|
Nr. 37, februarie - martie 2003
“Intre peisaj si compozitie”
Modest Bursucianu expune la Galeria Entre-Cadre
F.M.
Gerul si spectrul razboiului in Iraq au insemnat pentru pictorul Modest Bursucianu - dupa cum remarca el insusi - o puternica competitie. In ceea ce ma priveste, nu cred ca amatorii de arta au fost retinuti in fata semineului, stiind ca statia de metrou Mont-Royal se afla numai la doi pasi de Galeria Entre-Cadre, locul unde a avut loc vernisajul primei expozitii din acest an a artistului. Asa cum nu cred nici ca acestia au ingrosat randurile manifestantilor pentru pace din centrul Montrealului. Raman in acest caz doar la reflectia amara a unui alt important artist de origine romana prezent la galeria de pe Saint Laurent. Dezamagit fiind de lipsa de interes pentru evenimentele de cultura din Metropola, imi spunea: “Cu artistii, cu oamenii de cultura romani din Montreal poti cu usurinta forma un orasel. Intre ei unii buni si foarte buni. De ce trebuie sa fii bun si foarte bun in arta, din moment ce iti lipseste unul dintre cele mai importante declansatoare ale exploziei creative, publicul?”
De ce acest vernisaj ar fi trebuit sa beneficieze de o numeroasa prezenta din partea acestui public? Din cel putin doua motive: Primul este acela ca pictorul Bursucianu face parte dintre cei care ne reprezinta in modul cel mai pertinent si sustinut in comunitatea artistica montrealeza. El ne reprezinta nu numai prin calitatea artei sale - remarcata in nenumarate expozitii, dar si prin perseverenta cu care reuseste sa impuna tot mai mult grupul de pictura Versus - grup pe care l-a format si il conduce, si prin generozitatea cu care sprijina noua generatie de artisti sa-si gaseasca propria cale de exprimare - sa devina “buni si foarte buni”. Al doilea motiv este insasi expozitia actuala, o expozitie de desene in care descoperim o alta dimensiune a talentului sau. De data aceasta, pictorul a renuntat la forma clara, pentru a adanci intr-un spatiu puternic geometrizat. Intr-o “continua cautare de sine”, el elimina tot ceea ce ar putea altera tensiunea din fata necunoscutului. Tot ce am vazut in expozitie, mi s-a parut o cautare perseverenta a ideii. Linii in loc de pete de culoare, o geometrie reinventata care lupta cu figurativul pentru a-l anihila, toate mi s-au parut gesturi de o libertate absoluta, dincolo de toate constrangerile impuse de conventie.
Privindu-i lucrarile, mi-au venit in minte doua opere majore din domenii diferite: filmul “Satiricon” al lui Fellini si “Rapsodia boemiana” compusa de grupul Queen. Ceea ce le uneste este tehnica numita de specialisti “continuous development”. Planurile - in cazul filmului, secventele muzicale - in cazul operei rock, respectiv desenele din aceasta expozitie se succed intr-o inlantuire logica, fireasca, dar pe care nu o poti banui dinainte. Ca privitor - respectiv ascultator - esti in permanenta surprins de o explozie de imagini, vizuale sau sonore, pe care nu esti in masura sa o controlezi. Diferenta dintre primele doua opere si desenele lui Modest este ca in aceasta din urma explozia nu se sfarseste. Ea continua atata timp cat “dureaza” hartia. Din dorinta de a nu “plictisi privirea”, el renunta la redarea unei teme unice penru a se concentra asupra ferestrei, asupra peisajului, asupra geometriei ingineresti, unite toate prin alternanta ritmica a liniilor, a petelor informe. Fiecare desen reprezinta o “deschidere catre ceva”, mereu altceva. La baza fiecaruia sta dorinta de diversitate redata cu limbajul simplitatii. Cu fiecare desen intra intr-o alta dimensiune, pana cand ajunge sa “modeleze vidul”, sa-l hibridizeze cu magicul punct.
Modest Bursucianu a ajuns la stadiul la care poate “desena asa cum vrea”. Este din ce in ce mai putin interesat de forma, de canoane si mult mai mult preocupat de esenta.
|
|
