|
Nr. 38, aprilie - mai 2003
De Bunavestire un nou ambasador roman la Ottawa
interviu realizat de Letitia Militaru
Dupa aproape zece luni, in postul de ambasador al Romaniei la Ottawa a fost numit dl. Liviu Maior, fost senator PSD de Bihor. Dupa sosirea la post, pe data de 26 martie, Domnia sa a acordat ziarului nostru un interviu pe care il redam mai jos, nu inainte de a mentiona ca prezentarea oficiala a scrisorilor de acreditare ale noului ambasador roman va avea loc pe data de 29 aprilie a.c., la Ottawa.
T.N.: Va multumim ca ati acceptat interviul pentru TRIBUNA NOASTRA de la Montreal. Ne bucuram ca, dupa atata vreme, Romania are din nou un ambasador in Canada, ambasador cu statut deplin. Cum de au durat atata timp aceste formalitati?
Liviu Maior: Audierea mea in Comisia de politica externa a fost in data de 21 decembrie 2002, dupa care au intervenit Sarbatorile de iarna. De abia in 13 ianuarie au fost trimise partii canadiene solicitarea pentru acordarea statutului de Ambasador al Romaniei in Canada. Conform practicilor canadiene, intreaga procedura dureaza intre 4 si 6 saptamani. Eu am primit confirmarea la inceputul lui martie. Si atunci am inceput pregatirea pentru acest post.
T.N.: Cand spuneti "pregatirea" va referiti numai la faptul ca trebuia sa lasati un post de Senator, si nu unul care a fost usor? (n.r.: senator de Bihor)
L.M.: Nu numai! Se punea problema demisiei mele din Conventia privind viitorul Europei. Am reprezentat Romania cu drepuri egale alaturi de Ioska Fisher si Dominique de Villepin, avand aceiasi pondere la vot la masa deciziilor europene. Trebuia sa renunt la calitatea de Presedinte al Comisiei Parlamentului Romaniei pentru Integrare Europeana si la calitatea de senator. Evident, trebuia sa am discutii cu ministrii romani, vizavi de stadiul relatiilor dintre Romania si Canada, pentru a ma edifica in fiecare domeniu. Pana la acest moment m-am documentat istoriceste in ceea ce priveste relatiile - de la inceputurile lor - intre Canada si tara noastra. Si va marturisesc, am gasit chiar documente inedite.
T.N.: Imi imaginez, caci de formatie sunteti ISTORIC. Care au fost criteriile dupa care v-ati propus candidatura de ambasadorsi, mai ales, care au fost criteriile dupa care ati fost acceptat?
L.M.: Eu mi-am exprimat dorinta de a intra in diplomatie inca de la mijlocul anului 2001. Am considerat ca pentru mine ar fi o oportumnitate din mai multe puncte de vedere; a fost o decizie unilaterala si personala si daca este personala nu vreau sa o comentez. Audierea in Comisia de politica externa a celor doua Camere a fost legata de prioritatile pe care eu mi le fixam fata de postul in Canada. Oferta mi-a fost facuta de premierul Adrian Nastase. Dupa afirmatiile sale Canada este tara care i-a placut cel mai mult. Desi votul Comisiilor este numai consultativ, eu am tinut sa trec prin filiera lor.
T.N.: Ati urmat si studii in diplomatie?
L.M.: Fiind presedintele Comisiei pentru Integrare Europeana si copresedintele Comitetului Parlamentar mixt Romania - Uniunea Europeana, va dati sema ca scoala mai buna decat aceasta... Am participat la numeroase dezbateri, contacte cu Bruxelles-ul, plus ca am in spate perioada in care am fost Ministru al Educatiei si Invatamantului si in aceasta calitate am activat in foruri internationale de mare importanta.
T.N.: Sa ne intoarcem in perioada in care ati fost ministru, respectiv '92-'96.
