TRIBUNA NOASTRA

"Spune intotdeauna adevarul si nu va mai trebui sa tii minte nimic" (Mark Twain)

Magazin pentru romanii canadieni si nu numai, editat de Federatia Asociatiilor Romanesti din Canada

 

DIN SUMAR

Basile Gliga In cautarea fericirii

Marcel Anghel De la "eurofasaiala" la "eurosoc"

Timofei N. Mandru Pentru memoria de maine (ultima partea)

Adrian Ardelean Churchill si Roosevelt acuzati de vanzarea Europei de Est

Alexandru Lungu 2004 an electoral

Letitia Militaru Alegeri in Fereatia Asociatiilor Romanesti din Canada

Anca Fetea De ce fug romanii de romani?

A. Irvin Rozei Come to the "Cabaret"!

Letitia Militaru "Am fost eleva lui Enescu" (dialog cu violonista Ida Haendel)

Letitia Militaru ROMANIA III, o renastere a "Commediei dell'arte"

Liliana Nicorescu Ea, Luca si chinezul

Claudia Dumitrache Consiliere financiara? Oare am nevoie?

Basile Gliga       Gena manageriala

Lucian Beschea  REER - strategie financiara eficace

Adrian Ardelean Ana Maria Surugiu  "Al doilea roman dupa Nadia Comaneci care ajunge cunoscut la Montreal"

 

ARHIVA

 


 

Alegeri in Federatia Asociatiilor Romanesti din Canada

Adunarea generala a F.A.R., ce a avut loc in data de 21 ianuarie 2004, a intrunit o majoritate de prezenta de peste 80 de procente, ceea ce, conform Regulamentului de functionare a organismului, a permis desfasurarea noilor alegeri pentru Consiliul de administratie al F.A.R. Ultimele alegeri au avut loc in 5 noiembrie 1999. De atunci, structura federatiei s-a imbogatit, fapt ce a determinat reorientarea unor obiective conform noilor conditii .

 

Au participat ca invitati la aceasta reuniune Nicolae Harlav, consilier economic la Consulatul general al Romaniei din Montréal, Catalin Mihailescu, editor al pu-blicatiei Actualitatea Canadiana, Adina Ungureanu, reprezentanta ACCESSS si Constantin Marinescu.

Secretarul Consiliului FAR, George Grecu, a prezentat Raportul de activitate pentru perioada 5 noiembrie 1999 - 31 decembrie 2003. Consiliul ales la 5 octombrie1999 isi propusese organizarea de activitati socio-culturale, revigorarea federatiei si primirea de noi membri in Federatie. Evenimentele la a caror derulare a contribuit F.A.R. au fost amintite cronologic si pe departamente.

 

Cu sprijinul grupului Pallas s-au organizat excursii la Cascada Niagara si in orasul Québec, profiturile intrand in contul FAR. Consiliul FAR s-a angajat in vanzarea de bilete pentru diverse spectacole-turnee ale unor actori din Romania, comisionul rezultat intrand in acelasi cont.

Prin donatii, a luat nastere Biblioteca FAR. Organizarea ei a fost posibila numai prin serviciile romanilor din tara si din Montréal. In prezent, Biblioteca numara 700 de cititori activi.

Sub egida FAR, in 1999 s-a constituit  Scoala de cultura si limba romana "Mihai Eminescu", ce a fost frecventata pana acum de 70 de elevi de varste diferite. In acelasi context, FAR a organizat in 2000, 2001, 2002, la Busteni, tabere de vara la care au participat, de fiecare data, aproximativ 30 de copii.

FAR a sprijinit organizatia "Médecins sans frontières" in demersurile facute in perioada oct. 2000 - oct. 2001 la Guvernul provinciei Québec. Astfel s-a obtinut o subventie in valoare de 30.000 CAD pentru cercetari privind bolile care afecteaza copiii din Romania. Sumele obtinute au fost trimise unui spital de copii din Bucuresti. Pe aceasta linie, FAR a continuat campania de ajutorare a caselor de copii din Romania, prin colectarea de imbracaminte si bani obtinuti din diverse activitati precum si prin organizarea balurilor (de Martisor si de toamna) si a revelioanelor.

