|
Nr. 37, februarie - martie 2003
Personajul - sau cum se falsifica adevarul
Vasile Ibanesteanu
O zi de toamna in anii in anii 1984 la Montreal. Telefonul suna, la celalalt capat al firului cineva imi propune, in limba romana, o intalnire pentru a-mi prezenta o asigurare de viata. Accept, il invit acasa. In ziua urmatoare, la ora stabilita, apare un personaj cocotat pe niste pantofi cu tocuri - erau la moda - cu un aer jovial, accentuat de o cravata si o batista rosie. Era insotit de o blonda expresiva pe care ne-a prezentat-o drept secretara lui. Dupa ce s-a asezat tacticos, dintr-o geanta uriasa a scos o serie de hartii pentru a-mi prezenta oferta companiei de asigurari Maritim. Indreptandu-si privirea spre geam, dintr-o rotire a mainii mi-a aratat o serie de blocuri, spunandu-mi cu emfaza: “Vedeti, acestea sunt ale noastre, ale companiei, si avem peste tot in America de Nord. Noi facem numai investitii sigure.”
Am studiat oferta si dupa doua zile am devenit clientul sau. Personajul afabil, cu aer de clown, mi-a devenit simpatic. Era foarte interesat de ceea ce faceam, de preocuparile mele. Eu eram sosit nu de mult in Canada, si ca atare eram incantat sa cunosc pe cineva din comunitate, care traia de mult timp la Montreal. Dupa cateva luni aveam nevoie de un permis de functionare de la Oficiul de Protectie a Consumatorului. I-am vorbit despre proiectele mele. S-a aratat foarte deschism-a pus in contact cu o alta pesoana. O blonda, dar de data aceasta una lipsita de orice expresie, politicoasa si cu exprimare monotona, mi-a spus ca poate sa ma ajute sa am permisul repede si sigur in schimbul a 3000 de dolari cash. Mi-am zis, in gandul meu: “se vede ca si in Canada au practici asemanatoare cu cele din Romania”. Insa aveam nevoie de permis imediat si ca atare am acceptat.
Cu alta ocazie, cineva din familie cauta de lucru. Personajul, care ma vizita destul de des, a aflat si mi-a spus: ”eu pot sa-ti ajut ruda si, personal, nu vreau nimic pentru ajutor, insa am nevoie de 500 de dolari pentru a-l invita pe patronul companiei, care este un prieten din copilarie, la un restaurant. Tinand cont de pozitia lui, nu pot sa-l invit la orice restaurant”. Dupa ce m-am consultat cu ruda mea nou sosita in Canada, am acceptat sa-i dam 500 de dolari. Dupa cateva zile, personjul mi-a spus radios: “uite adresa, ruda ta sa se duca imediat sa depuna un curriculum vitae.” In scurt timp, ruda mea a inceput sa lucreze. Facut lucru, mi-am zis, personajul este influent si are putere. Profund indatorat, l-am invitat la masa in familie. A venit insotit de o doamna respectabila, ce arata a fi mai mare decat el cu vreo doua decenii si pe care ne-a prezentat-o drept sotia sa. Intre timp mi-am deschis propriul meu birou si personajul ma vizita aproape in fiecare zi. Intotdeauna imi spunea ca este foarte grabit, ca are treburi importante, imi vorbea de mari productii cinematografice la care el participa, expresia lui favorita fiind “imi suna apa in cap de cate am de facut”. Imi vorbea de milioanele pe care el le invarteste, insa, spre stupefactia mea, la plecare ma intreba daca nu pot sa-i imprumut douazeci de dolari, ca o sa mi-i restituie. Binainteles, il imprumutam sistematic.
