|
Nr. 40, august - septembrie 2003
Al doilea vis … si o gradina cu portocali
Letitia Militaru
Interviu cu domnul Eugen Alexandrescu, presedintele Vigalex Corporation
Auzul, unul din cele mai importante simturi, cu un rol deosebit in viata sociala are in zilele noastre sanse mai mari sa fie deteriorat. 10% din populatia lumii sufera de pierderea auzului. Eram obisnuiti sa asociem pierderea auditiva cu varsta, dar in realitate incepand de la 30-40 de ani, auzul nostru se deterioreaza incet, incet, dar sigur. Unele persoane sunt afectate mai devreme, altele mai traziu. Dintre persoanele afectate, multe trec prin constrangeri, frustrari, stari vecine cu infernul (va asigur ca nue este o exagerare!). In multe dintre cazurile care ajung la doctor, tratamentul medical este eficient si rapid. Exista cazuri insa, in care medicina traditionala nu poate face nimic. Aceste cazuri de pierdere auditiva neurosenzoriala (hipoacuzia de perceptie) pot fi rezolvate insa prin protezare auditiva. Posibilitatile pe care protezarea auditiva le ofera astazi sunt incredibile: de la aparate auditive plasate direct in conductul auditiv, practic invizibile, cu prelucrare analogica sau digitala, care fac sunetele abia soptite sa devina audibile iar sunetele puternice sa devina confortabile, pana la aparate auditive capabile sa compenseze pierderi de pana la 120 dBHL.
Am descoperit aici la Montreal, aproape din intamplare o companie de proteze auditive. Am aflat ca presedintele acestei companii este roman. Cum o etapa nefericita din viata m-a apropiat de domeniul audiologiei si a unei potentiale protezari auditive, informatia nu mi-a ramas indiferenta, cu atat mai mult cu cat reusita entreprenoriala pe care doresc sa v-o prezint, stimati cititori se deruleaza in domeniul tehnologiei de varf pe plan mondial. In zona industriala a Laval-ului, itr-un context modern, o cladire eleganta, te invita parca sa intri, nu inainte sa observi toate detaliile de cochetarie necesare unei imagini de marca ireprosabile: spatiul din jur cu gazon si flori bine intretinute, emblema simpla, conceputa si plasata dupa toate regulile design-ului arhitectural, culorile cladirii intr-o gama atragatoare pentru orice potential nou patron. Intr-o romaneasca ce-mi aduce aminte de perioada traita in “capitala”, dl. Eugen Alexandrescu, presedintele companiei de cercetare in proteze auditive “Vigalex Corporation” din Laval, face oficiile de gazda. Pentru ca la telefon, aflasem cateva detalii despre viitorul meu interlocutor, am avut posibilitatea sa scurtez timpul prezentarilor si sa trec la subiect fara teama ca voi rata lungimea de unda a conversatiei.
Letitia Militaru: D-le Eugen Alexandrescu, am putea porni dialogul nostru de la o suita de nume stralucite in otho-rino-laringologia romaneasca de azi: Valeriu Dumitrescu, Alexandru A. Pascu, Dorin Hociota, Traian Ataman, Romeo Calarasu (n.r. am enumerat aceste nume in ordinea in care eu i-am cunoscut pe cei care le poarta). Ce va spun aceste nume?
Eugen Alexandrescu: Sunt toti fosti colegi de lucru de la Centru Medical de fonoaudiologie si chirirugie functionala ORL “prof. Dr. Dorin Hociota”, din Bucuresti, (cunoscut si ca spitalul ORL Panduri), sunt colegi pe care ii mai intalnesc de cate ori ma intorc in tara.
L.M.: Mi-ati spus ca sunteti inginer electronist. Cum de v-ati apropiat de audiologie?
