|
Nr. 37, februarie - martie 2003
Dublu sau nimic - Interviu cu Leonard Dorin Doroftei
F.M.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu ... cand ma gandesc la un boxeur, tributar al filmelor lui Silvester Stallone si eroilor ringului de pe vremea mea Clay, Foreman, Frasier, ma gandesc la un colos de peste 0,1 tone, inalt cat usa, cu tricoul plesnind de bicepsi. De aceea, cand ma asteptam sa mi se deschida usa locuintei lui Leonard Dorin Doroftei,mi-am pozitionat privirea undeva la o inaltime de vreo doi metri. Sa-l pot privi in ochi. Am fost surprins pret de cateva clipe pentru ca aparea nimic in cadru. Doar plafonul holului de intrare. M-am recules si amintindu-mi ca Leonard boxeaza la o categorie usoara, l-am cautat ceva mai jos, mai jos, si mai jos...
“Buna seara. Leonard?”
“Buna seara. Eu sunt.” Dupa care mi-a intins mana, un ges la care am raspuns cu o umbra de ezitare. Era un ger cumplit afara si-mi era teama ca-mi vor ramane degetele prinse acolo, ca intr-o menghina.
Monica, sotia sa, ne-a pregatit un excelent ceai dupa care a reusit sa-i traga deoparte pe tinerii Doroftei, Alexandru si Adrian, lasandu-ne pe Dorin si pe mine sa vorbim. Cu mainile cautand caldura canii de ceai am inecput sa-l cunosc pe cel care dupa Nadia Comaneci, este cel mai cunoscut sportiv roman la Montreal.
“Stiu ce credeti.” - mi-a pus inca de la inceput, ca sa clarifice lucrurile. “Aveti impresia ca boxul este o bataie intre doua brute. Ei bine, nu este asa. Boxul, vreti sa fiti de acord sau nu, este o comptetitie, o intrecere. Nu uitati ca inca din antichitate era coniderat o arta.“ Ma incred in ceea ce imi spune el, dar ma intreb ce anume gandesc invinsii sai. Dupa o cariera ca a lui Dorin, intinsa de-a lungul a 18 ani, in care a obtinut 239 de victorii, fiind invins doar de 15 ori ca amator, si dupa toate cele 22 de meciuri castigate ca profesionist, intre acestea din urma 15 in fata publicului montrealez, boxul poate fi privit ca o arta. “Dra publicul montrealez nu inseamna si publicul roman din Montreal. Este marea noastra amaraciune, a sportivilor, de a nu ne auzi incurajati in limba noastra. Toata lumea striga in sala Dorin, Dorin... dar eu as vrea sa aud: Doroftei, Doraftei...” Numele lui in ring, ca sportiv, este Leonard Dorin; pentru romani insa a ramas Doroftei. “As fi nedrept - continua Dorin - sa spun ca nu au fost romani la galele la care am participat. Au venit, dar foarte putini. Cat timp a fost Fane Spoitorul la Montreal, erau mereu acolo sa ne sustina. Acum ... numai daca facem biletele cadou. Iar cu asta nu sunt de acord.”
“Sunt mandru de a fi roman. Una dintre dorintele mele cele mai puternice a fost sa scapam sportul nostru de complexul de a fi roman. Cred ca am reusit sa-mi aduc contribuitia. Mai ramane sa scape de complexul asta publicul roman de aici si de peste tot.”
Auzindu-l vorbind am inteles de ce prietenii si colegii sai il numsc Mosu’. L-am intrebat totusi, dorind o confirmare din partea sa. “Poate pentru ca sunt mai in varsta ca sportiv. Si poate pentru ca nu vorbesc prea mult, iar atunci cand o fac, cred ca ii cicalesc cu sfaturile mele.” Am inteles si de ce la Montreal, la InterBox Corporation - compania cu care are contract, i se spune Leul. Are o inima mare si niciodata nu renunta, ramanand tot timpul intr-un calm si o modestie la care nu te astepti de la o vedeta de talia si cu performantele lui: campion national de juniori - de doua ori, campion national la seniori - de cinci ori; medaliat olimpic - de doua ori; campion european; campion mondial; campion mondial la profesionisti, versiunea WBA. Dar mai mult decat toate acestea, Dorin nu vrea sa dezamageasca. “Si nu am dezamagit pe nimeni, niciodata.” Drept urmare, anul trecut - 2002, a fost declarat drept cel mai valoros sportiv roman.
