|
Nr. 38, aprilie - mai 2003
ROMANIA - intre Europa si Statele Unite
Marcel Anghel
Mi-aduc amite ca prin anii '50 ai secolului trecut, bunicii mei, dar nu numai ai mei, cand se uitau pe cer si vedeau un avion, spuneau: "Vin americanii!" Si, iata ca, dupa 50 de ani americanii au sosit in Romania! Insa altele sunt datele problemei acum. Ei nu au venit ca "eliberatori", asa cum degeaba au asteptat bunicii si parintii naostri, ci ca aliati, intr-o perioada in care Romania este o tara libera.
Faptul ca Romania s-a uitat mai mult spre Statele Unite decat spre Uniunea Europeana isi are radacini inistorie dar si in epoca contemporana. Astfel, daca in 1998, inaintea Summit-ului de la Madrid, desi Europa era de acord cu intrarea Romaniei in NATO, a fost de ajuns un "Not Now!" al Statelor Unite si problema intrarii in NATO a fost amanata.
Totusi un "rau" poate aduce uneori si un "bine". Dupa acest refuz al Statelor Unite, Bill Clinton a venit la Bucuresti dupa Summit-ul de la Madrid si ne-a propus un "parteneriat pentru pace" pentru a ne pregati politic si militar, astfel ca la Summit-ul de la Praga Romania a fost invitata fara rezerve, pentru a adera la NATO.
Acest "parteneriat" incheiat cu Statele Unite a fost de bun augur, insa ne-a obligat intr-un fel, astfel ca nu puteam intoarce spatele americanilor cand ne-au cerut sa fim de acord cu oferirea de imunitati cetatenilor americani fata de Curtea Penala Internationala de la Haga. (CPI). Dovada acestui "gest"de acceptare a acordului a iritat foarte mult reprezentatntii Uniunii Europene, deoarece nu au fost consultati inainte de semnare. Daca Romania a fost prima tara care a semnat acel "acord" de imunitate al cetatenilor americani, nestiind ca trebuie sa ceara acordul UE, desi nu este inca membra, in prezent, Letonia, Bulgaria si Malta se gasesc in aceiasi situatie, dar au "experienta" Romaniei, asa ca au cerut "sfatul" UE aupra modului in care "sa raspunda unei asemenea solicitari".
In prezent, Romania este intr-o situatie delicata deoarece trebuie sa-si respecte angajamentele asumate prin acel "parteneriat" cu Statele Unite, dar trebuie sa tina seama si de punctul de vedere al UE in diverse probleme pentru a nu rata obiectivul-tinta: aderarea la Uniunea Europeana in 2007. Acest lucru nu va fi usor deloc pentru autoritatile romane, mai ales ca s-a creat deja o perceptie in Europa ca "Romania joaca pe cartea americana". Aceasta perceptie s-a creat mai mult ca urmare a deciziei luate de autoritatile romane de a fi alaturi de Statele Unite in ce priveste razboiul din Irak, fiind de altfel prima oara cand Romania se alatura unei coalitii care nu avea legitimitatea ONU. Aceasta decizie luata de Romania, inclusiv punerea la dispozitie a spatiului aerian si terestru romanesc si trimiterea unor soldati in Golf, a iritat foarte mult pe conducatorii din statele membre ale UE si in special pe presedintele Jacques Chirac, care, intr-un fel fusese "avocatul" Romaniei in drumul catre UE.
Intre timp, diplomatia romaneasca a cautat sa imbunatateasca relatiile cu partenerii din UE si in special cu Franta, ceea ce a facut ca dupa recenta vizita la Paris, ministrul roman de Externe sa declare ca "tensiunile dintre Romania si Franta sunt de domeniul trecutului". Pentru a nu-i deranja si pe partenerii nostrii americani pentru aceasta "oarecare orientare", seful diplomatiei romane a acentuat insa ca "relatiile cu o Europa puternica, cat si cu prietenii nostri americani si canadieni nu sunt doua lucruri contradictorii, ci dimpotriva".
