|
Nr. 40, august - septembrie 2003
O ALTA VIZIUNE ASUPRA HOLOCAUSTULUI DIN ROMANIA
UN “SCHINDLER” ROMAN SCOS LA IVEALA DE UN
“SHERLOCK HOLMES” LA FEL DE INDIGEN
Adrian Ardelean
Cercetarile lui Florea Neagu nu s-au limitat doar la faptele argumentate si dovedite cu acte scrise, ci au mers mai departe, in incercarea de a gasi resorturile intime care l-au determinat pe Cornel Dumitrescu sa procedeze asa cum a facut-o, salvand de la deportare si moarte peste 3.600 de evrei, intr-o perioada in care acest lucru era mai mult decat riscant pentru acesta. Sigur ca cercetarile domeniului la care ne referim acum, si care au necesitat strangerea de marturii orale, nu neaparat scrise, au doza de incertitudine inerenta acestui gen de cercetari. Ele se bazeaza insa (si) pe foarte aprofundata cunoastere de catre Florea Neagu a psihologiei umane in general si a celei a lui Cornel Dumitrescu in special… In acest context, cercetarile lui Florea Neagu au scos la iveala o veritabila “surpriza”, pe care v-o prezentam in premiera in cele ce urmeaza.
In tinerete, Cornel Dumitrescu ( care, originar din Mehedinti, nu era evreu… nota red.) a fost indragostit de o tanara evreica de numai 14 ani, o adevarata frumusete la vremea ei. Cu sprijinul regelui Carol al II-lea, care a acordat dispensa de varsta necesara, cei doi s-au castorit, si se arata “la orizont” o poveste de dragoste foarte frumoasa. Dar (inevitabilul “dar”), mama fetei a reusit sa-i desparta pe cei doi insuratei, care au luat, la un an de la casatorie, cai diferite in viata. Se pare insa ca dragostea pentru tanara evreica a fost canalizata, in sufletul lui Cornel Dumitrescu, in cel mai fericit mod, spre eforturile de salvare a co-regionarilor acesteia, amenintati cu exodul si cu moartea in anii negri ai celui de-al doilea razboi mondial…
Munca unui roman cu veleitati de adevarat “detectiv particular”, care a scos la iveala fapte petrecute in anii celui de-al doilea razboi mondial, arunca o lumina cu totul deosebita asupra a ceea ce era cunoscut pana acum sub numele de “Holocaustul” romanesc, respectiv deportarea in masa spre ghetto-urile si spre lagarele de concentrare naziste a evreilor din teritoriile administrate de statul roman in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Materialul arhivistic la care ne referim, pe care autorul sau il numeste “Dosarul Cornel Dumitrescu - un roman care a salvat mii de evrei”, poarta semnatura lui Florea Neagu, si prezinta un personaj care ar putea reprezenta un al doilea “Schindler” (renumit personaj de film, creat dupa tiparele unui om de afaceri real, de nationalitate germana, despre care se spune ca ar fi salvat de la deportare si moarte peste 1000 de evrei). Diferenta dintre germanul Schindler si romanul Dumitrescu, dincolo de cuantumul dintre cei 1000 de evrei salvati de germanul ajuns erou de film, si cei peste 3600 care nu au ajuns in ghetto-uri sau in lagare datorita “valahului” Cornel Dumitrescu rezida, daca vreti, si in diferentele de mentalitate ale celor doi. O marturie pe cat de tarzie pe atat de socanta a sotiei lui Schindler spune ca acesta pretindea sume mari de bani in schimbul serviciului de salvare a evreilor din cortegiile mortii, pe cand Cornel Dumitrescu o facea nu numai fara nici o recompensa materiala, dar mai mult, uza in acest scop de relatiile sus- puse pe care le avea in Romania anilor 1942-1944, pentru a-i ajuta pe evrei sa nu ajunga pe listele de deportari. Astfel, in locul sintagmei “Cornel Dumitrescu - Schindler al Romaniei”, nu este exclus sa fie mai potrivita aceea de “Schindler - un Cornel Dumitrescu al Germaniei”. Si pentru a justifica cele de mai sus, nimic nu pare a fi mai potrivit decat redarea unei povesti ajunsa la noi, si implicit la dumneavoastra, gratie stradaniilor de ani de zile a unui “detectiv particular” ad-hoc, in persoana lui Florea Neagu, un om pe care soarta l-a adus, in perioada postbelica, in postura de superior ierarhic pe linie profesionala al lui Cornel Dumitrescu. La finalul “povestii”, consideram ca si Florea Neagu merita (veti vedea de ce!) o prezentare succinta pentru ca fara stradaniile dezinteresate ale domniei sale, faptele cu adevarat demne de un scenariu de film ale lui Cornel Dumitrescu ar fi ramas necunoscute. Si era pacat!
