spune intotdeauna adevarul si nu va mai trebui sa tii minte nimic (Mark Twain)
Tribuna Noastra Logo
  
  
 
 
 
 
    Nr. 38, aprilie - mai 2003

    Germania
     Marcela Trana

   Un voiaj in Germania inseamna un voiaj in mai multe tari de-odata! Germania de ieri, incarcata de istorie, cea de azi, moderna, activa, dar si vacantiera, iata cateva din fatetele pe care le prezinta aceasta tara ce constituie un adevarat pilier central al Europei.
  Prin traditie, Germania este compusa din landuri, foste mici monarhii, principate si vechi republici hanseatice, deosebite prin multe lucruri, dar reunite prin ceea ce ar trebui sa numim "germanism". Un muntean din Harz si un negustor din Hamburg se imbraca diferit, vorbesc graiuri usor de deosebit intre ele, dar se recunosdc reciproc a fi germani. O impresionanta diversitate in unitate, caracteristica ce a devenit si mai evidenta dupa recenta (inca) reunificare a Germaniei de Vest si a Germanei de Est.
  Mostenitoare a unui mare grup de triburi germanice, pacificate si supuse de Imperiul Roman, dupa o serie de campanii dintre care cea mai cunoscuta este cea a lui Germanicus, invingatorul lui Arminius si bunicul lui Nero, Germania a devenit o putere continentala ca parte a imperiului franc a lui Carol cel Mare, incoronat de altfel la Aachen. Chiar divizata ulterior in mici state feudale, Germania a continuat sa poarte multa vreme titlul de Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana. Ridicarea Prusiei sub Frederic cel Mare, in secolul VIII, a dus in cele din urma la unificarea realizata sub ministeriatul lui Bismark si la reafirmarea ca o mare putere europeana dupa razboiul franco-prusac din 1970-71.
  Dupa doua razboaie mondiale in care a fost de doua ori infranta, Germania a renascut, adoptand un regim democratic si punand in valoare calitatile industriale ale nemtilor.
  Toate aceste lucruri nu pot scapa vizitatorului, intampinat la orice pas de vestigii ale trecutului si a carui imaginiatie este permanent solicitata de povestile medievale povestite sau sugerate de aceste vestigii. Necunoscand mai indeaproape aceasta tara de exceptie, suntem adeseori inclinati sa o consideram "rece", ca urmare a vechii prejudecati ce confunda simtul de ordine si disciplina cu "uscaciunea sufleteasca".
  "Uscaciune sufleteasca" in tara lui Goethe, a lui Beethoven, a lui Heine si a lui Wagner? Mergeti sa-i vedeti pe nemti petrecand in Rathauskeller sau in Hofbrauhaus la Munchen ori incurajand una din marile lor echipe de fotbal, amestecati-va in multimea de pe strazile Hamburgului sau ale Frankfurtului, vizitati Galeriile din Dresda, "incalecati" Dunarea la izvorul sau din Scwarzwald (Padurea Neagra), descoperiti-i pe germanii cu nume franntuzesti, descendentii protestantilor emigranti din Franta dupa revocarea, de Henric al IV-lea, a Edictului de la Nantes. Priviti mozaicul uman care este acum Germania, cu milioanele sale de emigranti de prin toate partile Europei si Asiei.
  Dar s-o luam pe indelete.
  Putem "aborda" Germania dupa un program care sa cuprinda cateva din principalele sale aglomerari urbane. Venind dintr-o tara cu uriase intinderi nepopulate, precum Canada, vom fi surprinsi sa vedem ca, la fel ca pe malul adriatic al Italiei, de pilda este greu sa spui cand ai iesit dintr-o localitate si ai intrat in alta. Din loc in loc, si nu foarte rar, aglomeratia de case si de populatie este mai mare. Se cheama ca am ajuns intr-un oras important. El poate fi sa zicem Munchen. Oras al Germaniei de sud, meridional deci, dar meridional in maniera nemteasca. Rauri de bere, magazine de lux, gust pentru petrecere, vestitul Oktoberfest.
  Am vorbit de Frankfurt, mare centru comercial de importanta mondiala, unde societatile tin sa-si afirme "standingul" prin sedii dintre cele mai futuriste, carora le tine isonul si arhitectura cladirilor oficiale. Cu oaze de vegetatie si cu magazine mai mult decat atragatoare, aceasta metropola are tot ce-i trebuie pentru a face dintr-un sejur acolo, chiar si scurt, un izvor de satisfactii si impresii de povestit prietenilor, la intoarcerea acasa.