Dar acordul Romaniei cu privire la interventia americana in Irak n-a adus numai reprosuri, ci si lucruri mai bune.
Astfel, Statele Unite au recunoscut Romaniei statutul de economie de piata, chiar daca aceasta nu inseamna decat ca autoritatile americane "renunta la taxarea suplimentara a importurilor din Romania" in cadrul procedurilor de antidumping. Pe seama acestui gest american au inceput, desigur, comentariile. Astfel, Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania a apreciat ca "termenul de economie de piata utilizat de Secretariatul pentru Comert al Statelor Unite si economia de piata functionala, introdus de Consiliul European de la Copenhaga in 1995, au acceptiuni diferite".
In replica, presedintele Camerei de Comert si Industrie Americana a explicat ca statutul acordat Romaniei in economia de piata inseamna "recunoasterea progreselor Romaniei ca participant deplin la Alianta Nord-Atlantica".
Avand in vedere ca si Kazahstanul a fost "etichetat" cu termenul de "economie de piata", inaintea Romaniei, iar Mongolia a primit clauza natiunii celei mai favorizate tot inaintea Romaniei, rezulta ca aceasta "eticheta" este mai mult un gest de curtoazie, mai ales ca cele doua tari exportau materii prime (petrol, minereu) in Statele Unite, pentru care erau interesati ca acesta sa aiba un pret mai mic.
Dar acest gest n-a ramas singular. Astfel Camera de Comert Americana in Romania (AmCham) a hotarat sprijinirea Romaniei in procesul de implementare a acquis-ului comunitar. Presedintele AmCham a declarat recent ca doreste sa ajute Romania sa obtina o evaluare favorabila din partea Comisiei Europene in ceea ce priveste "obtinerea statutului de economie de piata functionala", astfel incat anul 2007 sa ramana un termen viabil de aderare.
Cred ca nici Uniunii Europene nu-i este indiferent sa piarda un partener de talia Romaniei, date fiind pozitia ei geostrategica, piata de desfacere destul de mare pe care o ofera, forta de munca ieftina etc., ceea ce a facut ca Gunther Verheugen sa anunte la inceputul lunii aprilie a.c. decizia Comisiei Europene de a sustine integrarea Romaniei in UE pana in anul 2007, prin asigurarea unei "finantari consistente" a procesului de aderare. Astfel, Romania va primi in urmatorii trei ani suma de trei miliarde euro, din care 1,4 miliarde euro in 2006, fata de cca. un miliard euro cat era prevazut anterior in bugetul de aderare al Uniunii.
Desigur, aceste ajutoare din partea statelor din cadrul Uniunii Europene implica si obligatii din partea Romaniei, ceea ce l-a facut pe presedintele Comisiei Europene sa declare, facand aluzie la pozitia Romaniei fata de interventia americana in Irak, ca "statele membre sau candidate la UE trebuie sa desfasoare o politica comuna, inclusiv in domeniul securitatii"
Faptul ca Romania a dus si duce o politica proamericana, dar si cu gandul la Europa, nu va scapa de analiza specialistilor din Uniunea Europeana, care vor sa formeze un bipolarism politic si incet, incet si militar.
De altfel este vizibila ruptura care s-a creat intre Statele Unite si Europa cu tot efortul pe care il face Tony Blair sa faca o punte de lagatura intre cele doua continente.
Desigur, UE este o alternativa la lumea unipolara a Stateleor Unite, care a inceput sa se formeze inca din timpul administratiei Clinton cand fosta secretara de stat Madelaine Albright, lauda Statele Unite ca fiind "natiunea indispensabila", care poate "construi coalitii ale celor doritori" de a interveni in alte state, chiar fara aprobarea Consiliului de Securitate. La acest "unilaterism" american a mai pus o caramida si administratia Bush jr. care n-a mai astepta decizia Consiliului de Securitate si a atacat Irakul impotriva vointei Frantei si Germaniei.