A.E.: Din intamplare. Ma ocupam de studii de fizica teoretica si colaboram cu un matematician. Intr-o zi imi propune sa dau o mana de ajutor in ceea ce priveste “punerea la punct” a unui microscop electronic folosit chiar in sala de operatie a spitalului de care amintiti. Am intrat in sala de operatii nu fara se remarc prezenta unei brunete foarte frumoase. Am inceput reparatia, dar aveam nevoie de ajutor “de specialitate” si mi l-a dat tocmai aceasta bruneta care era asistenta profesorului Hociota - directorul de atunci al spitalului. Reparatia microscopului am reusit-o dar mie imi ramasese gandul al frumoasa bruneta. Dupa putina vreme am fost surptins placut sa aflu ca se crease un post de inginer electronist tocmai pentru intretinerea aparaturii spitalului, aparatura mai sofisticata decat in alte instituti medicale. Cu gandul la bruneta mea, l-am acceptat bucuros. Pot sa va spun ca lucrurile se intamplau acum vreo 29 de ani, iar “bruneta” este cea de aici (A.E. imi arata o poza) si este sotia mea Victoria Alexandrescu. In celelalte doua poze, sunt fiicele noastre: Clara, azi in domeniul economic si Alexandra, bransata pe terapii neconventionale din domeniul psihologiei.
L.M.: Cum ati ajuns de la “intretinerea” aparaturii medicale electronice audiometre, impedancemetre, la productia de proteze auditive?
A.E.: Sigur, in activitatea de zi cu zi eram foarte aproape profesional de dr. Alexandru Pascu, de altfel audiolog. Devenisem si si prieteni. Vedeam cotidian trecand spre blocul insonor al spitalului pacienti surzi. Am deschis subiectul protezelor si asa am aflat ca la acea ora singura producatoare de proteze era “Pirogov”. Protezele erau putine, scumpe si de o calitate slaba. Va marturisesc ca preocuparea pentru domeniul electroacusticii exista mai demult, prin urmare conceptia si productia protezelor auditive n-a fost decat un pas normal in implinirea profesionala.
L.M.: Totusi la vremea aceea, era greu sa ti se accepte initiativele …
A.E.: In discutiile du Dr. Pascu, s-a conturat clar necesitatea acestor proteze, mai mult, oportunaitatea de a le face chiar in acest spital ORL. Am avut acceptul prof. doctor Dorin Hociota. Am pornind de la a pune pe hartie propunerea mea: cum cred ca as putea face tehnic proteza, estimarea unui deviz (o forma de plan de afaceri) al produselor, totul in forma unui proiect de cercetare. Am inaintat propunerea de proiect Consiliului National de Stiinta si Tehnologie si am primit sumele necesare cercetarii noastre.
L.M.: La inceput v-ati propus sa ameliorati modele de proteze existente?
A.E.: Nu. Cercetarea stiintifica, prin definitie este un proces ce porneste de la 0. Nu neg faptul ca ajutand pacientii spitalului cu reparatii de proteze, am vazut ce calitati ar trebui sa aiba un nou produs. Mi-am pus la zi cunostintele in ceea ce priveste productia de proteze auditive pe plan international si la un moment dat, m-am simtit gata pentru un nou prototip. Am avut sprijinul unui arhitect care m-a ajutat sa dam prototipului o forma eleganta si ergonomica. Pentru circuitul economic, am obtinut colaborarea Institutului de Electronica de la Baneasa. Odata prototipul prezentat, urmatoarea etapa, productia mi-a dat bataie de cap. Am realizat ca aparatura cu care trebuiau produse protezele, era extrem de scumpa, ba mai mult, unele piese componente ale protezei erau sub embargou american (microfoane, receptoare, circuite miniaturizate care erau interzise tarilor socialiste, stim cu totii de ce). Cum doream din suflet sa-i fac pe pacientii romani beneficiarii unor proteze de calitate am insistat pe toate planurile pentru sprijin. Solutia a fost trocul. Dupa mai multe refuzuri ale companiilor producatoare de proteze auditive de prin Euorpa, “Siemens” a fost cea care a propus ca in schimbul furnizarii unor componente, partea romana sa trimita legume si fructe pentru cantinele sale. Contractul a prevazut furnizarea de piese componente pentru 33.000 de proteze. Se intampla la nivelul anilor 1976-1977.