  Koln, capitala federala pana nu de mult, se deosebeste prin contrastele izbitoare dintre antic si medieval, pe de o parte, si modernismul epocii noastre pe de alta. Vechea Colonia romana, devenita, in pronuntie germana Koln, nu este doar locul de origine al cunoscutei "ape de colonie", "odicolonul" lumii caragielesti. El ofera multiple mijloace si moduri de a petrece timpul in mod placut, ne inconjoara cu o extravaganta surprinzatoare, mai ales pentru cei cu pareri preconcepute despre "spiritul nemtesc". Acum cand "paseaza" (sau restituie) Berlinului povara de a fi centrul politic al tarii, Koln-ul poate renunta definitiv la tinuta "oficiala" de functionar guvernamental si isi poate desfasura in voie buna dispozitie. Desi mare centru al industriei de automobile, Stuttgart-ul pare mai degraba o mare asezare viticola, ceea ce si este, intr-un fel. Unele dintre cele mai renumite podgorii ale Germaniei il inconjoara si isi pun amprenta.
  Spre deosebire de acesta, si in contrast cu ceea ce numele lui pare sa spuna, Dusseldor-ul (dorf: sat in limba germana) este un oras de marca, ale carui centre comerciale impresioneaza, la fel ca celebra lui artera Konigsallee. Nu vom putea ocoli nici orasele Marii Nordului, cu orasele vechii Hanse. Hamburg, mare port european, cu specificul respectiv, cu oferte pentru toate gusturile si pentru toate dorintele, inclusiv "ofertele" cartierului "hot" St. Pauli!
  Bremen, multa vreme asociat fortei navale germane, a fost si este un insemnat centru cultural. Formatia de muzica clasica "Muzicantii din Bremen" se bucura de o faima mondiala, iar arhitectura burgheza bogata in decoratiuni, atmosfera degajata, calma si intima ne imbie sa ne tragem sufletul si sa ne pregatim pentru continuarea calatoriei.
  Berlinul, cel frant in doua cu un zid celebru ca simbol al totalitarismulul si izolarii, a daramat acest monument al rusinii si isi ia treptat demnitatea de capitala a intregii Germanii. Contrastele dintre fostul Berlin Occidental si cel democrat mai persista.
  Desigur, n-am putea ocoli un oras ca Leipzig, a carui infatisare europeana nu a putut fi stearsa de stapanirea comunista.Dar bani grei, au fost totusi necesari pentru a-i reda stralucirea din trecut.Stralucire care ne intampina la tot pasul in mutiple forme pe care va lasam placerea de a le descoperi.
  Dar mai exista si alte formule de a descoperi Germania.Croaziere pe trasee de o rara frumusete, precum Rinul cu castelele lui medievale si cu legendele Nibelungilor, cursul Elbei, Dunarea, despre care am mai vorbit si care uda vechile ziduri ale casteleleor si fortificatiilor medievale de la Passau, multisecular "post" de frontiera. Tururi care traverseaza Germania, pornite de la Rotterdam, din Olanda si sfarsind la Bassel, in Elvetia.
  Nenumarate programe de excursii va asteapta intr-o tara ca aceasta, mare, bogata si dens populata, fie ca alegeti sa o parcurgeti mai mult sau mai putin in intregime, pe un itinerar sau pe altul, fie ca va decideti pentru o zona sau pentru un land anume. Si puteti fi siguri ca rareori veti gasi prilejul de a spune: "ma asteptam la mai mult".
 
  Veti cunoaste una din marile civilizatii si culturi ale lumii - cea germana - ii veti vedea pe nemti la ei acasa, asa cum sunt ei in viata de tote zilele, veti deprinde cateva cuvinte si expresii, veti invata sa dibuiti secretul topicii si sintaxei germane cel putin in asemenea masura incat sa nu va mai surpinda ceea ce Mark Twain spunea despre limba acestei tari: "Atunci cand un neamt se arunca in oceanul unei fraze, nu-l mai vezi pana nu iese pe malul celalat cu verbul in gura!"
 
  Un drm spre Germania traditiilor si modernismului poate incepe cu un apel la telefonul:
   (514) 937 - 6411
   Inter Pallas Voyages