L.M.: Eram Sef de catedra la Catedra de Istorie Moderna, la Cluj. Eram membru al Partidului Democratiei Sociale di Romania (PDSR actualul PSD). Este usor anecdotic. Am fost chemat la Bucuresti pentru o reuniune importanta. Participa si Prim-ministrul de atunci, Nicolae Vacaroiu. La sfarsitul lucrarilor, dl. Vacaroiu imi spune: "D-voastra veniti cu mine la Palatul Victoria (n.r. Sediul Guvernului de atunci)", iar sotia mea, in acel moment profesoara de franceza la liceul "Emil Racovita" din Cluj, a aflat in pauza dintre orela sale ca am fost numit Ministru.
T.N.: In vremea aceea eram inca in tara. Multi au observat intentia dumneavoastra de a reforma invatamantul. Ce mai era bun si ce NU in acel moment istoric? Nemultumirile manifestate prin miscari la nivelul studentilor, profesorilor, sindicatelor din invatamant au fost pentru ca ati fost d-voastra ministru sau pentru ca anumite aspecte erau desuete fata de noua societate care se contura?
L.M.: In momentul in care am preluat eu functia de Ministru al Invatamantului, sistemul educational al Romaniei nu mai avea nici o lege. A devenit prioritatea mandatului meu de a construi cadrul legal al sistemului educatiei si prin el demararea procesului de reforma. Invatamantul din Romania a suferit un singur necaz: era extrem de politizat. Era necesara scoaterea din invatamant a educatiei politice. Invatamantul superior romanesc trebuia pus in concordanta, sub raportul structurilor, cu evolutiile din invatamantul superior sau preuniversitar din alte tari. El nu necesita decat o reforma de ajustare a sistemului, de eliminare a ideologizarii sale excesive. Nemultumirile au fost frecvente pentru ca atunci cand incerci sa asezi pe un fagas bun lucrurile, reactiile nu intarzie sa apara. Important era ca sistemul sa se primeneasca din tote punctele de vedere. Si acest lucru s-a petrecut.
T.N.: Cand ati plecat de la Minister, ati plecat multumit?
L.M.: Eu unul, DA. Cateva legi din acea perioada sunt de remarcat: Legea privind autorizarea si creditarea institutiilor de invatamant superior; Legea din 1995, care este si acum in exercitiu, a fost Legea Statutului Personalului Didactic. Proiectul Legii a fost sustinut de mine pana la articolul 42, apoi am pierdut alegerile (n.r. ca partid de guvernamant), dar ceea ce am creat a ramas valabil in cadrul Legii. La fel de importante ca si legile au fost doua mari acorduri de imprumut semnate de catre Ministerul Educatiei cu Banca Mondiala, pentru reforma invatamantului preuniversitar si Reforma invatamantului universitar, deci doua credite foarte importante care au introdus sistemul manualelor alternative, sistemul de masterat si cercetarea stiintifica pe baze noi si mai ales autonomia universitara, care acum a inceput sa dea rezultate. Un al treilea acord (august '96) a fost pentru reabilitarea infrastructurii cladirilor scolare. Ma obsedau cladirile care abia se mai tineau pe picioare. Ajunsesem sa spun ca nu putem face o reforma in timp ce tavanul scolii ar fi putut cadea in capul elevilor si al profesorilor. Aceste imprumuturi au fost garantate de statul roman. Au fost in jur de 220 de scoli si licee care s-au facut in perioada mea si care sunt mai frumoase acum decat unele scoli din occident. Este o arhitectura moderna creata de studenti din Iasi si alte colective de tineri. Am plecat din postul de ministru multumit. Multa lume imi spune si acum "Domnule ministru" semn ca n-am ramas in constiinta acelor oameni ca ministru slab.
T.N.: In timp ce m-am documentat pe Internet, am gasit multe titluri semnate de dvs. Sunt lucrari de referinta care fac referire la coabitarea romanilor si ungurilor.