L-am vizitat acasa, unde avea un birou improvizat. Peretii erau tapitati cu poze in care personajul se afla in compania unor artisti sau politicieni celebri. Intre timp, ruda mea angajata la interventia personajului, fire iscoditoare, a aflat de la colegii sai care au fost angajati in acelasi timp cu ea ca ei au stiut de posturile respective din anunturile din ziar. Eu, care am “defectul“ de a nu fi banuitor, mi-am zis ca o fi o coincidenta. Cu timpul s-a stabilit o amicitie intre mine si personaj. Intr-una din zile, la o cafea, mi-a spus in mod discret ca daca sunt interesat de o blonda sau de o bruna, el poate sa-mi aranjeze. Ca sunt “fete”, unele chiar casatarite, care, in timpul serviciului, mai lipsesc o ora-doua si in felul acesta isi rotunjesc veniturile cu cateva sute pe saptamana. Avea o “colectie” bogata, inclusiv studente. Imi recomanda o noutate, “o negresa superba”, studenta la Universite du Montreal. In ciuda ofertei tentante, l-am refuzat: orgoliul meu masculin era prea puternic, doream sa cuceresc o femeie, nu sa o cumpar. Din ziua aceea, un sistem de alarma s-a declansat in adancul fintei mele. Am inceput sa intrevad mai bine originea multiplelor sale relatii. Am inceput sa-l observ mai cu atentie. Era insotit de diferite tinere. Despre fiecare imi spunea ca este un talent in domeniul muzicii, al picturii sau al literaturii, si ca el le va transfrorma in vedete.
Intr-una din zile, ruda mea imi telefona de la serviciu si, triumfatoare, imi spune: “Luzarul tau ne-a pacalit”. Nu intelegeam ce vrea sa spuna, dar in cele din urma m-am lamurit. Luzarul era personajul. Ruda mea aflase de la patronul ei, cu care lucra in acelasi birou, ca acesta nu s-a intalnit niciodata cu personajul, ca postul pe care il ocupa a fost dat publicitatii in ziare, iar curriculum-ul sau corespundea pur si simplu cerintelor. Facut lucru, personajul ma mintea. Am inceput sa ma interesez mai indeaproape de biografia lui. Nu a fost dificil, era cunoscut in comunitate. Numai ca eu preferam sa-mi formez singur impresia asupra oamenilor, moiv pentru care am evitat sa intreb despre el pana la acea data. Cineva mi-a adus chiar articolele din ziarele montrealeze ale anilor trecuti, care vorbeau despre ispravile personajului. Marunt functionar la o banca, dar bucurandu-se de increderea “sefei”, a delapidat prin diverse falsuri sume importante de bani, ceea ce a dus la condamnarea sa penala. Dupa un an a fost eliberat sub cautiune. Am aflat de activitatea sa in domeniul prostitutiei, literatura de specialitate si organizarea de mici retele clandestine. Am aflat ca pozele cu personalitati cu care ii sunt tapitati peretii sunt obtinute prin diverse trucuri si trucaje. Am mai aflat ca “victimele” sunt recrutate din randul celor care au veleitati artistice si doresc sa reuseasca cu orice pret. Personajul si-a format o adevarata strategie. In permanenta are relatii cu ziaristi care sunt cultivati sub diverse forme. In prima faza, cineva va scrie - daca este posibil intr-un jurnal de mare tiraj - despre tanara recomandata. Dupa primul articol tanara este convinsa ca si-a gasit impresarul vietii, iar daca este casatorita, personajului i se aduc multumiri chiar si de catre sot. Trebuie mentionat ca personajul tine sa aiba relatii cu toata familia “alesei”. Personajul are rabdare chiar si ani de zile si, in functie de evolutia tinerei, vor urma celelalte faze pe care nu le putem descrie exact, dar pe care le banuim. Banuiala porneste nu numai de la cele spuse de el, dar si de la faptul ca o mare parte din cele care au perseverat sa ramana langa impresarul “impresarul” lor sunt astazi niste fiinte nefericite, ca sa nu spunem ratate.
Am mai aflat ca el nu avea dreptul sa desfasoare o activitate de curtier datorita cazierului de delicvent si ca atunci cand m-a vizitat prima oara - insotit de asa-zisa secretara, blonda expresiva - ea era cea care detinea permisul si era curtierul - dar nu stiu nici astazi din ce ratiuni ii facea jocul - ca blona inexpresiva careia i-am 3000 de dolari era “informatoarea” lui si ca as fi putut sa obtin permisul si fara ajutorul ei. Personajul isi formase o retea de informatori, dar de ce, daca, si cui transmitea informatiile primite la randul lui, nu stim. Toate aceste “revelatii”, care pot fi verificate cu usurinta de catre un avizat, m-au determinat sa incetez orice relatie cu personajul.