“Credeam ca m-au uitat. A fost o surpriza deosebita, dar mai cu seama a raspuns unui alt vis al meu: acel a de a boxul in randul porturilor “civilizate”. Am reusit impreuna cu Francisc Vastag, pe care il consider - si nu numai pentru ca imi este nas de cununie si nasul unuia dintre baietii mei - cel mai mare boxeur roman, sa schimbam putin perceptia pe care o avea boxul.”
“Ce pretuiesc mai mult la advesari? Ii pretuiesc pe cei care nu confunda boxul cu bataia, cu violenta. Ii pretuiesc pe cei carora nu le este frica. L-as pretui si pe Mayweather - campion mondial in versiunea WBC - daca ar accepta sa luptam impreuna. Dar ii este frica. Nu atat lui, cat managerilor lui.”
“Nu, nu sunt un bataus. In copilarie, ca fiecare, ma incaieram si eu, dar nu sunt un bataus. Oricum o bataie cu mine se termina dupa primul pumn...”
“Frica? Nu stiu ce este frica in ring. Stai in ploaie si speri sa nu te ploua? Mai mult imi este frica sa nu mor de foame decat ceea ce mi s-a putea intampla in ring.”
“Nu banii m-au facut mare. Nici succesul nu m-a schimbat, ci oamenii printre care traiesc, dragostea si aprecierea lor.”
Cu tot succesul de care se bucura la Montreal, Dorin nu crede ca va ramane aici. Chiar daca si-a depus cererea de emigrare, gandul ii sta tot acasa. “Canada pentru mine nu reprezinta nimic in spatiul amintirilor. Canada este doar prezent si viitor.”
Are o mare admiratie pentru cei care emigreaza, dorind sa aiba forta lor de caracter pentru a pasi peste sentimente, sa ramana la Montreal, unde a inceput sa se simta “acasa”, sa ramana pentru copiii sai. “Am fost norocos sa fiu in Canadacand acestia sunt inca mici. Cred ca daca eram in Romania ii zguduiam putin. Aici am invatat ca trebuie sa vorbesc cu ei, ca trebuie sa fiu langa ei in permanenta. Am invatat sa fiu tata; cum nu as fi fost in tara. Violenta intoarce violenta.” Dar pentru a ramane in Canada- si asta o transmite si celor care vor sa vina - trebuie sa fii “numarul unu” in domeniul tau. “Nu esti cel mai bun, nu ai ce cauta aici. Pentru Romania este altceva. Acolo cine are bani, invarte locul.”
Emigrarea in Canada, desi putini stiu sau cred, a simtit-o si el ca noi toti. “Am venit cu doua valize si mi-am facut 3-4 prieteni. Acum, dupa cinci ani, am mai mult decat doua valize, nu si mai multi prieteni. Fiecare traieste pentru el si pentru proiectele lui. Iar comunitatea romana... de la tine aflu ca este atat de mare la Montreal.” Cu toate acestea, ploiesteanul de 33 de ani se simte realizat. Are o familie care inseamna totul pentru el - pe care si-ar dori-o marita si cu o fetita; a ridicat tricolorul romanesc pe cele mai inalte catarge; a reprezentat si inca mai reprezinta Romania. Dar mai ales, este parinte.”
Ce va face de aici inainte, tinand cont ca a fost aproape de a agata manusile in cui?” Eu nu ma pot exprima decat in ring. Daca nu exista boxul poate ca alegeam fotbalul, ca si fratele meu. Dar boxul exista. Am sa mai lupt de cateva ori, dupa care am sa-mi incep viata de antrenor. Este singura poarta pe care o pot deschide. Dar inainte as vrea sa-l intalnesc pe Mayweaher: dublu sau nimic! Dar nimic nu se mai poate.” Dupa care o sa petreaca mai mult timp cu familia sa, cu muzica romaneasca care reprezinta o adevarata pasiune pentru el si privind catre sotia sa, “cu mancarea romaneasca gatita de Monica”.
|
|
