|
Nr. 37, februarie - martie 2003
Placerea de a face muzica “plein temps”
Letitia Militaru
Despre dl. Cristache Zorzor a scris mai mult presa francofona anglofona de la Montreal, decat ziarele romanesti de aici. Este drept, nu este deloc tipul de pensionar pe care il conturasem in primii ani de serviciu, in Romania. De mai multi ani, ma uineste cu agerimea spiritului sau, cu incurajarule sale, cu maniera de a se dedica unei placeri pe carea asteptat-o cu rabdare si careia acum i se daruie cu adevarat. A face muzica! A face muzica, n-a insemnat pentru Cristache Zorzor invatarea si ameliorarea tehnicii interpretative. Vioara, caci acesta pare sa fie instrumentul preferat, i-a luat o buna parte din pregatirea si studiile muzicale. Pianul l-a slujit ca un adevarat prieten, care iti confirma sau infirma curajos ceea ce ai spus. CAMMAC a fost si este un colaborator exceptional. CAMMAC s-ar traduce cu Orchestra amatorilor de muzica din Canada. In postul de violonist, sub bagheta tanarului Sebastien Lauriault, orchestra este un model de munca facut in echipa, la un nivel calitativ exceptional. Entuziasmul varstei dirijorului, respectul instrumentistilor pentru Maria-Sa “muzica” una sau alta, amandoua la un loc au dat o vizibilitate si recunoastere in domeniu din ce in ce mai evidenta. Inca de la inceputul colaborarii, Cristache Zorzor i-a prezentat dirijorului orchestrei CAMMAC piese valoroase din repertoriul romanesc si european. Cu o uvertura de spirit rar intalnita Sebastien Lauriault, a acceptat nu numai interpretarea, dar chiar prezentarea, in fata unui auditoriu de fiecare data numeros a contextului istoric si cultural in cara s-au compus piesele propuse spre ascultare. Inainte sa auzim in vara trecuta , in Festivalul Lanaudiere, “Rapsodia Romana” a lui Enescu, am avut ocazia sa savuram o alta “rapsodie romana”, cea a lui Cristache Zorzor (“Petite rhapsodie roumaine” 1999). Deci cum bine ati inteles, dupa “trio” pe care l-a fondat, a abordat si compozitia. O scurta trecere in revista ne-ar pune in fata a sapte piese pentru vioara si pian, doua pentru doua viori si pian, doua cvartete de vioara, o piesa pentru pian solo sau harpa, una pentru orchestra de corzi si doua pentru mari orchestre simfonice.
In concertul de Craciun, ce a avut loc la Biserica St. Sixte din St. Laurent, Cristache Zorzor ne-a facut un “dar de sarbatori”: Noel Roumain. Formula de prezentare pe care au ales-o cu Sebastien Lauriault, a pus in evidenta un lucru clar! Ca noua compozitie nu este cu nimic mai prejos decat piese consacrate deja, respectiv “German Carol Festival” a lui James Christensen si “A Christmans Festival” a lui Leroy Anderson care au fost incluse in programul concertului amintit. Sigur, ca si ceilalti doi compozotori, Cristache Zorzor a alaturat colinde romanesti, toate zece arhicunoscute. Felul in care le-a imbracat instrumental in conteztul unei orchestre numeric remarcabila, a sporit emotiile publicului, a facut sa constientizam ca noi romanii nu suntem cu nimic mai prejos in a fi purtatori de valori universale. Daca aplauzele ce au urmat “Noel-ului Roumain” au onfirmat succesul acestei noi compozitii, cuvintele ce urmeaza ar putea spune chiar mai mult: Multumim, Maestre, pentru darul de a ne fi simtit mandri ca suntem romani, aici, la Montreal.
Si parca vad ca raspuns, dl. Cristache Zorzor mi-ar replica “Varsta pensionarii nu trebuie sa o suporti considerandu-te inutil. Trebuie sa fii tot timpul activ”.
|
|