Viata bate filmul
“Lista lui Schindler” surclasata de o realitate autentificata.
Ca sa ramanem la nivelul “paralelei” dintre Schindler si Cornel Dumitrescu, sa spunem ca intre cei doi exista cateva asemanari in afara celei de a fi “salvatori ai evreilor”, daca ar fi sa ne luam doar dupa nasterea lor in acelasi an (1908), si intrarea in afaceri in 1939. De aici insa, asemanarile nu-si mai au locul, si asta pentru ca “valahul mandru si tacut” (expresia ii apartine “biografului ad-hoc”, Florea Neagu, care i-a refacut drumul vietii) Cornel Dumitrescu s-a lasat condus in opera sa de salvare a peste 3600 de evrei (3462, conform unei documentatii extrem de minutioase a lui Florea Neagu) de la deportare si moarte in ghetto-urile si lagarele naziste din cu totul alte motive decat cele ale germanului Schindler. Pentru a intelege ce s-a intamplat atunci, cel mai simplu ar fi sa ne transpunem, imaginar, in Cernauti-ul anilor ‘42-’44, aflat in acei ani in jurisdictia Romaniei, conduse de regele Carol al II-lea (de care Cornel Dumitrescu era destul de apropiat) si de maresalul Ion Antonescu, unde Cornel Dumitrescu conducea fabrica de textile Tricotania (azi “Arnica”).
Ne aflam, asadar, in unitatea economica sus mentionata, aflata sub regim “strategic”, deoarece producea uniforme militare si alte efecte textile necesare frontului. Fabrica se afla totodata si sub efectele unei legi care cerea concedierea cetatenilor de nationalitate iudaica, si interzicea in mod expres angajarea pe eventuale posturi libere a unor evrei. Cu toate acetea, Cornel Dumitrescu se preleva de efectele unei decizii a maresalului Ion Antonescu mai veche (si deja abrogata!), care oferea posibilitatea de angajare, in unitatile strategice, inclusiv a fortei de munca evreiesti, cu scopul de a asigura continuitatea productiei. In acest fel, directorul Tricotaniei reusea nu doar sa mentina angajati numerosi evrei (uneori, dupa documentele scoase la lumina de Florea Neagu, si cate patru-cinci pe post!), ci chiar sa angajeze evrei sau evreice fara serviciu, pentru a evita astfel deportarea lor in ghetto-urile sau in lagarele de concentrare naziste. Mai mult, conform unei depozitii a fostei sale secretare de atunci, pe nume Elena Gorgonet, romanul “in nebunia lui” nu s-a sfiit, in cateva randuri, sa intoarca efectiv carutele pline cu evrei de la marginea orasului, chiar “de sub nasul” autoritatilor germane care organizau deportarea acestora. El se baza pe relatiile sale cu cele mai proeminente figuri ale societatii romanesti de atunci, fara ca asta sa insemne ca nu-si risca el insusi pozitia, libertatea si chiar viata, doar pentru a salva alte si alte familii de evrei de la tragedia deportarii si a mortii in ghetto-uri sau lagare de concentrare. Merita remarcat si faptul ca in fabrica pe care o conducea Cornel Dumitrescu, evreii nu purtau infamanta “stea galbena” (“a lui David”), in ciuda obligativitatii instituite atat pe teritoriul Reichului german cat si pe al tarilor aliate acestuia (cazul Romaniei pana la actul de la 23 august 1944)…
Printre marturiile pe care Florea Neagu le detine si le pastreaza cu sfintenie in arhiva sa, pentru a justifica cele de mai sus, se afla atat o serie de state de plata ale fabricii Tricotania, pe care apare mentionata, la rubrica “originea etnica”, in numeroase randuri sintagma “evreu”, iar la rubrica “taxe militare evrei” apar nominalizate sumele pe care salariatii evrei cu varsta “incorporabila” le achitau pentru a nu intra sub arme.
De asemenea, Florea Neagu pastreaza la loc de cinste o scrisoare primita de la Marta Hellreich, una dintre evreicele salvate de la deportare si moarte, impreuna cu intreaga ei familie, prin simpla (vorba vine!) angajare la fabrica Tricotania de catre Cornel Dumitrescu. “Subsemnata Marta Hellreich, declar ca domnul Dumitrescu m-a salvat pe mine, pe sotul si pe parintii mei de la deportarea in lagarul din Transnstria”, isi incepe scrisoarea batrana evreica, urandu-i salvatorului ei sanatate, fara a sti, din Israel-ul anului 2000, ca romanul Cornel Dumitrescu decedase in 1976…
Cine este “Sherlock Holmes-ul” roman?
