|
Nr. 38, aprilie - mai 2003
Caiet de literatura
Adrian Erbiceanu
CUVANTUL
Cu-o leganare de felina,
O boare-n jocul ei emfatic
Imi racoreste fruntea plina
De-atatea ganduri. Simptomatic.
Atras in jocul ei ascuns,
Cu-afilieri de pantomima,
Patrund prin valul nepatruns
Sa caut o banala rima.
Devalizari de nume proprii,
Reintegrari in alte sensuri,
Zadarnicii, cand vreau s-apropii
Doua cuvinte-n patru versuri.
Exasperat de neputinta
Ma las tarat de-nvolburare
Ca o suprema pocainta
Pe masa de sacrificare.
CUVANTUL, el e inceputul
Acestui joc interminabil
Prin sensuri noi grabind debutul
Unui sfarsit indubitabil.
De crezi sau nu
(lui G. Bacovia)
De mult eu ti-am citit durerea
Transcrisa-n versuri funerare
Eram atat de mic. Tu, mare,
Nascuta-n van mi-era parerea.
Prin Parc, vagi Gari ori Abatoare
Fizic, rebalansand puterea
O asteptai ca pe averea
Ce-ti moare-n maini de desfatare.
Punand drept acrobati actorii
- Iredescente criptograme
Pe socluri de complicitate,
Cu plumb pe ceruri iluzorii
Trasai inflorate drame.
Ieri nu, dar azi, iti dau dreptate!
CAND NEPUTAND PRICEPE
Isi sfarma orologiul bataia din perete
Se spulbera semnalul concentric in ecou.
Eu doar la masa vieti, ma bat cu trei sonete,
Grotesc, ca Don Quichotte cand se credea erou.
Le spulbera stihia prin vrafu-mi de caiete
Vad rosu, alb si negru in dungi si in carou.
Tot ce-ncropesc se frange sub marea de regrete
Deliberate-n mraja limbajului de-argou.
Si iarasi orologiul isi sfarma aroganta
In large trepidante, intr-un ecou profund,
Sfidand, antopomorfic, ce-a ordonat instanta
Cand neputand pricepe, s-a prabusit la fund.
De-atunci citesc asiduu, argumentandu-mi stanta
Debarasat de gandul ce se credea fecund.
ODA TIMPULUI PIERDUT
(lui Francois Villon - "Diata mica")
Planul l-am desfasurat de-a latul,
Sa fie ca-n jurnale, pe de-antreg;
Atat imi ia pe zi bacsis umblatul,
Si-atat pantofii rupti cand vreau sa-i dreg.
O parte-o iau si-o tai in parti egale :
Atat la suta, mie cu castig;
Atat imi iau durerile de sale,
Si-atat inghebosarea cand mi-e frig.
Ciupesc din ce-a ramas a cincea parte;
E timpul ratacit hai-hui,
Imi trebuie din raft sa scot o carte,
Si-un sfert intreg in mine s-o incui.
Din ce-a ramas jumate dau degeaba,
C-asa sunt eu grabit n-am timp de mas
Ma pierd si eu din cand in cand cu treaba
Si uit sa vad din timp cat a ramas.
Dar cat mai e, e pentru poezie.
E tot ce pot din el sa inteleg
Cand retractat in propria-mi fobie
Nu izbutesc o litera sa leg.
Si cand revad intreaga sublimare
De ore revarsate pe cadran,
Deja e timpul varstnic de culcare,
Si-mi fac pe-a doua zi acelasi plan.
|
|