Tot cu ajutorul grupului Pallas, FAR a sustinut ideea promovarii si a cresterii vizibilitatii unor artisti plastici consacrati sau amatori, romani sau de alte origini, din Montréal sau chiar din tara. In acest sens, pe parcursul anilor, Galeriile Inter-Pallas au adapostit expozitii de pictura cu vanzare, peste 30 la numar, vernisajele lor constituind si ocazii de intalnire a romanilor din Montréal si din imprejurimi.

Sub egida FAR, in 1999, a fost fondat Centrul roman de afaceri din Canada. Organizarea vizitelor delegatiilor de la Camera de comert din Cluj si Caras-Severin ilustreaza intentia centrului de a realiza si dezvolta legaturi economice cu tara.

Tot in cadrul FAR isi desfasoara activitatea Asociatia femeilor romane din Canada. In scurta perioada de existenta, asociatia s-a straduit, in colaborare cu alte institutii comunitare, sa organizeze cat mai multe evenimente, pentru a sublinia potentialul cultural al comunitatii romanesti in ansamblul multicultural in care traim, precum si capacitatea de integrare in societatea care ne-a primit. Rapoartele de activitate ale celor doua organisme au fost prezentate membrilor FAR in cadrul reuniunii de pe 21 ianuarie a.c.

Un alt element de vizibilitate a comunitatii romanesti este emisiunea radio, care din anul 1999 poarta titlul "Antena va apartine" si care, prin specificul informatiilor si rubricilor sale, se adreseaza auditoriului roman din Montréal si din imprejurimi.

"Tribuna Noastra", ziarul care apare sub egida FAR, continua sa relateze evenimentele din comunitate, publica materiale si comentarii inedite din Québec, Canada si din tara, pastrandu-si statutul de TRIBUNA a tuturor celor care vor sa se adreseze cititorilor romani din Montréal.

Tot in cadrul actiunilor de crestere a vizibilitatii comunitatii, FAR a editat in 2003 primul Repertoar al romanilor din Canada (cuprinzand provinciile Québec si Ontario). Repertoarul a fost adus in atentia Ministerului Imigratiei si Relatiei cu cetatenii si inclus in trusele de lucru ale serviciilor de imigratie si relatii cu cei nou sositi. In prezent, FAR lucreaza la a 2-a editie a acestui repertoar.

Pentru a realiza o mai buna comunicare, FAR a conceput un spatiu Web, cu adresa www.far-canada.ca (franceza-engleza-romana), care pune la dispozitia celor interesati informatii sociale, culturale, informatii utile pentru cei care se pregatesc sa emigreze in Canada, dar si pentru cei care vor sa afle mai multe amanunte despre romanii de aici.

Pe parcursul ultimilor ani, FAR a contribuit la integrarea noilor veniti prin gasirea de locuinte si a unor posturi de lucru pentru 140 de persoane.

In ceea ce priveste componenta Federatiei, astazi ea numara 40 de identitati juridico-administrative: asociatii, biserici, companii incorporate si inregistrate (de catre o persoana fizica sau o persoana morala), cu activitati de sine statatoare si conduse de romani. Filiala de la Windsor a FAR este autonoma financiar si sprijinita doar logistic de FAR. Aceasta filiala s-a remarcat cu ocazia strangerii de fonduri pentru persoanele aflate in dificultate. FAR are in vedere pentru perioada urmatoare infiintarea unor noi filiale in alte provincii ale Canadei.

Ca la toate adunarile generale ale FAR, a fost prezentat membrilor federatiei Raportul financiar. S-a aratat provenienta sumelor cheltuite:

- Autogestionare (servicii oferite, imigratie, completare de documente, servicii de traducere si interpretare, organizare de baluri si actiuni de strangere a fondurilor)

- Cotizatia membrilor

- Donatii si sponsorizari

- Salariile au fost asigurate de programele de integrare a noilor veniti, subventionate la nivel gurvenamental.

Au urmat alegerile pentru noul Consiliu de administratie, presedinte si vice-presedinte, precum si repartizarea unor functii in cadrul noului consiliu.