Anii au trecut. Revolutia din Romania a dat noi sperante diasporei noastre. Dupa toti anii de pribegie, era pentru prima oara cand ma apropiam de Consulatul Romaniei la Montreal. Parea a fi un entuziasm general in interiorul acestei institutii. Noii diplomati cautau sa aiba un dialog cu comunitatea. In decembrie 1992, foarte activul consul Mihai Delcea ne-a rugat - daca putem - sa sprijinim Consulatul in desfasurarea Festivalului Filmului Romanesc la Montreal. Consulatul orgnanizase aducerea a zeci de filme documentare cu TAROM prin New York. De la New York filmele au fost transportate de unul dintre colegii mei. Dupa aceea, acelasi consul m-a rugat sa-l ajut, daca pot, pe cel care se va ocupa de organizare la Montreal, fiindca este “un baiat bun”. Spre surprinderea mea, baiatul bun era personajul.
Timpul mi-a estompat deceptia pe care mi-o pricinuise, ba chiar m-am culpabilizat, spunandu-mi ca am fost prea intransigent cu el. Am aflat de la personajul pe post de organizator ca din cauza unui esec de moment nu are birou, ba mai mult, in urma unei neintelegeri cu Bell Canada, nu are cum sa ceara un numar de telefon pe numele sau. Plin de intelegere si bune intentii, i-am pus la dispozitie un birou pe care l-am inchiriat imediat de la administratia blocului unde aveam eu biroul. Am instalat un telefon si am cerut la Bell Canada un numar in numele companiei mele si iata-l pe personaj instalat in centrul orasuluicu toate facilitatile necesare. Mi-a spus in prealabil ca va primi in jur de cinzeci de mii de dolari de la guvernul provinciei Quebec pentru actiunea desfasurata.
Personajul a inceput actiunea de organizare in stil mare. A invitat mai multi actori de renume din Romania. Distinsii oaspeti au fost cazati la hotelul Richelieu* situat pe strada Peel, hotel in care consulatul isi caza invitatii. Acelasi consul l-a prezentat pe personaj administratiei hotelului care, in felul acesta, i-a acordat toata increderea. A inchiriat doua sali pentru desfasurarea spectacolului, a organizat un cocteil de deschidere, unde totul era din abundenta. Actorii invitati au beneficiat de toate facilitatile, inclusiv de a vorbi gratuit si la discretie cu cei dragi de acasa din biroul generosului organizator, care, in ochii lor, devenise un soi de impresar de anvergura. Printre invitatii din Romania nu lipseau nici ziaristii. Dupa primele saptamani, pe mine ma nelinisteau facturile de mii de dolari care se adunau. Am inceput sa-l intreb cand va primi banii. Imi spunea tot timpul ca trebuie sa soseasca, ca sunt niste incurcaturi pe la Guvernul din Quebec. Intr-una din zile, l-am prezentat unei respectabile doamne de origine romana, casatorita cu un canadian de mare influenta in cercurile politice de la Ottawa. Doamna, impresionata de actiune, a obtinut in aproximativ o saptamana zece mii de dolari din niste fonduri ale guvernului federal. Personajul era fericit si, inainte de a-l depune, a fluturat cecul peste tot. In felul acesta i-au crescut si mai mult actiunile si, totodata, usurinta de a obtine mese la restaurante si o serie de servicii in credit.