Daca Franta si Germania se lupta pentru o Europa unita, pentru a recrea bipolarismul politic disparut in dupa caderea "zidului" Berlinului, nici statele din Estul Europei - "Noua Europa" - n-au intarziat sa-si precizeze pozitia: in urma disensiunilor dintre "Noua Europa" si "Vechea Europa" pe tema razboiului din Irak, conducatorul unui stat baltic a declarat ca daca Europa nu ne vrea, vom cere sa devenim al cincizecisiunulea stat american.
Desigur, "Vechea Europa" a ripostat, si pe buna dreptate. Astfel ziarul "Allgemeine Zeitung" preciza recent ca "tarile UE care dau bani se pot intreba de ce trebuie hranite cu biberonul state sarace ca Romania si Bulgaria cand acestea au trimis unitati militare in Golful Persic". Acelasi ziar, cautand sa mai indulceasca afirmatia facuta, arata: "Si totusi nu este vinovata Europa de Est pentru ca nu s-a putut opune unei mici elite politice care a lasat deoparte interesele imediate si parerea opiniei publice".
Comentand pozitia statelor est europene fata de interventia americana din Irak si ziarul "Suddeutsche Zeitung" se intreba retoric: "li se poate reprosa (statelor est europene n.a.) ca au ingropat unitatea europeana? Se poate - insa prapastia dintre Vechea si Noua Europa va fi adancita".
Probabil ca nemtii sunt suparati ca o serie din trupele americane "stationate in Germania au inceput sa-si faca alte baze mai aproape de Orient in Romania si Bulgaria".
Frictiuni sunt nu numai intre Vechea si Noua Europa, ci si intre statele membre ale UE, care vor o "Uniune in cadrul Uniunii".
Oricum, viata merge inainte, iar recent Parlamentul European a votat proiectul de extindere a "Uniunii" cu inca zece state (Polonia, Cehia, Ungaria, Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Malta si Cipru), urmand, daca "se vor purta frumos" sa fie admise Romania si Bulgaria in 2007, conform calendarului aderarii.
Daca se doreste o "Mare Europa", atunci nu numai Romania si Bulgaria vor trebui sa intre in UE, ci si Albania si celelalte state din fosta Iugoslavie. Numai in acest fel Europa poate deveni o alternativa la "lumea uniopolara" a Statelor Unite.
Insa acum, pe agenda politica a mai marilor lumii se afla problema reconstructiei Irakului, care se estimeza la 100 miliarde de dolari. Interesant de semnalat este faptul ca dupa intrarea trupelor americane in Irak a inceput sa se puna indiscutie problema reconstructiei Irakului chiar de catre unele tari care nu au fost pentru caderea regimului lui Saddam Hussein.
Miza este foarte mare, adica nu numai reconstructia Irakului ci si marile rezerve de petrol ale acestei tari. Desigur, companiile americane vor fi in capul "listei", care, deja se pare a fost facuta, dupa care vor urma companii din cadrul marilor puteri, precum Franta si Germania, care au fost impotriva acestui razboi, precum si din Rusia si China, care, desi mai putin direct, nu au agreat atacul american asupra Irakului.
Interesant de semnalat este si faptul ca in jurul anului 1980 mai toate marile puteri economice ale lumii s-au inghesuit sa-l inarmeze pe Saddam. Astfel, Germania i-a dat tehnologie pentru producerea armelor chimice si nucleare, Italia i-a livrat armament conventional, China si Franta i-au dat rachete si tehnologie nucleara, Rusia i-a pus la dispozitie cam tot ce avrut Saddam, iar, culmea, Statele Unite i-au oferit culturi bacteriologice care au fost folosite pentru realizaera unor arme de distrugere in masa si care au constituit tocmai motivul intrarii armatei americane in Irak.