Din 40 de membri FAR, s-au prezentat pentru vot 33. Pentru functia de presedinte, 25 de voturi au fost in favoarea d-lui Basile Gliga. Cu 18 voturi, in functia de vice-presedinte se afla din nou dl. Romel Scorteanu. In ordinea numarului de voturi atribuite, ceilalti membri ai noului Consiliu de administratie FAR sunt: Fidelio Isac, George Grecu, Marcela Trana, Letitia Militaru, pr. Radu Roscanu, Petru Axioti, Ana Maria Surugiu, Alice Tofan, Mihaela Craciunas, Daniela Popescu, Lucian Beschea, Radu Pislariu, Adrian Ardelean si membri supleanti: Iulia Mantu, Dan Marcu, Maria Bogaru.

In cadrul acestei intalniri a FAR s-a lansat ideea unei delegatii de oameni de afaceri canadieni in Romania care sa viziteze Romania. Dl. Nicolae Harlav, consilier economic la Consulatul general al Romaniei din Montréal, a punctat ideile pe care s-ar putea baza un asemenea eveniment economic.

Dl. Basile Gliga a anuntat de pe acum Tabara copiilor romani-canadieni de la Busteni pentru vara viitoare.

Cum anul acesta FAR implineste trei decenii de existenta, toate evenimentele culturale anuntate in cadrul federatiei vor avea loc sub egida acestei aniversari. S-a propus acordarea titlurilor de membri onorifici celor trei membri fondatori in viata: dl. Jean Taranu, dl. Alexandru Fonta si dl. Pierre Sultana.

Pana in prezent, majoritatea activitatilor amintite s-au desfasurat in principal in spatiul si cu logistica grupului Pallas. Ca urmare, FAR si-a propus inca din anii trecuti obtinerea - cu sprijinul Primariei de Montréal - a unui spatiu care sa adaposteasca sediul Federatiei, un spatiu care sa stea la dispozitia tuturor asociatiilor membre FAR si mai ales sa vina in intampinarea dorintei romanilor care doresc sa se intalneasca intr-un spatiu laic, pentru evenimente de rezonanta culturala si sociala.

Dl. Constantin Marinescu a propus formarea unui grup de lucru (Comitet de lucru) din reprezentanti ai tuturor organismelor romanesti laice, care vor lucra impreuna la elaborarea unui poiect bine argumentat, in vederea obtinerii de la Primaria Montréal a unui spatiu imperios necesar desfasurarii activitatilor comune asociatiilor romanesti de la Montréal, in domeniul cultural si social (ziare, biblioteca-centru de documentatie, studio de radio-tv) un spatiu care sa adaposteasca si sediul F.A.R.

Letitia MILITARU

 

 

DIN ACTIVITATIILE F.A.R.

 

Tabara de vara la Busteni pentru copiii din comunitatea romaneasca din Canada

Scoala de limba si cultura romaneasca Mihai Eminescu, in colaborare cu Federatia Asociatiilor Romanesti (FAR) din Canada, a decis sa organizeze, pentru al patrulea an consecutiv, o tabara de vara in Romania. Beneficiari ai acestei tabere sunt copiii cu varste cuprinse intre 6 si 16 ani din cadrul comunitatii romanesti din Canada, si in special din Montréal, unde se afla sediile organizatiilor sus mentionate. In acest an, copiii si adolescentii romani au ocazia de a petrece doua saptamani la Busteni, perioada preconizata fiind sfarsitul lunii iunie - inceputul lunii iulie. Mai mult, conform obiceiului deja Aimpamantenit@, cu acordul parintilor, dupa incheierea taberei copiii pot ramane ulterior in Romania, la bunici sau rude.

Deocamdata nu se cunosc detaliile de organizare a taberei si costul acesteia, ele depinzand in mare masura de numarul de copii care se vor inscrie. In acest sens, romanii interesati sa ofere copiilor lor o tabara in tara de origine sunt invitati sa se adreseze, pentru inscrieri si informatii suplimentare, la 514-937-6411 (Marcela).