In cele din urma, Festivalul filmului a luat sfarsit. Nu a avut audienta pe masura organizarii, insa informatiile din mass-media, mai ales cea romaneasca, au fost bine orchestrate. Toate ziarele vorbeau de un succes de rasunet, iar numarul spectatorilor cred ca a fost multiplicat cu doua sute la suta. Bilantul financiar: datorii de cateva zeci de mii de dolari. Datoria numai catre compania mea se cifreaza la 7.300 dolari, la Hotel Richelieu, 6.540 de dolari, la Goethe Institut, 3.900 de dolari, si lista continua cu sali, restaurante sau imprumuturi de la diverse persoane. Consulul care-l prezentase la hotel sau altor persoane era cautat zilnic. In cele din urma, el s-a salvat, plecand in Romania. Personajul - ramas fara birou si telefon, urmarit de cei carora le datora bani - nu se dadea batut, ba dimpotriva, el era cel care ameninta in stanga si dreapta. Stia ca legal nu i se putea face mare lucru, deoarece, material, nu poseda nimic si era fara venituri. Traia intretinut de tatal si de concubina lui. Insa in scurt timp i s-a intins o alta mana, de data aceasta din partea Consulatului roman din Toronto. Reprezentantul economic al Romaniei, Dan Dumitru, a inchiriat un birou si a instalat un telefon pe numele sau la Montreal si le-a pus la dispozitia personajului. Cu o frenezie deosebita, Ambasadorul Gabriel Gafita a cautat sa-l impuna in diferite cercuri. Ba mai mult, personajul devenise “sfatuitorul de taina” al ambasadorului Romaniei la Ottawa. Apoi si-a inceput turneul in Romania, unde actorii invitati la Festivalul Filmului Romanesc din Montreal i-au acordat toate onorurile, caci nu uitasera tratarea “regeasca” pe care personajul le-o acordase la Montreal. Mass-media a inceput sa vorbeasca despre el ca despre cel mai celebru producator si impresar pe care il au romanii in strainatate. Un adevarat Mecena.
In timp ce personajul era in Romania, tatal sau, ajuns la varsta senectutii, fost medic oftalmolog in Montreal, a decedat. Tata care nu a stiut in tinerete, cand si-a schimbat numele in Buruiana, ca poate va fi un nume cu profunde semnificatii pentru fiul sau. Tata care nici macar in moarte nu si-a gasit imediat linistea, fiindca a foat tinut la morga vreo trei saptamani, pana ce fiul sau Mihai (zis Michel) a catadicsit sa se intoarca din Romania pentru simpla intamplare a mortii tatalui sau. Acesta este personajul despre care d-l. Mihai Pelin, in lucrarea sa “Opisul emigratiei politice” (Destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din Arhiva Securitatii) spune: “Buruiana Mihai.**Nascut in 1953, la Bucuresti, intr-o familie de medici. Absolvent al Liceului Mihai Viteazul. Mai tarziu va afirma ca ar fi debutat in 1968 cu un interviu ce i-ar fi fost acordat de Victor Eftimiu, pe atunci presedinte al Uniunii Scriitorilor (functie pe care Victor Eftimiu nu a detinut-o niciodata, n.n.). In 1970 a parasit Romania legal, la chemarea rudelor din strainatate, devenind asistent de regie la Oficiul National al Filmului din Canada. Apoi s-a lansat in afaceri. In conformitate cu fisele securitatii, d-l M. Pelin scrie ca M. Buruiana vine dintr-o familie de medici. Se stie ca tatal sau a fost medic, dar nu si mama sa, asa cum se subintelege din text. Apoi continua: “absolvent al Liceului Mihai Viteazul”. Haideti sa facem un calcul: M. Buruiana este nascut in 1953, pleaca din Romania in 1970, deci avea 17 ani. Cei care am trait in Romania stim ca liceul avea pe atunci o durata de patru ani, la care, daca mai adaugam scoala generala de opt ani si cei sapte ani pana la inceperea scolii primare, totalul este de nouasprezece. In Romania acelor ani nici macar copiilor loviti de aripa genialitatii sistemul nu le permitea sa faca doi ani intr-un an. Dar iata ca dupa “Opisul emigratiei politice” ”eroul” nostru era absolvent la 17 ani.
“In 1968 a debutat cu un interviu acordat lui Victor Eftimiu”. Uimitor, in Romania lui Ceausescu, un elev de cinsprezece ani a luat un interviu unui renumit scriitor. Pentru cine si in ce calitate?