Pentru a putea intra in posesia unor documente ca si cele mai sus mentionate, precum si a altora, Florea Neagu nu a precupetit eforturi, timp si bani, umbland ani de zile pe banii lui prin arhievele de la Cernauti, Moscova si Bucuresti, in cautarea actelor care sa soata la lumina ceea ce acum poarta numele de “dosarul Cornel Dumitresu”. Eforturile sale sunt rasplatite nu financiar sau prin alte avantaje, ci doar prin singura recompensa pe care si-o doreste, si anume, aceea de a afla adevarul si a-l aduce la cunostinta tuturor. De altfel, intrebat despre cine suporta cheltuielile prilejuite de amplele cercetari carora si-a dedicat ani buni din viata, Florea Neagu raspunde simplu “Eu le suport! Ce, nu merita?” Povestea lui este insa la fel de pasionanta ca si cea a celui care a fost Cornel Dumitrescu, asa ca va invitam sa o parcurgeti in cele ce urmeaza.
Povestea “povestii” lui Cornel Dumitrescu
Povestea cercetarilor arhivistice ale lui Florea Neagu isi are originile in anul 1965, cand, din postul de director al Institutului de Proiectari Miniere (IPROMIN) Bucuresti, la initiativa decernarii unor diplome si ordine celor mai buni dintre angajatii acestei unitati, cu prilejul implinirii a 15 ani de la infiintarea ei. Alegerea “laureatilor” a fost facuta cu mare grija, dovada stand numarul de numai 30 din cei aproape 1000 de salariati ai IPROMIN aflati pe lista. Nu mica i-a fost surpriza, in aceste conditii, cand unul dintre angajati, si anume Cornel Dumitrescu, pe atunci sef al serviciului Plan, a cerut sa fie “taiat”de pe lista pe care altii ar fi dat mult sa ajunga (inclusiv ca posesorii - salariu mai mare, una sau doua camere in plus la locuinta, etc. - amintiti-va ca “suntem” in anul 1965!)… La insistentele sale, Cornel Dumitrescu consimte sa marturiseasca motivele care il determinau sa ceara taierea de pe lista medaliatilor. “Cu mare dificultate, si numai pentru ca l-am chemat la birou intr-o zi de duminica, atunci cand nu mai era nimeni in afara noastra in unitate, Cornel Dumitrescu mi-a marturisit ceea ce, spunea el, nu mai stia nimeni in afara sa. Si anume, nici mai mult nici mai putin decat, ca fusese anchetat ca si… criminal de razboi! Mi-a spus ca acest lucru se petrecuse in 1946, la scurt tip dupa razboi, cand un general si un colonel sovietici (dupa uniforme) l-au interogat in mai multe randuri cu privire la anii 1942-1944, in care el a condus fabrica de textile Tricotania din Cernauti. Ulterior, ancheta s-a incheiat cu un NUP (Neincepere a Urmaririi Penale-nota red.), pentru ca toate marturiile verbale ale celor implicati in cazul respectiv, precum si transcrierea a doua emisiuni ale postului de radio BBC, aratau, dimpotriva, faptul ca romanul Cornel Dumitrescu era salvatorul catorva mii de evrei de la deportarea in ghetto-urile si lagarele naziste, si nu criminalul de razboi pe care il credeau anchetatorii la inceput”, povesteste Florea Neagu.
El spune ca episodul, care nu merita ascuns, l-a facut totusi pe Cornel Dumitrescu sa se fereasca sa “iasa in evidenta”, din grija de a nu i se interpreta intr-un mod infamat “coperta” dosarului sau din arhive, despre care era convins ca Securitatea avea cunostinta. “<> imi spunea Cornel Dumitrescu”, povesteste mai departe Florea Neagu dialogul sau cu Cornel Dumitrescu. (Pentru cei mai tineri trebuie sa spunem ca expresia “scriitor de basculante la cariera de la Teliuc” semnifica, plastic exprimat, sintagma de detinut politic a anilor ‘60-’70, cand Securitatea practica ridicarea de acasa a celor (numai) banuiti ca ar avea orientari “anti-democratice” - nota red.).