 

Serviciu oferit mamicilor, spre beneficiul bebelusilor

Pentru a veni in intampinarea tinerelor ma-mici care se confrunta cu o serie de probleme specifice nasterii si perioadei imediat urmatoare sau femeilor care urmeaza sa nasca si vor sa stie ce le asteapta, Federatia Asociatiilor Romanesti in asociere cu asociatia canadiana ACCESSS ofera un nou serviciu categoriilor de persoane sus mentionate. Este vorba de un serviciu de consiliere in privinta hranirii corecte a sugarilor pentru care, in primul an de viata, cea mai importanta si completa hrana este laptele matern. Din pacate, multe dintre mamici pierd capacitatea de hranire la san a bebelusilor, pentru ca nu cunosc tehnica de alaptare corecta, astfel incat sugarii sunt privati de hrana lor ideala.

In acest context, serviciul de consultanta gratuita oferit mamicilor care apeleaza la el poate fi oferit fie telefonic, fie, la nevoie si in functie de disponibilitatile persoanelor care lucreaza ca voluntare in acest program, pe baza unei (sau unor) vizite la domiciliul solicitantei. Pentru a putea beneficia de acest serviciu, proaspetele sau viitoarele mamici trebuie doar sa sune la numarul 514-937-4473 (persoana de contact d-na Ana Maria Surugiu).

Tot in legatura cu acest serviciu, femeile care au posibilitatea si doresc sa se implice ca vo-luntare (benevole) in cadrul lui, sunt solicitate sa sune, pentru informatii si inscrieri, la aceleasi numere de telefon mai sus mentionate.

 

Oaspeti romani in vizita de lucru in Canada

O delegatie din Romania reprezentand Ministerul Transporturilor si SNCFR a intreprins o vizita de lucru in Canada. Ea se inscrie in cadrul prospectarii posibilitatilor de dezvoltare a cooperarii economice romano-canadiene in domeniul transporturilor. Cu aceasta ocazie, cu sprijinul Centrului Roman de Afaceri din Montréal, au avut loc intalniri si consultari cu reprezentanti ai CANAC International, companie care dispune de o tehnologie avansata in acest domeniu. Firma este recunoscuta pentru modul eficient in care opereaza pe teritoriul nord-american, precum si pentru implicarea in realizarea unor proiecte si obiective de investitii din domeniul transporturilor in mai multe tari ale lumii.

Ca urmare a unui dialog inceput de mai mult timp si continuat, CANAC International dezvolta programe de specializare privind personalul din transporturi. Romania depune eforturi pentru a ridica nivelul calitativ al infrastructurii de transport, cu scopul de a o aduce la un nivel cat mai apropiat de cel al Uniunii Europene.

Oaspetii romani s-au documentat asupra potentialului de ofertare a partii canadiene. De asemenea, in cadrul vizitei, delegatia s-a intalnit la sediul Federatiei Asociatiilor Romanesti din Canada si cu reperezentanti ai firmei canadiene Romell Inc. Systemes electroniques de mesure et controle, care au facut o prezentare a produselor din domeniul feroviar.

La intalniri si discutii au participat doctor Magda Botez, consul general, si Nicolae Harlav, consilier economic la Consulatul General al Romaniei de la Montréal. Seful institutiei diplomatice romanesti din Montréal a subliniat ca intalnirile de acest fel au scopul de a contribui la dezvoltarea relatiilor de cooperare economica dintre cele doua tari.

Ana Maria SURUGIU

Adrian ARDELEAN

2004 AN ELECTORAL

 

Ne apropiem de momentul cand vom vota, in vara, pentru alegerile locale si, spre sfarsitul anului, pentru cele parlamentare si prezidentiale. Biroul electoral central impreuna cu Comisia electorala parlamentara au dezbatut modul de votare: uninominal, unional etc. Fiecare partid a propus o alta forma de vot, astfel ca nu s-a putut intruni o majoritate care sa stabileasca ce fel de vot se va exercita. In final, presedintele Comisiei electorale, Viorel Hrebenciuc, a propus sa se voteze ca pana acum, pe listele de partid, dar propunerea a fost votata cu 4 voturi pentru si 12 contra. Comisia isi continua dezbaterile.