“A parasit Romania legal, la chemarea rudelor...” . Vai, ce elegant se pleca din Romania! Va amintiti, dragi compatrioti, era suficient sa te cheme rudele si indata se putea pleca cu intreaga familie. Si daca este asa, ce cauta numele sau in “Opisul emigratiei politice”?
“... devenind asistent de regie la Oficiul National al filmului din Canada”. Dumneavoastra, cei care sunteti aici de zeci de ani, ati auzit de celebrul adolescent venit in Canada si devenit peste noapte asistent de regie - si nu oriunde, ci la Oficiul National al Filmului din Canada? In baza caror studii, caror considerente? Mister total.
“Apoi s-a lansat in afaceri”... Daca afacerile sunt privite prin prisma unora - adica cum sa-i pacalim pe altii - atunci sunt de acord cu acest paragraf. Pentru acest tip de afaceri, autoritatile canadiene l-au “premiat” cu un cazier juridic in fata unui “juriu” alcatuit din avocati, judecatori si politisti. Ba i-au acordat si odihna dupa gratii. Ca in filme.
Facut lucru, redutabila securitate romaneasca, cea care avea informatori pretutindeni si care a tinut un popor in teroare aproape o jumatate de veac, era ... dezinformata in ceea ce-l privea pe personajul nostru. Ideea in sine merita un zambet. Parerea mea este ca opisurile scrise in spiritul celor mai de sus sunt o vasta diversiune pentru a fi camuflati adevaratii informatori. Cu toate ca scrierea se numeste pretios si cu iz arhaic “Opisul emigratiei politice”, dar daca o cititi cu atentie, veti realiza ca adevarata emigratie politica din Canada este aproape inexistenta. Dar lucrurile nu se opresc aici. O alta scriere - intitulata “Who’s who - Romanii din America - 500 de personalitati din SUA si Canada”***, editata in Canada si al carei autor este confratele nostru de diaspora Dan Fornade - dedica o pagina lui M. Buruiana.
“BURUIANA MIHAI (MICHEL) - producator, jurnalist, scriitor, impresar. S-a nascut la 17 februarie 1953 la Bucuresti, fiul lui Alexandru (oftalmolog) si Edwiga (violonista). In anul 1970, s-a stabilit in Canada, la Montreal. Dupa studii de arta cinematografica si de istoria artelor, se consacra realizarii de spectacole”. Urmeaza apoi o pagina cu toate pretinsele realizari ale acestuia, din care nouazeci la suta sunt fantezii. Autorul citeaza ca surse de documentare un articol din “Cotidianul” (Bucuresti) si un dictionar de personalitati publice-politice (tot din Bucuresti).
Inceputul, asemanator cu cel al opisului, mentioneaza profesia parintilor, dar de data aceasta mai bine documentat. M-a frapat faptul ca atat in “Opisul personalitatilor politice” cat si in “Romanii din America”, la cei mentionati nu este trecuta profesia parintilor. In cazul nostru, deschiderea se face cu profesia parintilor. Oare de ce aceasta exceptie? Simplu, dupa mine: de la inceput, personajul are nevoie sa i se creeze o atmosfera de simpatie si seriozitate. Este prezentat ca producator, jurnalist, scriitor, impresar. Ar fi interesant de stiut daca autorul a vazut sau a auzit de vreun film sau spectacol de teatru produs de M. Buruiana.
Jurnalist??? Poate ca acelasi autor ne-ar putea arata concret vreun ziar la care M. Buruiana a lucrat sau a scris. Scriitor??? Da, in1989 a aparut la editura “Humanitas”, infiintata de d-l Constantin Stoiciu, lucrarea “Avortement, Oui- Non”- practic un interviu realizat cu doua persoane in Quebec si concretizat intr-o carte. Impresar??? E drept ca se ocupa de promovarea tinerelor talente, dupa cum aratam mai sus, si cu toate ca in ultimele trei decnii nici untalent descoperit de M. Buruiana nu a ajuns la maturitatea artistica, el persevereaza...nu se stie niciodata.