L.M.: Aveati piesele, urma asamblarea….
A.E.: Cand am cautat o intreprindere pentru acest lucru, m-am trezit in fata unui alt impas. La cat sunt de complicate, si pentru numai 3000-4000 de proteze pe an, cate aveam nevoie, nu am reusit sa gasesc pe nimeni sa le produca. Lucrul sub microscop este cum va imaginati extrem de meticulos. Nu puteam sa renunt in aceasta faza si asa m-am hotarat sa le fac singur. Ideea unei mini linii de productie chiar in cadrul spitalului Panduri a fost scoaterea din incurcatura. Aprobarea profesorului Hociota (n.r. cu finalizarea “bine mama”), a fost practic startul intr-o tehnologie de varf. In final, colectivul de microproductie a ajuns la 17 persoane, dintre care fosti elevi ai liceului de electronica, inca un inginer si tehnicieni care aveau cunostinte in audiometrie. A trebuit sa creez o echipa de vanzarea a acestui produs. Se impunea un seviciu “personalizat” fata de fiecare pacient si atunci asa-zisa vanzare era un serviciu specializat, de ajustare la tipul de pierdere a auzului, la intervalul de pierdere masurat pe audiograma.
L.M.: Proteza auditiva este un complement la ceea ce i-a mai ramas pacientuui din auz?
A.E.: Exact, de aceea vanzatorul cel mai bun era si tehnicianul protezist. Este o meserie ce necesita aici in Canada, in Europa, o pregatire de 3 ani. Eu atunci, nu aveam atata vreme la dispozitie. Sotia mea a inteles, prima toate aceste detalii care erau foarte importante. A acceptat din momentul acela sa-si schimbe profilul si sa se ocupe de vanzari. Impreuna cu Ministerul Sanatatii am organizat un curs intensiv, dupa o selectie de tehniciene audiometriste din mai multe centre ORL. Aceasta minipromotie de tehnicieni de audio-protezare a fost prima pentru a introduce meseria in nomenclatorul de meserii din Romania si a ramas singura pentru urmatorii 21 de ani.
L.M.: De acum aveati si mana de lucru calificata si cadrul legislativ al acestei tehnologii de varf.
A.E.: Asa am inceput microproductia de proteze auditive in 1979. Linia mai exista si azi. Colegii pe care i-am amintit la inceput, mai sunt si ei, cu exceptia celor care s-au retras pe motive de pensie. Protezele au ajuns la un pret mult mai scazut si de o calitate rezonalbila, se executau mai rapid, mult miniturizate, deci mai comod de purtat.
L.M.: Ce mergea, ce nu mergea, de ce ati plecat din Romania?
A.E.: Gandul plecarii se conturase din ’69, iar motivele le stiti. Ideile tehnice si cele 7-8 inventii pe cere le aveam, ne-au incurajat. Reusita clara a “fabricii de proteze” era dovada ca pornind de la nimic, am realizat ceva si inca intr-un domeniu de varf. De ce nu o reusita similara in alte conditii sociale si economice pentru noi, deci in alta tara? Sotia mea usor neincrezatoare la inceput, s-a aliniat la acelasi obiectiv, “la primul vis”, dupa ce eu foarte optimist si inca in zambetele ei, am promis ca vom avea o companie care sa faca cel putin 1 milion de dolari pe an. In ’87 am iesit in Germania. Am ramas, dar stiam ca voi trece oceanul. Visam California. Visam 363 de zile din an, cu soare, fara zapada. Si totusi am ajuns in februarie ’88 in Canada, cu gandul primordial de a-mi intregi familia. Am avut de trecut bariera limbii vobite. Am gasit un post la o companie de alarme care mi-a asigurat un venit rezonabil pentru a le aduce pe fetite si sotie in septembrie 1990 aici. Abia atunci vechea noastra idee, compania de proteze auditive a revenit pe masa proiectelor.