Pana in anul 1990 nimeni nu a sesizat ca o inarmare puternica a lui Saddam va deveni in viitor un real pericol mondial.
A trebuit ca Irakul sa invadeze Kuweitul pentru ca marile puteri ale lumii sa-si dea seama ca Saddam a devenit un agresor periculos. A trebuit sa vina 11 septembrie ca Statele Unite sa realizeze ca de moartea celor aproape 3000 de americani nu era strain Saddam Hussein.
Cu toate acestea Saddam a continuat, in cadrul programului "Petrol contra Hrana" sa-si dubleze productia de titei si sa faca rost de arme pe diverse cai.
Daca nu intrau trupele americane in Irak, peste 30 de contracte in valoare de cca 38 md. de dolari trebuiau sa intre in derulare, ponderea acestor contracte detinand-o "prietenii" lui Saddam din Rusia si Franta prin companiile Lukoil, Total Fina Elf, Zarubezhneft etc. De asemenea, erau asteptate companii nationale din China si India, si chiar din grupul anglo-olandez Shell, pentru ca titeiul n-are miros.
Dupa cum este lesne de observat, nici o companie americana nu era pe lista celor 30 de companii straine. Miza fiind atat de mare, incrancenarea unor state contra pozitiei americane de a intra in Irak a fost pe masura.
Alaturi de aceste mari companii si puteri economice asteapta si Romania sa-si recupereze datoria pe care Irakul o are de cca 2 md.USD, precum si unele pierderi colaterale cauzate de razboiul din Golf, legata de faptul ca Romania avea deja lucrari contractate in Irak in zonele petrolifere unde activau petrolisti romani si care, la inceputul razboiului au parasit zona. De asemenea, compania aeriana TAROM si-a anulat majoritatea curselor in Orient, iar companiile de transport maritim au suferit pierderi importante prin blocarea unor nave in alte porturi cu marfa pentru Irak, iar companiile de asigurari si-au marit primele de asigurare. Nu mai vorbim de companiile romanesti care livrau in zona Golfului echipament petrolier, produse metalurgice, cabluri, rulmenti, elicoptere, produse chimice, lemn, etc.
Speram sa nu se mai repete situatia din 1991 cand ONU a impartit contractele actualilor pacifisti (Franta, Rusia, Germania) si nici situatia dupa evenimentele din Iugoslavia cand, Romania, desi a avut de suferit pierderi economice insemnate prin nederularea unor contracte cu tarile aflate in conflict sau din blocarea Dunarii, nu a primit despagubirile ce se impuneau.
Desigur, Romania se afla intr-o situatie dificila. Nu poate renunta la "parteneriatul" cu Statele Unite, dar nici la integrarea in Uniunea Europeana. Dar, cum intotdeauna deciziile importante au fost luate de mai-marii lumii, speram ca diplomatia romaneasca va gasi acel echilibru necesar, acea punte de legatura intre UE si Statele Unite de care vorbea chiar premierul englez Tony Blair.
Sa privim cu incredere viitorul, deoarece pentru Romania, o tara cu o economie mai putin dezvoltata, integrarea in UE ar insemna un avantaj economic important, mai ales ca populatia tarilor mai putin dezvoltate (ex. Grecia, Irlanda si chiar Italia) este convinsa in marea ei majoritate ca a profitat de pe urma integrarii, cu toate ca tarile bogate nu sint convinse ca au castigat intr-o asemenea "afacere". Este normal, deoarece aceste tari au o contributie mai mare la bugetul aderarii si o concurenta mai mare pe piata fortei de munca.
Dar, daca se vrea bipolarism, atunci trebuie luate si partile rele, daca nu sa ramana monopolarismul!
Sper ca Europa va deveni ceea ce a fost si va avea puterea, prin conducatorii ei politici, sa gaseasca puntea de legatura catre Statele Unite.
|
|