Directorul de atunci al IPROMIN Bucuresti a avut totusi taria de caracter si inspiratia de a nu-l taia de pe lista celor evidentiati pe Cornel Dumitrescu, iar ordinul si medalia primite de acesta nu s-au soldat cu intrarea lui “in ochii” Securitatii, astfel incat el nu a avut de suferit nici un fel de neplaceri din partea acesteia. Anii au trecut, iar in 1976 Cornel Dumitrescu a inchis ochii pentru totdeauna, iar povestea sa ar fi ramas cunoscuta doar de directorul de la IPROMIN, daca acesta nu ar fi fost “starnit” de filmul “Lista lui Schindler” si mai ales de “zgomotul mediatic si galceava din familia eroului de roman si film, nepotolite pana in zilele din urma”, cum se exprima Florea Neagu. El si-a amintit de ceea ce aflase in 1965 de la fostul lui subaltern, si a decis sa caute in arhive si sa demonstreze, daca poate, existenta unui “Schindler roman”…
Final (aproape) deschis
Ce ar mai fi de spus in finalul acestui material, limitat de spatiul tipografic la mai mult decat ar fi meritat atat Florea Neagu, “detectiv prin colb de cronici”, cat mai ales Cornel Dumitrescu, acest “Schindler al Romaniei”, probabil pe nedrept mai putin celebru decat omologul sau german? Poate doar ca rezultatul laborioasei munci decercetarea lui Florea Neagu prin arhivele serviciilor secrete sovietice, Armatei Rosii si Ministerului de Interne al URSS (mai tineti minte denumirea, nu-i asa?!), precum si ale municipalitatii din Cernauti sau soldat nu doar cu cateva articole in presa romaneasca (si chiar cea din Tel Aviv) referitoare la Cornel Dumitrescu.
Astfel, dialogul permanent pe care Florea Neagu l-a purtat cu autoritatile israeliene a reusit sa la sensibilizeze pe acestea din urma cu privire la cauza romanului Cornel Dumitrescu, recunoscut, pentru faptele sale de ajutorare a reprezentantilor acestei semintii, ca “drept al popoarelor”. In plus, “dosarul Cornel Dumitrescu”, intocmit de Florea Neaga, reprezinta una din piesele de rezistenta ale muzeului Yad Vashem din Jerusalem.
Si, fara a uita salvarea evreilor de la deportare de catre Cornel Dumitrescu nu este un caz singular ( a se vedea documentele referitoare la ceea ce a facut, in Ardealul de Nord-Vest, Raoul Sorban, sau altele si altele), trebuie sa (ne) amintim ca prezentarea la Bucuresti a expozitiei si “dosarului” Cornel Dumitrescu “pica” intr-o perioada de foarte aprinse dezbateri ale acestui subiect in mediile politico-diplomamtice si in mass-media romaneasca si internationala. De aceea ne ferim sa tragem concluzii, fie ele si mascate, preferand mai degraba sa consideram ca am lansat o invitatie la dialog, in virtutea proverbului care spune ca este “mai bine mai tarziu decat niciodata”…
Si pentru ca finalul sa ramana “deschis”, Florea Neagu promite noi si noi noutati in “dosarul Cornel Dumitrescu”. Printre acestea, pentru a va tine treaza atentia (asa a procedat si domnia sa cu noi!), amintim doar ca cercetand arhivele portuare ale Constantei, Florea Neagu a gasit cateva nume de evrei care corespund cu cele de pe listele de angajati ai lui Cornel Dumitrescu. Doar ca aceste nume apar pe lista de pasageri spre Palestina in lunile imediat urmatoare celor in care apar ca angajati ai Tricotaniei…
Ceea ce este similar cu a spune despre Cornel Dumitrescu ca nu se limita la a-i angaja pe evrei pentru a-i salva de deportare, ci chiar le inlesnea “evadarea” din Romania spre Palestina, pentru salvarea lor definitiva din mainile nazistilor. Detalii, conform promisiunii lui Florea Neagu, intr-un numar viitor al publicatiei noastre…
Fara a dori sa comenteze sau sa dezbata in nici un fel existenta sau mom-existenta Holocaustului in Romania, Florea Neagu si-a fixat un tel “mai modest” (exprimarea ii apartine). “Eu nu ma ocup de existenta sau non-existenta fenomenului istoric cunoscut indeobste drept <>. Nu sustin si nici nu combat Holocaustul, desi cunosc existenta ambelor curente inclusiv in randul comunitatii evreilor. Mi-am luat, cu de la mine putere, o sarcina mult mai modesta: sa prezint un caz, in descriptorii sai evenimentiali, faptici. M-a determinat la asta doar urmarirea, gasirea si publicarea adevarului. Interpretarea studiului de caz o las in seama cititorilor”, spune Florea Neagu.
Prezentarea “profesionista” a cazului nu poate omite nici cifrele. In acest sens, merita remarcata statistica “seaca” a numarului de angajati ai Tricotaniei Cernauti din anii la care ne-am referit mai sus. In acest context, Florea Neagu arata ca, de exemplu, in martie 1942, din cei 320 de angajati ai fabricii de textile, nu mai putin de 169 (peste jumatate) erau evrei. Proportia lor in intreprindere a crescut, in 1943 la 196 de persoane de origine ebraica, aproape doua treimi din totalul personalului salariat! Chiar si adjunctul lui Cornel Dumitrescu (un anume N. Winter) era evreu, ceea ce, pentru acei ani (1942-1943) nu insemna nici pe departe putin lucru.
|
|