L.M.: Cum ati reinceput aici?
A.E.: Ma documentasem si aflasem de compania Dana Lab. Un prim interviu a fost “tatonarea”. Momentul bun a fost ca cei doi asociati, tata si fiu pierdusera un tehnician bun in productia olivelor, partea de adaptare a protezei la ureche. Eu stiind ca sotia mea se pricepe sa le faca, am acceptat in numele ei o proba de lucru. Rezultatul? Ni s-a pus la dispozitie tot echipamentul de productie, componente, si asa, in subsolul casei pe care o locuiam in Chomedey am pornit o miniline de productie. Eram subcontractantul firmei distribuitoarea Dana Lab. Compania am incorporat-o pe numele sotiei, cu marca “Orsonique”. Cu timpul, de la o productie specializata pe olive, am trecut in a face si proteza in intregime… Si tot cu timpul, am trecut eu insumi, de la o participare partiala, la “timp plin” in compania noastra. In 1991, am mai angajat doua persoane, si altele si altele, apoi am avut departamentul nostru de cercetare. In 1994, primul nostru vis s-a implinit. Dupa raportul financiar in mai, cifra de afaceri a companiei Orsonique a depasit primul milion.
L.M.: Ati mai conturat vreun vis la fel de indraznet?
A.E.: Am sa va surprind… Da! Al doilea vis este: pe langa companie, casa … si o gradina cu portocali
L.M.: Din ’94 compania s-a mai dezvoltat …
A.E.: Avem in companie mana de lucru sepcializata, calificata la locul de munca. Rulajul personalului este mic. Romanii pe care ii avem sunt foarte buni, foarte seriosi. Protezele auditive pe care le facem azi sunt rezultatul cercetarii noastre, extrem de performante, unice in lume. Sunt platite de RAMQ. Ele au fost omologate. Ca “manufacturier” am fost recunscuti de Regie d’assurance maladie din Quebec. Performantele tehnice sunt echivalente cu celelalte proteze cu un pret de cateva ori mai mare. Racunoastearea de catre RAMQ ne-a adus avantajul a 30% din piata de desfacere din Quebec in domeniul nostru.
L.M.: In activitatea companei, care a fost stadiul urmator?
A.E.: La un moment dat, firma americana Sonic Innovations mi-a propus sa cumpere partea mea de productie. Am fost de acord. La ora actuala am pastrat numai partea de cercetare, produsele departamentului nostru fiind executate de Soniq Innovations. Protezele pe care le fabricam sub marca Orsonique continua sa fie fabricate si azi de catre noul proprietar la aceiasi calitate ca si in trecut. Mariajului dintre Sonic Innovation si Orsonique a facut sa se alature, in piata de desfacere, proteza auditiva analogica cea mai avansata cu proteza auditiva digitala cea mai avansata din lume. Protezele anologice reprezinta categoria care are un pret bun pentru majoritatea pacientilor. Ajustarea lor presupune o experienta indelungata. Audioprotezistii o prefera. Flexibilitatea protezelor digitale pentru multi tehnicieni devine un handicap, caci ajustarea lor implica stapanirea unor instrumente perfectionate, chiar a unor programe deloc usoare. Si unele si celelalte au fost miniaturizate suficient sa asigure coexistenta pe piata protezelor timp indelngat a celor doua tipuri. Tehologia inmagazinata in interiorul protezei determina pretul. Compartimentul de cercetare pe care il conduc are de propus pietei de desfacere un portofoliu consistent de produse. Oportunitatea pe care am vazut-o prin asocierea cu Sonic Innovations este ca aceasta firma multinationala, cotata la bursa sub codul SNCI, cu filiale in 53 de tari, imi ofera canalele sale de distributie la nivel mondial.
L.M.: Ca om de afaceri, din punct de vedere social v-ati izolat?