 

Pe 28 ianuarie a luat fiinta un nou partid de stanga: Partidul Socialist Unit, avandu-i ca presedinte pe Sever Mesca si ca vice-presedinte, pe Ilie Neacsu, autorii volumului AVadim intre presedentie si ospiciu@, publicat in 2002. Poate ca acest eveniment ar fi trecut neobsevat daca la conferinta de presa a partidului n-ar fi fost difuzata o caseta video cu discursul lui Corneliu Vadim Tudor la Conferinta de pace din Libia, in 1997, caseta realizata de Sever Mesca, pe atunci vice-presedintele Partidului Romania Mare. Din cele spuse atunci de Vadim reies sentimentele antisioniste, antisemite, antiamericane ale acestuia.

Vizionarea casetei a starnit un nou scandal. Jurnalistul Razvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii AStirea de la ora 22.00@ a postul de televiziune ARealitatea TV@, a mediat discutia dintre cei doi reprezentanti ai noului partid (PSU) si Nati Maer, cetatean romano-israelian si membru al PRM din 2001. Nati Maer a luat apararea lui Vadim Tudor, mentionand in repetate randuri ca acesta si-a cerut iertare in fata tuturor celor lezati de afirmatiile facute anterior anului 2004 si ca ceea ce a spus acesta candva apartin stilului pamfletar. Dezvaluirea statuii lui Yitzhak Rabin la Brasov, pe 15 ia-nuarie 2004, de catre Corneliu Vadim Tudor, presedintele Fundatiei Romania Mare, precum si discursurile prin care-si anunta Aschimbarea la fata@ nu au convins pe nimeni de noua atitudine a acestuia: nici pe evrei, nici pe romani. Noul comportament al tribunului a facut ca in sondajele de opinie sa apara cu o scadere de 4% in ia-nuarie 2004 fata de decembrie 2003, mai ales in randul simpatizantilor PRM, care sunt dezamagiti de apropierea lui Vadim fata de problema evreiasca. Cu toate acestea, Corneliu Vadim Tudor este convins ca electoratul e numai ochi si urechi la ceea ce spune el si ca va fi urmatorul presedinte al Romaniei: APoporul roman nu asculta decat de mine!" (Jurnalul National, 4 februarie 2004). Recent, in urma unor discutii cu Lia Roberts - fosta colega de scoala la liceul Sf. Sava -, i-a cerut acesteia trimiterea din SUA a unor observatori care sa impiedice fraudele electorale, fiindca este convins ca acestea l-au impiedicat sa castige alegerile din anul 2000.

 

O alta figura aparuta pe firmamentul politic romanesc in acest an electoral este Gigi Becali, presedintele Partidului Noua Generatie si patronul Clubului de Fotbal Steaua. Dupa declaratiile sale, modelul dupa care invata sa faca politica este cel al conducerii PSD si al lui Ion Iliescu. La ora actuala, Gigi Becali este considerat de partidele din opozitie ca fiind un ABula@ in politica romaneasca. Aparitia celor doua partide, Socialist Unit si Noua Generatie, declarate ca fiind de stanga, par a fi produsul partidului de guvernamant, viitori aliati politici in noul mandat al PSD.

 

Marko Bela, presedintele UDMR, a semnat o alianta politica cu Theodor Stolojan, presedintele liberal, in vederea alegerilor ce vor avea loc la sfarsitul acestui an. Stolojan si-a anuntat deja candidatura la presedentie.

 

O figura nou aparuta in zona candidatilor la presedentie este Lia Roberts, cetatean roman si american, multimilionara, sotia lui Dick Morris, facatorul de presedinti (Vladimir Putin, Vicente Fox, Bill Clinton). Sansele ei sunt minime din doua motive: in primul rand, conform Constitutiei Romaniei, presedintele tarii trebuie sa fie numai cetatean roman - or nu cred ca Lia Roberts isi doreste sa renunte la cetatenia americana - si, in al doilea rand, mentalitatea electoratului romanesc care crede ca locul femeii este la cratita, sa aiba grija de copii si de gospodarie. Din diverse reportaje televizate reiese ca acest al doilea motiv este exprimat fie in Parlamentul Romaniei de catre alesii electoratului, fie de cetatenii intrebati pe strada, parere impartasita in egala masura de catre barbati si femei.

