|
Nr. 40, august - septembrie 2003
Europa si America
Basile Gliga
Puterea militara mondiala a Europei a inceput sa decline odata cu primul razboi mondial (1914). In urma razboiului, trei dintre marile puteri europene au fost distruse: Germania, Austria si Rusia. In felul acesta continentul a ramas fara un echilibru de forte.
Economia europeana a devenit pentru mai multe decenii dependenta de bancile americane.
Franta si Anglia, puteri invingatoare dar traumatizate, nu au fost capabile de o alianta care sa dea o stabilitate continentului. Ba mai mult, britanicii considera - in ciuda logicii - ca amenintarea pentru Europa o constituie Franta si nu Germania. De aceea in 1934, Anglia cere reducerea armamentului francez la nivelul celui german. Winston Churchill este singurul care ii avertizeaza pe englezi de pericolul pe care il constituie “exigenta permanenta de slabire a fortelor militare franceze”1.
Este perioada in care apar incercari de securitate colectiva, prin punerea bazelor “Societatii Natiunilor”. Apare si un proiect care viza rezolvarea crizelor de securitate europeana prin institutii juridice supranationale.
Tratatul de la Versailles de dupa primul razboi mondial a impus Germaniei conditii atat de aspre inacat acestea constituiau premizele pentru un nou razboi. In asemenea conditii, esecul diplomatiei a dus la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, care depaseste prin cruzime si numarul de morti, tot ce a cunoscut omenirea vreodata. Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, a luata sfarsit si suprematia Europei in lume. Dupa mai bine de patru secole, dominatia imperiala a Europei se retrage din Asia, Africa si Orientul Mijlociu.
Drept urmare, responsabilitatea strategia in Orientul mijlociu si Asia i-a revenit Americii.
Americanii credeau ca europenii - in frunte cu Anglia - vor constitui o forta care sa se opuna Uniunii Sovietice. Ba mai mult, Truman isi imagina ca americanii vor deveni "arbitri impartiali“.
Insa tarile europene, slabite, demoralizate si cu spectrul Germaniei nestins, nu se considerau capabile sa faca fata Uniunii Sovietice. In asemenea conditii, forta militara americana asigura securitatea europeana preluand conducerea mondiala. Timp de cincizeci de ani, Europa s-a gasit intr-o stare de dependenta strategica fata de America. Prin crearea NATO2 americanii doreau ca Europa sa se doteze cu un potential militar care sa faca fata armatelor sovietice fara un conflict nuclear. Europenii insa, se complaceau sub umbrela de protectie nucleara americana care asigura un echilibru de forte fara sa investeasca in armata cat s-ar fi cerut. Numai Franta generalului De Gaulle si-a dezvoltat o capacitate nucleara proprie.
Strategia razboiului rece practicata de America se baza pe alianta militara transatlantica si pe unitatea Occidentului, ceea ce constituia o necesitate pana in anii 1990.
Dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, proiectul Europei “unice si libere” de la Atlantic la Ural - preconizat de generalul De Gaulle3 - devine posibil. Fosti membri ai blocului sovietic devin membri ai NATO. Proiectul din 1992 de la Maastricht - care prevede unirea economica si politica a Europei - devine “elementul capital al reactiei mondiale contra hegemoniei americane”4.
Europa unita a devenit o putere economica capabila sa rivalizeze cu Statele Unite si tarile asiatice. In schimb, pe plan militar, Europa are o capacitate militara inferioara celei americane. Ba mai mult, europenii nu au acceptat transferul de resurse importante de la programele sociale spre cele militare. Dupa anul 1990 efectivele militare au fost reduse continuu si bugetul de aparare al Europei este mai mai putin de 2% din PIB. In schimb, America si-a mentinut cheltuielile militare la 3% din PIB, iar odata cu administratia Gerge W. Bush a ajuns la 4%. Strategia americana se bazeaza pe planificarea unui potential militar care sa-i dea posibilitatea sa desfasoare si sa castige doua razboaie in acelasi timp, in doua puncte diferite ale globului. Parctic, astazi America nu mai are adversar care sa-i faca fata pe plan militar, de aceea, este libera sa intervina unde vrea si cand vrea.
In ultimul deceniu, dezacordurile transatlantice sint tot mai profunde si au culminat cu invazia Irakului.
Obiectul de baza al dezacordurilor fiind identificarea noilor “dusmani” si a “problemelor” in lume, George W. Bush, care vorbeste in numele americanilor care l-au adus la putere, foloseste termeni destul de aparte in istoria moderna a lumii civilizate in desemnarea acestora, precum “state vagaboande” si “axa raului”. In timpul acesta Europenii considera ca adevaratele probleme ale omenirii la ora actuala sunt create de “statele in faliment, de conflictele etnice, de emigratia masiva, de crima organizata, de saracia si de degradarea mediului inconjurator”.
Se pare ca, dupa secole de rivalitate si de lupte nimicitoare care au dus la suferinta imensa, Europa a inteles ca nu razboiul este solutia pentru neintelegeri, ci dialogul continuu si reconcilierea.
America a evoluat pe coordonate diferite, fara sa aiba vreun razboi la ea acasa, a ajuns in ultimele secole, la o dezvoltarea fara precedent in istorie, manifestand o intoleranta si o araganta a fortei militare. America a devenit “jandarmul lumii”.