A.E.: Compania te prinde dimineata pana seara si iti impune anumite alegeri. In plus, am ramas mereu preocupat de fizica teoretica, de cosmologie. Am facut niste cercetari personale care m-au dus la niste concluzii interesante pe care le voi publica curand: de exemplu, incalzirea pamantului este numai in foarte mica parte cauzata de efectul de sera, restul fiind cauzat de expansiunea pamantului. Deci, iata compania si cercetarea m-au facut sa-mi aleg putini prieteni, dar buni: arhitectii Elena si Alex Racoviceanu, artistul Serban Popa pe care il stiu ’67 pe cand isi termina proiectul de diploma si alti cativa romani. Intre timp, am trecut prin cursuri de landmark, unde mi-am facut prieteni printre cei de-ai locului.
L.M.: Ca patron, ca presedinte de companie acordati o mai mare importanta: sistemului de relatii, marketing-ului, serviciului pentru clienti?
A.E.: Am imaginea mesei cu trei picioare. Daca ai neglija un element, ai risca sa devina handicapul afacerii… Clientul, competitia, contextul, nimic nu este lasat la intamplare. Inovatia este foarte importanta, numai daca ma veti intreba si acum de brevete, va voi face o marturisire: aici sunt apreciate inventiile, dar mai de pret este secretul know-how-ului. Si daca eu nu brevetez aici niste rezultate de cercetare, este pentru ca prin toata procedura de inregistrare, nu faci decat sa pui la dispozitia celorlalti tot ce stii in domeniu. Complexiatatea protezelor pe care le producem noi, cu 5-6 ajustari, pentru cele analogice n-a fost atinsa nicaieri in lume tocmai pentru ca n-am brevetat tehnologia lor de fabricare.
L.M.: Ar mai fi si alti factori care ajuta la mersul inainte al companiei?
A.E.: Perseverenta. V-am prezentat numai lucrurile frumoase, dar totusi au fost si perioade dificile de vanzari, de probleme cu clientii, cu furnizorii, cu banca. Ei si mai este un element pretios: familia. Fara sotia mea, compania nu exista. Ea s-a ocupat de partea de productie si de calificarea personalului lasandu-mi timp pentru latura de cercetare si administratie. Clara, fiica noastra cea mare, a fost ani de zile controller-ul companiei. Mezina noastra, Alexandra a fost in orice moment capabila sa lucreze in companie, inlocuind persoane plecate in concediu sau dand o mana de ajutor la nevoie.
L.M.: Sub emblema companiei, pe gazon, am observat panouri cu AVENDRE … Cum de vreti sa vindeti afacerea aceasta care este mai mult decat o reusita?
A.E.: Am visat ca plecand din Romania sa ajungem in California si sa ne cumparam o casa si o gradina cu portocali. Primul vis, cu cifra de afaceri de un milion, l-am realizat … Ei, de cativa ani, consider ca este cazul sa trecem la o alta etapa a vietii. Preocuparile din cercetare imi sunt mai la suflet. Asa ne-am hotarat sa vindem unlele lucruri din ce avem aici, printre care cladirea in care suntem acum. Dar casa din Rosemere o vom pastra, ca sa venim aici din cand in cand, ca in Bucuresti. Productia si bunurile materiale se pot instraina, dar know-how-ul il iei cu tine oriunde. Sunt multumit de cea am implinit aici, dar suntem deschisi spre noi varinate. Calatoria ce o vom incepe maine, in California, la San Diego, este una de explorare.
L.M.: Mi-ati spus foarte direct ca Alexandra este preocupata de spiritualitate …
A.E.: Nu numai ea, ci noi toti. Spiritualitatea a avut si are un rol important in viata noastra de familie.
Am facut un tur al companiei: circuite lipite sub microscop, mulaje anexate unor bonuri de comanda, proteze auditive finalizate, discutii intre colegi pentru a gasi solutii la problemele zilei, ordine peste tot, armonii de culori si amenajarea cat mai aproape de ergonomic, nimic lasat hazardului … Si dincolo de acest palpabil material, mai presus de orice, stiinta, acumularile, consecventa! Cu alte cuvinte ADEVARATA VIATA!
|
|