Pe plan local, intr-un sondaj de opinie (rea-lizat in vara lui 2003) privind alegerea presedintelui, Mona Musca, membra a Partidului Liberal, a obtinut 25% din prefe-rintele electoratului. Or, in comparatie cu Lia Roberts, Mona Musca desfasoara o activitate sustinuta in cadrul PNL, in cadrul Parlamentului, apare deseori pe posturile private de televiziune, punand in discutie situatia pensiilor si a pensionarilor si alte probleme de interes national. Intr-un sondaj CURS din februarie 2004, Lia Roberts a obtinut 10 procente, iar unicul punct al platformei sale electorale este lupta impotriva coruptiei. In ciuda averii si relatiilor sale americane, nu are sanse de a fi aleasa, datorita faptului ca in mai putin de 9 luni nu va putea acoperi vizite in majoritatea loca-litatilor din tara in vederea strangerii de voturi. Sa ne amintim de cazul Orasel, care in 1999 a fost intr-un soi de campanie electorala pe coasta de est a SUA si la Montreal si care in Romania a trecut aproape neobservat. Succesul lui Dick Morris pe alte meridiane nu presupune un succes si in Romania, cu toate ca are dreptate cand afirma ca AAcum pentru romani exista alternativa de a vota pe cineva care nu este comunist ca Iliescu sau Nastase, pe cineva care nu este nebun ca Vadim Tudor, cineva care nu a dezamagit precum Stolojan " (Ziua, 7/8 februarie 2004).

Alegerea ca presedinte a unui cetatean roman cu dubla cetatenie ar bulversa viata politicienilor romani sau i-ar supune unor presiuni care ar crea din ei marionete, neputand pune in aplicare bunele intentii cu care au venit Acasa. Si sa ne gandim si la urmatoarea chestiune: care ar fi puterea unui astfel de presedinte in fata unui parlament ostil? Romanii din Occident privesc cu ochi buni alegerea Liei Roberts sau a altcuiva de aceeasi factura, dar ei traiesc departe de Romania, iar dintr-un ziar romanesc, dintr-un comentariu facut la o cafea dupa Sfanta Liturghie sau din ratiuni sentimentale nu pot cunoaste adevarata viata romaneasca. Nici dintr-o vizita de cateva saptamani nu-ti prea dai seama care sunt valentele vietii politico-economice si sociale din Romania de astazi. Analistii politici spun ca sansa Liei Roberts este aceeasi cu a lui Gigi Becali.

 

In aceasta perioada, o nota disticta a facut-o fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, actual presedinte al Aliantei Populare care, intr-o conferinta de presa a acuzat guvernul de lipsa de tran-sparenta in dosarul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, de ritmul lent al negocierilor in acest sens. In acest moment, 85% din romani sunt de acord cu aderarea, dar acestia sunt lipsiti de informatiile pertinente privind avantajele si dezavantajele aderarii, costurile, modificarile ce vor fi in toate ramuri economice, ca si in viata sociala si politica a Romaniei. Din spusele lui Emil Constantinescu, aderarea presupune, printre altele, o reducere a fortei de munca din agricultura de la 40% astazi, la 6% in urmatorii 15-20 de ani, inchiderea minelor de carbuni, o noua structurare a industriei, noi reguli comerciale etc. Or detaliile privind aceste modificari sunt pastrate in secret de catre guvernul Nastase, strict pentru clientela cotizanta a PSD. Din acest motiv, fostul presedinte roman cere demisia guvenului si alegerea unui guvern de tehnocrati independenti care sa duca mai departe negocierile si sa faca mult mai transparenta, fata de populatie, chestiunea aderarii la UE.

 

Iesind din sfera controversata a politicii romanesti, sa intram putin in sfera culturala. La 30 ianuarie 2004, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (al carei rector este actorul Florin Zamfirescu) a decernat titlul de Doctor Honoris Causa marelui regizor si scenarist Roman Polanski. Prezentarea activitatii lui Polanski si a premiilor obtinute a fost facuta de actorul Radu Beligan.

Alexandru Vlad LUNGU