L.M.: Sigur ca m-a preocupat aceasta relatie. De fapt, teza mea de doctorat a fost legata de istoricul Partidului National Roman, infiintarea lui si miscarea nationala pe care a condus-o aceasta formatiune politica. Traind in Ardeal nu poti sa nu te interesezi de "cel de alaturi" si despre istoricul relatiilor dintre romani si unguri, pentru a putea proiecta in viitor relatii normale. Punctul nodal al cercetarilor mele a fost legat de ceea ce s-a intamplat ala 1848-49 pentru ca atunci s-au deteriorat relatiile dintre romani si unguri, in urma confruntarii cu valente de "jacquerie" cu peste 40 de mii de morti de o parte si de alta si sigur ca atunci s-a deschis o rana. Mentalul romanesc a fost marcat, ca si cel unguresc in egala masura. La Ibanesti in 1849, localnicii erau vanati de echipe de vanatoare, precum animalele. Acestea sunt momente care raman in constiinta comunitatii, care se transmit din generatie in generatie si in urmatoarea generatie. Deci asemenea momente, prin intensitatea lor, afecteaza relatiile dintre coabitanti.
T.N.: Daca ati vazut cauza degradarii, neindoielnic ati vazut si solutia rezolvarii ei.
L.M.: Starile conflictuale se petrec la nivel local. In special in situatia pe care am mentionat-o, dar in acele vremuri oamenii la acest nivel au comunicat, elitele n-au comunicat.
T.N.: Adica politicienii?
L.M.: Da, politicienii care au trait fiecare sapand o transee intre "el" si "ceilalti", lucruri care au facut sa se perpetueze starile conflictuale pana la 1940. Acum as putea spune ca lucrurile au intrat intr-o normalitate.
T.N.: Chiar daca Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania a insistat pe reiniintarea unei universitati maghiare, chair daca depuatii si senatorii unguri se intrunesc pentru a reintari pozitii economice ale judetelor cu mare procentaj de unguri (Harghita-Covasna), constituie, azi toate aceste cereri de autonomie un pericol la integritatea statului roman?
L.M.: Nu, nu exista un asemenea pericol. Radicalii din UDMR merg pe o viziune istorica ce dateaza din 1918, dara majoritatea membrilor UDMR si ai altor formatiuni politice nu mai sunt interesati de asemenea chestiuni. Exista Tratatul Romano-mahiar din 1996, in care se recunosc granite, deci Romania nu va intra nici in U.E,, nici in NATO ca o tara regionalizata. Ca dovada ca lucrurile evoluieaza pozitiv, este Proiectul unei Autostrazi care sa treaca pe la Brasov, Tg. Mures, Cluj, Oradea, Budapesta, o autostrada care va fi construita prin cooperare intre Romania si Ungaria. Dupa intrarea in U.E., se va trece pe granita noastra de vest ca intre Franta si Germania, pentru ca granita de est a Romaniei va fi granita de est a U.E. In rest, se va circula liber. De asemenea Romania este "varful de lance" al NATO in est.
T.N.: Ati fost trimis la Ottawa tocmai intr-un moment in care Romania este aliata cu SUA prin faptul ca si-a pus litoralul la dispozitia trupelor americane in conflictul din Irak si intr-un moment in care Canada si-a conturat foarte clar dezaprobarea fata de acest razboi pornit de George W. Bush. Ce trebuie sa faca AMBASADORUL ROMANIEI in aceasta situatie?