Uimitor este ca Dan Fornade, autorul scrierii “Romanii din America”( sau Enciclopedia romanilor in strainatate, cum ii place sa o mai intituleze), care traieste printre noi, la Montreal, de un sfert de veac si care-l cunoaste foarte bine pe personaj, a citit ziarele canadiene care vorbeau de delicventul M. Buruiana , fost functionar la banca. Domnia sa cunoaste chiar si episodul (din anii trecuti) amenintarii cu moartea a ministrei adjuncte a culturii din Quebec, act in urma caruia M. Buruiana a suportat arestul, cat si rigorile unui proces.
Studiile???studiile lui M. Buruiana s-au oprit la nivelul liceal, cu toate ca autorul citeaza surse de informatii din Romania- surse care, dupa domnia sa, ar constitui o acoperire. Truc ieftin. L-as intreba pe Dan Fornade: de ce toata aceasta falsificare a adevarului? Am plecat si continuam sa plecam din Romania datorita minciunii si umilintelor suferite in fiecare zi si din dorinta sa traim intr-o lume mai frumoasa si mai buna. Oare sa ne urmareasca minciuna ca un blestem sau s-a transformat ea in a doua noastra natura?intrebarile sunt retorice. Se pare ca in cazul nostru raspunsul nu-l da tot Dan Fornade, in prefata scrierii sale:” Peste ani, cand se vor scrie carti pentru si despre diaspora romaneasca, cand praful se va asterne peste paginile enciclopediei, cand munca celor ce vor veni la rand sa intoarca fila istoiei pribegiei noastre va doar o completare si o actualizare a unui material existent...”etc, etc.
Oare chiar isi fac iluzii autorii zecilor de scrieri, dictionare, opise, enciclopedii, ca cei care vor veni doar vor completa si actualiza ce au facut ei? Oare de aici graba acestor numeroase scrieri, ajustarea si perierea de biografiiin ideea ca asa vor ramane pentru posteritate? Va faceti iluzii, domnilor autori,mai devreme sau mai tarziu adevarul este cel ce va invinge.
In luna ianuarie, M. Buruiana a acordat un interviu unui ziar din diaspora noastra,****in care vorbeste de un eveniment cultural de mare amploare in Romania, despren care spune:”Organizarea si conceptul mi-au apartinut de la inceput, dar m-am asociat cu o serie de parteneri de prestigiu- asa cum am facut si in cazul evenimentelor din Montreal- printre care amintim Ministerul Culturii din Romania, Primaria Bucurestiului (prin primarul general, d-l Traian Basescu), Ambasada Canadei la Bucuresti, Ministerul de Externe al Romaniei (prin dl. Gabriel Gafita, fostul ambasador al Romaniei in Canada, in prezent director MAE)...”,la care se adauga o serie de nume cunoscute din comunitatea romaneasca: “D-l Adrian Popovici, o somitate in Drept si profesor la Universitatea din Montreal, doamna Camelia Dumitru, profesoara titulara la catedra de economie de la UQAM, dl. Mircea Alexandru Mateescu, profesor la UQAM, d-na Ruxandra Botez, profesoara la Scoala de Tehnologie superioara. De asemenea domnul Hanganu, cunoscutul arhitect...”. Si ca sa fim bine si cu cele sfinte, in final il mentioneaza pe “parintele Cezar Vasiliu”.
Iata, stimati compatrioti, cui incredinteaza guvernantii de la Bucuresti schimburile culturale dintre romania si Canada. Iata cum, prin vointa lor, un delicvent de drept comun isi sociaza numele cu cel al unor institutii de mare valoare. Iata cum unele personalitati respectate ale diasporei noastre, care si-au gasit locul si prestigiul in societatea canadiana prin munca de o viata, sunt asociate cu cineva care este exact contrariul lor. De ce? Raspunsurile ar fi multe...
*astazi hotel Mariott
** ”Opisul emigratiei politice”- Destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhiva Securitatii”- Editura Compania 2002, Bucuresti
*** “Who’s Who”- Romanii din America; 500 de personalitati din S.U.A. si Canada- Editura Danway, 2001, Montreal.
**** “Pagini romanesti”- ianuarie 2003.
|
|
