|
Nr. 40, august - septembrie 2003
MESERIA, BRATARA DE AUR
Letitia Militaru
Interviu cu dl. Marcel Samoila, patronul atelierului Micha Usinage Express, Laval
L.M.: Cand ati inceput sa lucrati in strungarie?
S.M.: In tinerete la Galati, in Combinatul siderurgic si la Intreprinderea de echipament hidraulic. Cu tineretea a fost si prima casatorie la Orsova, unde am stat pana in anul 1986, cand am incercat sa trec fraudulos frontiera. Mi-am platit gestul pana in 1987. Cand am iesit, nu m-am oprit pana in Austria. Am stat acolo doi ani facand tot ce mi-a stat in putinta sa trec oceanul. Dar niciodata nu mi-am uitat meseria de strungar. Odata invatata o meserie ca aceasta nu se mai uita toata viata. Printr-o conjuctura, cand am ajuns aici in Canada m-am specializat pe pompe, in urma din companiile la care am lucrat. Era unica in domeniul ei. Azi compania de care va vorbesc este pe locul secund si cred ca intuiti de ce “Micha Usinage Express” detine locul intai in pompe. Produsele noastre au o calitate foarte buna si asta face ca cererea sa nu lipseasca. Principalele categorii de clienti sunt cei care la randul lor furnizeaza pompe, sunt cei care fabrica filtre, dar facem si foarte multe prototipuri si unicate.
Pentru noi este suficient ca cel care ne cere ceva sa aiba un plan si o idee bine conturata. As putea sa afirm ca putem oferi cele mai personalizate produse in materie de strungarie. De-a lungul timpului, am facut cunostinta cu mai multi ingineri romani prinsi in diverse companii. Faptul ca inca suntem azi in bune relatii profesionale, sta marturie ca ceea ce am facut pentru ei in cadrul unor proiecte, era la nivelul cerintelor.
L.M.: Cum v-ati facut in timp cunoscut cu atelierul dvs. ?
S.M.: N-am facut niciodata publicitate. Ceea ce ne-a slujit in acest sens a fost calitatea produselor. Treaba buna la preturi rezonabile! Da, cam asa ne-am facut cunoscuti.
L.M.: Cum ati demarat compania proprie?
S.M.: Ideea n-a fost greu de gasit. Poate am prins momentul potrivit: compania pentru care lucram si-a inchis portile din motive financiare. Nu pentru ca n-ar fi fost cerere pentru servicii in domeniul pompelor. Am ramas fara loc de munca, dar nu fara meserie. Intr-un spatiu relativ mic am cumparat un strung, o freza si un fierastrau. Am adugat tot ce eu acumulasem. La inceput lucram singur, cate 16 ore. Ma hotarasem sa-mi refac familia si ma pregateam sa devin tatic. Am avut norocul intelegerii sotiei sia a parintilor ei care mi-au fost alaturi. Pe masura ce efectuam niste comenzi, mi-am dat seama ca trebuie sa respect termenele, promisiunile. Cu multe ore suplimentare am reusit sa ma tin de cuvant. Am vegheat si la partea administrativa a companiei. Dupa mai bine de una an, am fost nevoit sa mai cumapr un alt strung si sa angajez pe cineva. In prezent suntem sapte, utilajele sunt mai multe, mai complexe, comenzile mai exigente. Cand am ceva de mai mare finete, de mai mare pecizie, atunci imi place mai mult.
L.M.: Cati ani iti trebuie ca sa poti purta aceasta “Bratara de aur”?
S.M.: Multi, vreo 25 de ani. Nu sa fii numai BOSS este important, ci sa simti metalul, sa simti masina.
L.M.: Am observat intr-o discutie ca era inox-ul. Lucrati mai mult cu acest tip de metal?
S.M.: Da, pentru ca am observat ca cei care au posibilitatea prelucrarii metalelor au o anumita retinere in aceea ce priveste otelul inox si atunci am considerat ca este o nisa pe care putem sa o dezvoltam. Am cumparat mai toate utilajele adaptate la inox, dar mai ales sculele aschietoare. Investitia este mare, dar merita. Este un sector delicat si foarte apreciat pentru exactitatea prelucrarii. Costul mainii de lucru este cam de trei ori mai ridicat, dar etapa in care noi castigam este ca utilajele ne ajuta sa facem mai repede decat altii piesele cerute.
L.M.: Cand a fost momentul cel mai greu?
S.M.: La inceput, cand inca nimeni nu avea incredere in ceea ce faceam. In atelierul “hi-tech” al fostei companii verificasem cat de bine stiu sa lucrez. A fost greu cand eram constrans de imprumutul de la Banca, apoi cand nu puteam sa-mi permit inca sa platesc forta de munca, a trebuit sa compensez eu insumi niste mari goluri. Ma intorceam acasa si nu mai imi vedeam baiatul decat in somn … Stiam ca va veni si ziua in care programul meu de lucru va fi normal. Cand am facut angajarile, am vrut sa am oameni care sa stie sa lucreze si manual, nu numai pe masini cu control numeric. Cum n-am vizat cantitatea de produse, am incercat sa-mi diversific serviciile ca evantaiul de clienti sa fie ca mai mare, sa nu depind de “Bombardier” sau un alt urias a carui eventuala cadere sa ma afecteze. Ne-am mentinut statutul de “lifesaver”, tocmai pentru ca servim si industria medicamentelor si cea a plasticului, dar si alti clienti care presteaza sevicii la randul lor. Faptul ca putem executa piese si reparatii in regim de urgenta, ne-a adus numele de “Express”. Multi dintre cei care ne solicita vin de foarte departe cu certitudinea ca nu vin degeaba.
L.M.: Cand simtiti ca purtati “aurul” din bratara meseriei?
S.M.: Cand clientul nu ezita sa-si arate satisfactia. Asta ma face sa ma simt mandru, sa pun accentul si mai mult pe calitate.
Recunoasterea stimei profesionale ma face sa ma ridic si mai mult. Multa vreme am facut sacrificii, dar acum ma bucur de o reusita ce nu poate fi contestata.
Urmare a acestei multumiri este preocuparea pentru atmosfera buna pentru conditii mai securitare, pentru ordine si igiena, pentru relatiile intre noi. Cand copilul a ajuns la varsta gradinitei, sotia a acceptat sa lucreze cu mine, ca sa-mi mai ia de pe umeri unele greutati. Aceasta “reorganizare” a permis o reintrare in normal, week-end-urile sa fie in familie si viata sa mearga inainte cum se cuvine.
L.M.: In afara de indemanare, ce mai trebuie ca sa poti reusi intr-o meserie ca strungaria?
S.M.: Rapiditate in calculul matematic, iti trebuie sa patrunzi toate secretele care sunt la filetare, la frezare. Nu spun ca le stiu pe toate, dar stiu multe. Cele pe care azi nu le stiu, le voi invata. Nu este o meserie monotona. Clientii prin proiectele lor, te provoaca la noi incercari si asta nu face rau, din contra, te valorizeaza. Intre problemele tehnice, administrative, si interumane cautam sa rezolvam cat mai repede posibil orice s-ar ivi, numai si numai ca atelierul nostru sa progreseze.
|
|