L.M.: Poate o sa va surprinda. Nu mare lucru din acest punct de vedere. Relatia Romaniei cu Canada este excelenta. Azi (n.r. 14 apr. 2003) se semneaza Acordul de finantare a Grupului 2 de la Cernavoda, o investitie de aproape jumatate de miliard de dolari. Pe 24 mai se va deschide in Brasov o intreprindere construita in colaborare romano-canadiana in domeniul infrastructurilor metalice. Iar in Odorheiul-Secuiesc pot sa va spun ca, alaturi de drapelul romanesc, pe cladirea intreprinderii de confectii este drapelul Canadei. Este vorba de firma "Serussi", cu aproape 4000 de muncitori. Canada a fost primul stat care a ratificat protocolul de aderare a Romaniei la NATO., pe 28 martie 2003. Relatia speciala cu SUA decurgea insa din faptul ca din 1997 Romania avea un parteneriat strategic pe care l-a respectat acum In afara de aceasta, eu nu cred ca un roman ar fi dezaprobat aceasta alianta cu SUA auzindu-l pe presedintele Bush in Piata Revolutiei la Bucuresti, la 21 nov. 2002, spunand ca oricine va ataca Romania va avea de-a face cu SUA. Va imaginati ce impact a avut asupra opiniei publice romanesti! Era primul sef de stat in lume care facea o asemenea declaratie. Va rog sa ma credeti. Ce alta atitudine trebuia sa luam noi decat cea pe care am luat-o? Ne-am atasat de SUA dar nu rupem relatiile cu alte state. La Bruxelles, am fost intrebat pe un ton destul de radicalizat depre aceasta atitudine. Am raspuns asa: 50 de ani ni s-a spus ca americanii sunt inamicul nostru. Acum, cand am incheiat un nou gen de relatii cu vestul Europei, ni se spune ca tot SUA este inamicul. Pai atunci ce s-a schimbat? Romania va ramane o tara europeana, dara atata vreme cat U.E. nu-si creeaza un sistem propriu de securitate, noi trebuie sa ne cautam securitatea "dincolo de ocean", in structurile euro-atlantice. Noi suntem o tara limita si toata lumea stie care sunt vecinii nostri si ce probleme avem. Trebuie sa facem sa dispara acest sentiment de insecuritate, de incertitudine, care i-a marcat pe romani secole de-a randul. De altfel Romania face parte din "Grupul tarilor de la Vilnius" care respinge categoric disputele euro-atlantice. Pentru tarile care sunt pe frontiera cu U.E. este vital ca asemenea conflicte sa nu existe.
T.N.: In acest context, care sunt obiectivele misiunii dvs. diplomatice?
L.M.: Prioritatea va fi intensificarea relatiilor economice. Voi cauta si sunt convins ca intre romanii din Canada exista oameni de afaceri care pot fi un mecanism care sa favorizeze relatiile economice cu toate zonele Canadei. Din partea romana, pe 4 mai a.c., dl. Tanasescu, Ministrul Finantelor, va vizita Montrealul, avand intalniri cu reprezentanti ai finantelor canadiene. Alte vizite apropiate vor fi cele ale lui Valer Dorneanu, presedintele Camerrei Deputatilor, si cele ale lui Dan Ioan Popescu (Ministrul Industriei si Resurselor) si Miron Mitrea (Ministrul Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei), cei care reprezinta economia romaneasca. Un al doilea obiectiv ar fi conceptia unei strategii prin care sa facem Romania mai cunoscuta in Canada. In aceste doua prioritati, comunitatea romana din Canada poate avea un rol esential.De aceea, noi vom cauta sa deschidem ambasada spre toti romanii de aici, indiferent de diferentele de opinii care se manifesta. Asa e in tote comunitatile romanesti din lume. Pe mine ma intereseaza sa am un bun dialog cu toti romanii - cetateni canadieni de origine romana, sa vad in ce masura doresc si pot sa se implice. In acest sens, curand voi vizita comunitatile romanesti de la Montreal la Vancouver unde ne-am gandit la deschiderea unui consulat. Urmeaza sa reevaluam activitatea consulatelor onorifice de la Quebec si Moncton. Calitatea activitatii acestor consulate poate fi sau nu generatoare de relatii in tote domeniile. De exemplu suntem pe cale de a obtine recunoasterea permiselor de conducere din Romania de catre provinciile Ontario si Quebec, Codul rutier romanesc este unul din cele mai draconice. Mai trebuie corectate multe detalii ale imaginii Romaniei. Redactorii de la dictionarul Petit Robert (editia din acest an) si-au cerut scuze in urma demersurilor noastre pentru gafa de a fi asociat romanii cu rromi folosind ca ilustratie o satra tiganeasca.
Domnul ambasador Liviu Maior ne-a dat multe informatii de ultima ora in ceea ce-i priveste pe rromi din tara noastra si impactul statutului lor asupra imaginii Romaniei in Occident. Si pe aceasta latura lucrurile tind sa se amelioreze, chiar daca presa occidentala isi face un punct de atractie din acest subiect.
