal, completeaza deloc jenat interlocuitorul meu. Poetul popular a fost un fin observator, critic. In textele de dragoste este multa inteligenta, subtilitate, minte sanatoasa. Graiul ardelenesc este extrem de nuantat, fapt ce mi-a permis o interpretare muzicala cu inflexiuni usor comice, cu doua intelesuri, alteori, amara si “plina de jele”. Femeie a fost, in cuplul ardelenesc, dintotdeauna motiv de fala, dar si tinta “primelor vorbe” din sat. Sotia mea, de-a lungul anilor, mi-a fost un mare critic, primul de altfel. Este profesoara de matematica. Cred ca sunt printre putinii solisti ai scenei romanesti care de 20 de ani, pastrez o casnicie frumoasa cu doi copii mari de-acum: Maria este studenta, Tudor este in ultimul an de liceu. Suntem fiecare cu preocuparile lui, cateodata impreuna…
LM: Spuneti-mi parerea dvs. despre muzica ethno… Este un pas inainte, este un pas inapoi?
NFI: Chiar am discutat cu colegele mele de turneu, componentele Grupului HORA. Muzica abordata de ele este in folosul celor tineri. Muzica populara prin vocea lor, ajunge si in discoteca si cei tineri ajung sa o asculte… Altfel mai greu… Este un compromis necesar…
LM: Care va este datina cea mai draga?
NFI: Sarbatorile de iarna raman imprimate in sufletul copiilor. Daruri, colinde, amintiri, iti raman pentru toata viata.
LM: Ati fost cu straituca la colindat?
NFI: Da, sigur ca da.
LM: De la ce varsta?
NFI: De mic… Am scos dupa cum stiti un album dedicat Colindelor, impreuna cu Dinu Iancu-Salajanu. Dar “Targul de fete” de la Gaina nu pot sa nu-l amintesc. Este o suita de manifestari care aminteste de “targuit” si apoi este posibil ca targuitul sa fie valabil si astazi, caci noaptea inaintea marii sarbatori este favorabila intelegerilor. Si iar interlocuitorul meu rade din tot sufletul.
LM: Ca n-ati facut rabat de la calitate in cariera dvs artistica am observat, dar ati incercat sa vedeti cine v-ar urma?
NFI: In acelasi registru de voce este Dinu Iancu-Salajan care v-a vizitat aici si care este fiul meu. Am de altfel 15 fini de cununie…. Ma mai ocup si de Ionut Fulea pe care sper de altfel sa vi-l prezint la o proxima ocazie.
LM: Nicolae Furdui-Iancu apartine unei formatiuni politice?
NFI: Da, de curand. De Ziua nationala a Romaniei la 1 decembrie 2002, am fost primit in Partidul National Liberal.
LM: Sunteti printre cei care au pus piatra de temelie a Fundatiei “Avram Iancu”.
NFI: Asta nu ma impiedica cu nimic sa am o optiune politica. Avram Iancu este un mot de al meu, este un erou. Revolutia de la ’48 a facilitat procesul de unire a tuturor romanilor. Seria de intelectuali pasoptisti au fost cei care au aratat ce inseamna constiinta nationala si au incercat sa o si insufle prin modelul lor de gandire. Societatea “Avram Iancu” doreste sa respecte obiceiuri, traditii stravechi, doreste sa cinsteasca memoria eroilor pentru ca un popor care nu-si respecta inaintasii, nu are identitate. Existam datorita celor dinaintea noastra. Am vrut cu ceea ce am facut sa intretin aceasta constiinta nationala. Si ma bucur sa aflu ca cea mai noua filiala a societatii “Avram Iancu” se gaseste aici la Montreal.
|
|