Fanatismul arab, izvorat dintr-o criza de identitate fata de civilizatia occidentala a dus la atacurile teroriste ce au culminat cu tragedia de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, tragedie care a data masinii de razboi americane justificarea de a se dazlantui. Pentru a convinge masele americane si lumea in general de justetea atacurilor proiectate, in sanul Pentagonului, ori la Casa Alba se vorbeste de misiunea civilizatoare dea promova democratia si ordinea liberala la nivel mondial. Nici un cuvant despre adevaratele cauze. Ar fi trist pentru americani sa afle ca nu sint o “natiune indispensabila”, ca in ultimele decenii au trait si traiesc cam cu 20% deasupra posibilitatilor lor, ca “miracolul financiar” american este o excrocherie a marilor trusturi si burselor de valori care si-au aratat adevarata fata in ultimii doi ani, ca, de fapt, pentru a continua sa aiba acelasi nivel de viata, americanii vor trebui tot mai mult sa-i cucereasca si sa-i “civilizeze” pe altii, mai ales pe cei care au resurse.
In schimb, la ora actuala, Europa isi consacra energia in ajutorul international si instaurarea unei ordini mondiale bazate pe legi si justitie, preocupata fiind, printre altele, de revizuirea politicii economice, de chestiunile de conflict intre suveranitatea nationala si guvernarea supranationala si de crearea unei noi constitutii europene.
In mediile strategice americane si in viziunea unor apologeti ai fortei americane5 se declara fara reticente ca Europa profita de umbrela de securitate a Americii, ca in timp ce ei cheltuie sume imense pentru protectie, europenii prefera sa finanteze sistemul lor social, sa ia vacante lungi si sa lucreze mai putine ore pe saptamana.
Unele puncte de vedere chiar in Europa6sustin ca amenintarile in lume sunt nenumarate si ca, daca Europa nu se inarmeaza, securitatea ei este amenintata.
De aceea, se sugereaza ca spatiul european sa functioneze la doua nivele: intre ei, europenii sa functioneze pe baza de legi si securitatea sa fie fondata pe cooperatie deschisa; in schimb, cu restul lumii, trebuie revenit la “metodele dure de altadata, forta, atac preventiv, si tot ce poate servi.
Intre noi, respectam legea, dar cand operam in jungla, trebuie sa aplicam legea junglei”.
In ultimul conflict din Irak, Europa, in majoritatea ei, a refuzat sa aplice principiul functionarii la doua nivele. In fata refuzului european de interventie, America isi ia tot mai mult libertatea de a se ocupa de “pericolele strategice” si prin razboaie preventive7.
Dupa al doilea razboi mondial americanii au inteles ca prosperitatea lor depinde de prosperitatea restului lumii, ca nu pot sa aiba o securitate nationala daca nu exista una internationala. Pana in anul 1990 exista un occident unit din necesitatea de a apara democratia si societatea liberala. Odata cu caderea zidului Berlinului liantul ce suda aceasta unitate a disparut. La ora actuala este adevarat ca integrismul musulman constituie o amenintare, insa nu in masura in care sa fie un pericol pentru principiile liberalismului occidental. Amenintarea integrismului musulman nu poate fi comparata nici pe departe cu cea reprezentata de Uniunea Sovietica. “Isteria” araba nu face altceva decat sa dea posibilitatea americanilor sa-si perfectioneze arsenalul fortelor militare si sa intervina in chip “onorabil” pentru salvarea civilizatiei occidentale. America nu isi poate imagina o ordine internationala care sa nu fie aparata prin forta. Bineinteles ca aceasta forta trebuie sa fie americana. Chiar daca idealurile americane au avut si pot avea frumusetea lor, ei nu au gasit niciodata si nici nu incearca sa gaseasca alta solutie decat forta. America “generoasa” din timpul razboiului rece se retrage dintr-o serie actiuni sociale internationale; ba chiar o serie de republicani se intreaba de ce sa-si mai aduca o contributie majora in cadrul Natiunilor Unite.
Iata ca la ora actuala ne confruntam in Occident cu doua mari viziuni opuse, care speram sa nu fie ireconciliabile. Deoparte, Europa care vede un vis secular implinindu-se: ceea ce nu a reusit Bismack, Napoleon sau Hitler in dorinta lor de hegemonie militara se realizeaza astazi in conditii de pace si dialog continuu. O Europa eliberata de luptele fara sfarsit ale capetelor incoronate, ale nationalismului xenofob si de teribila cursa a inarmarilor. Europenii vad tot mai mult ceea ce ii uneste si nu ceea ce ii desparte. Pe de alta parte, America, cu o putere militara de necontestat, devine tot mai agresiva si revendicativa. Excesiv de nationalisti si tot mai putin dispusi sa dialogheze si respecte opinia altora, americanii “indoctrinati” se complac intr-un narcisism hilar. Mandri de armele sofisticate ale Pentagonului, incep sa sufere de sindromul “natinunii superioare”, cu misiuni mesianice, fara sa vada ca, in timp ce se cheltuie in aventuri razboinice sute de miliarde din banii obtinuti din munca lor, optzeci de milioane dintre compatriotii lor nu beneficiaza de cea mai elementara asigurare medicala.
1. Winston Churchill, The Gathering Storm. Boston, 1948
2. NATO (North - Atlantic Treaty Organization), organizatie politica militara creata in 1949
3. Charles De Gaulle - general si om de stat francez (1890-1970)
4. Samuel P. Huntington, The Lonely Superpower
5. Robert Kagan, America and Europe in the New World Order
6. Robert Cooper, fost consilier al lui Tony Blair
7. La procesul de la Nurenberg (1945-1946) razboiul preventiv a fost calificat drept crima impotriva umanitatii
|
|