L.M.: Este interesant ca nimeni nu-si pune problema asupra zecilor de romani care lucreaza pantru Bill Gates sau in "high technology" aici, pe continentul american. Un alt subiect abordat a fost domeniul cultural. Mi-am propus sa contactez si lumea universitara canadiana. Chiar aici la Ambasada se prezinta multi studenti solicitandu-ne material audio/video despre Romania.
T.N.: Pentru ca tot am ajuns la subiecte culturale, va rugam, Domnule Ambasador, sa specificati mandatul dvs. in ceea ce priveste dosarul Place de la Roumanie din Montreal. V-ati documentat si la nivelul acestui subiect deloc de neglijat? Va intreb daca ati avut din ce sa va documentati, avand in vedere ca fostul ambasador la Ottawa, la plecarea sa, preluase intreaga autoritate de la Consulatul din Montreal, iar dupa informatiile atasatului cultural din acel moment (vara 2002, d-na Ana-Maria Coroianu), nu ramasese nici macar o coala de hartie intr-un dosar care sa specifice stadiul evolutiei acestui proiect international.
L.M.: Dosarul in cauza si obligatiile partii romane sunt gata. La Bucuresti, exista deja Piata Montreal. Statuia destinata Pietei Romaniei este gata si urmeaza sa fie transferata in Canada de Fortele Aeriene Canadiene care vor trimite special un avion ca s-o aduca la Montreal. In septembrie, daca nu mai repede ea va fi aici. Guvernul canadian a luat aceasta decizie pentru ca transportul costa foarte mult si mai trebuie sa treaca si prin alte formalitati. Locul in care va fi pusa aceasta statuie este problema primariei. Noi, ambasada Romaniei nu putem sa determinam Primaria din Montreal sa schimbe locul. S-a semnat un protocol precizand locul si conditiile. Dl. Razvan Theodorescu este pregatit sa vina la inaugurarea acestui amplasament. Atat v-am putut spune la ora actuala despre acest dosar.
T.N.: Se cunoaste la Ministerul Culturii si la Ministerul de Externe faptul ca de abia acum Primaria Montreal este pe cale sa consulte comunitatea romana din metropola?
L.M.: Ar fi dezolant sa vedem o opera de arta cu o putere simbolica atat de mare zacand. Eu nu am vazut nici o schita pentru Place Devonshire, dar ma voi prezenta la Montreal pentru a ma consulta cu Primarul. Din pacate, mentionez inca o data, nu putem determina o schimbare. Comunitatea romaneasca, daca tot este consultata acum, poate sa-si spuna punctul de vedere. In fond, romanii de la Montreal sunt beneficiarii.
T.N.: Dar daca romanii acestia vi s-ar adresa dvs., Domnule Ambasador?
L.M.: Comunitatea trebuie sa se adreseze Primariei.
T.N.: Daca s-ar intampla ca romanii de la Montreal sa va ceara ajutorul pentru a sprijini pe langa Guvernul Romaniei, anumite modificari ale protocolului, credeti ca s-ar putea?
L.M.: Guvernul Romaniei si-a respectat obligatiile. Dar daca romanii din Montreal se vor adresa Primariei Montrealului si in paralel, mi se adreseaza si mie, atunci mi se da o anumita marja de actiune. Cel mai important lucru este ca proiectul sa se finalizeze si, sigur, simbolistica este mai presus de toate.
T.N.: Cand vom avea Consul general la Montreal?
L.M.: In 3 sau 4 mai, curand in persoana d-nei Magda Botez. Pana atunci va invitam la receptia pe care o va da ambasada Romaniei cu ocazia prezentarii scrisorilor mele de acreditare. In incheiere, vreau sa-i salut pe romanii-canadieni, cititorii dvs., urandu-le un Paste Fericit, iar Tribunei Noastre, "La multi ani!"
T.N.: Va multumim domnule ambasador.
|
|
